Seville · Ce să vezi

Callejón del Agua și Calle Judería

Callejón del Agua y Calle Judería

Două străzi lipite de zidul Alcázarului, atât de înguste încât pe alocuri poți atinge ambii pereți în același timp. Pe o parte urcă cărămida almohadă din secolul al XII-lea; pe cealaltă, case văruite cu ghivece, grilaje și curți întrezărite prin holurile de la intrare. Numele Callejón del Agua, străduța Apei, nu e literar: deasupra acelui zid trecea conducta care alimenta palatul. Mergi exact pe granița dintre incinta regală și cartier, iar granița asta stă în același loc de opt sute de ani.

Apa care trecea prin zid

Apa ajungea la Sevilla de la Alcalá de Guadaíra prin Caños de Carmona, un apeduct de origine romană refăcut de almohazi în secolul al XII-lea, care a alimentat orașul timp de aproape opt sute de ani. Ultima lui porțiune intra în oraș și curgea pe zidul Alcázarului până la grădinile și încăperile palatului: deasupra capului tău, ascunsă chiar în zid.

Caños de Carmona au fost dărâmați aproape complet în 1912, când orașul a hotărât că stăteau în calea traficului și a igienei moderne. Se păstrează resturi răzlețe pe calle Luis Montoto, la un kilometru de aici, dar ce s-a demolat a fost una dintre marile lucrări hidraulice ale Europei medievale.

Calle Judería, care pornește de la arcul de lângă Patio de Banderas, amintește de comunitatea care a trăit în interiorul zidurilor din secolul al XIII-lea: cartierul evreiesc al Sevillei a fost al doilea din Castilia după cel din Toledo, cu trei sinagogi și câteva mii de locuitori. Atacul din 1391 l-a distrus în câteva zile.

Ce să privești în timp ce mergi

Uită-te în holurile de la intrare. La numărul 2 al străduței e o curte cu coloane și ghivece, una dintre cele mai frumoase din cartier, care de obicei e întredeschisă; în această zonă a locuit Washington Irving, autorul Poveștilor Alhambrei, în timpul șederilor sale la Sevilla din 1828 și 1829, căutând exact acest gen de imagine.

Observă schimbarea de temperatură. Vara, cu patruzeci de grade pe calle Mateos Gago, aici e simțitor mai răcoare: îngustimea, orientarea și masa zidului funcționează ca un sistem de climatizare pasivă pe care arhitectura andaluză din epoca musulmană îl stăpânea foarte bine.

Și privește zidăria. Se disting cu ochiul liber porțiunile de tapial almohad — pământ bătut între cofraje, cu urmele orizontale ale straturilor — și cârpelile ulterioare de cărămidă. E un manual de construcție medievală la îndemâna mâinii.

De neratat

Conducta de pe zid

Apa din Caños de Carmona intra în palat pe deasupra zidului: de aici numele.

Tapialul almohad

Pământ bătut din secolul al XII-lea, cu straturile vizibile, la îndemâna mâinii.

Curtea de la numărul 2

Coloane, ghivece și poartă de fier întredeschisă, pe porțiunea pe unde a umblat Washington Irving.

Răcoarea din august

Climatizare pasivă andaluză: câteva grade mai puțin decât pe strada de alături.

Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla

Aceste două străzi sunt accesul firesc între Real Alcázar și inima cartierului Santa Cruz. Ieșind din incintă prin Patio de Banderas și trecând de arcul cartierului evreiesc, ajungi aici în mai puțin de două minute.

De la celălalt capăt al străduței ajungi în Plaza de Santa Cruz, la Jardines de Murillo și, mergând spre interior, în Plaza de Doña Elvira și pe Calle Susona.

Un sfat practic: sunt străzi de trecere obligatorie, iar în sezonul de vârf devin o pâlnie de grupuri. După ora șapte seara fluxul scade mult, iar noaptea, cu felinarele aprinse pe zid, înțelegi cu adevărat de ce colțul acesta i-a cucerit pe călătorii romantici.

Întrebări frecvente

Ce erau Caños de Carmona?

Un apeduct impresionant care aducea apa de la Alcalá de Guadaíra, la câțiva kilometri de aici. L-au trasat romanii și l-au refăcut almohazii în secolul al XII-lea, iar timp de aproape opt sute de ani a dat de băut Sevillei și palatelor ei. A rămas în picioare până în 1912, când a fost dărâmat aproape în întregime ca să se modernizeze orașul. Și azi supraviețuiesc câteva arcade răzlețe, pierdute printre bulevarde pline de trafic.

Ce s-a ales de comunitatea evreiască de atunci?

A avut un sfârșit tragic. În vara lui 1391, ațâțată de predicile unui arhidiacon, o mulțime a atacat cartierul evreiesc: morții și cei siliți să se boteze s-au numărat cu miile, iar cartierul a fost nimicit. Sinagogile lui au devenit biserici, ca Santa María la Blanca sau San Bartolomé. A fost începutul sfârșitului, cu un secol înainte de expulzarea din 1492. De aceea azi au rămas doar, ca un ecou, numele străzilor.

Descoperă Seville și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Seville

Capela Carmen

Castelul San Jorge

Catedrala din Sevilla

Canalul, bărcile și cele două turnuri

Parcul María Luisa

Glorieta de Bécquer