O poartă mică într-un zid de cărămidă roșie, cu un leu din plăci de ceramică ținând o cruce și un stindard. Nu pare mare lucru și tocmai de aceea funcționează atât de bine: în spatele ei e Real Alcázar din Sevilla, cel mai vechi palat regal în uz din Europa, o mie de ani de construcție continuă, de la fortăreața omeiadă din secolul al X-lea până la încăperile în care încă se cazează familia regală când vine în oraș. Intrarea modestă e ultimul lucru discret pe care îl vei vedea pentru o bună bucată de vreme.
O mie de ani într-o singură incintă
Ce se află în spatele zidului nu e un palat, ci suprapunerea mai multora. A început ca alcázar omeiad în secolul al X-lea, a crescut cu almohazii în al XII-lea — de aici Patio del Yeso și o bună parte din ziduri —, s-a creștinat după 1248 cu Palatul Gotic al lui Alfonso al X-lea și și-a atins forma cea mai faimoasă cu Petru I al Castiliei, care pe la 1364 a ridicat palatul mudéjar ce e azi bijuteria ansamblului.
Detaliul care explică totul: Petru I era aliatul lui Muhammad al V-lea, sultanul nasrid al Granadei, care i-a împrumutat cei mai buni meșteri ai săi de la Alhambra. De aceea palatul unui rege creștin e acoperit cu stucaturi cu inscripții în arabă care repetă deviza nasridă „nu există învingător în afară de Allah”. Conviețuire arhitecturală în stare pură, cioplită în același zid.
Au urmat Monarhii Catolici, Carol al V-lea — care s-a căsătorit aici cu Isabela a Portugaliei în 1526 și și-a construit propriul palat renascentist — și secole de reforme. Rezultatul nu e o clădire coerentă, ci un organism care a tot crescut fără să dărâme vreodată de tot ce era înainte.
Ce te așteaptă dincolo de poartă
Intri în Patio del León și de acolo în Patio de la Montería, în fața fațadei palatului lui Petru I: o compoziție din plăci de ceramică, stucatură și lemn, cu o inscripție în arabă care îl laudă pe regele castilian. Înăuntru sunt Patio de las Doncellas, cu bazinul recuperat în săpăturile din 2004, și Salón de Embajadores sub cupola aurită în semisferă, probabil cel mai impresionant interior din Sevilla.
Patio de las Muñecas, mult mai mic și mai intim, era zona privată. Numele îi vine de la niște fețe minuscule sculptate la baza a două arce: găsirea lor e micul joc pe care ghizii îl fac cu vizitatorii.
Și apoi grădinile, care sunt aproape o altă vizită: șapte hectare cu bazinul lui Mercur, galeria Grutesco ridicată pe zidul vechi, labirintul de garduri vii, pavilioanele și băile subterane ale Mariei de Padilla, de fapt niște cisterne gotice pentru apa de ploaie, cu o acustică ce îi face pe toți să coboare vocea.
De neratat
Fațada regelui Don Pedro
Laude în arabă pentru un rege creștin, sculptate de meșteri împrumutați de sultanul Granadei.
Salón de Embajadores
Cupolă aurită în semisferă peste un spațiu pătrat: cel mai orbitor interior din oraș.
Fețișoarele din Patio de las Muñecas
Minuscule, sculptate la baza a două arce. Găsirea lor e jocul oricărei vizite.
Băile Mariei de Padilla
Cisterne gotice sub grădini, cu o acustică ce te obligă să șoptești.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Poarta se află în Plaza del Triunfo, la treizeci de metri de Archivo General de Indias și la mai puțin de o sută de catedrală. Ieșirea obișnuită din incintă dă în Patio de Banderas, de unde Barrio de Santa Cruz începe literalmente cum treci de un arc.
Rezervă online, fără excepție. E monumentul cel mai căutat din Sevilla, iar coada de la casa de bilete îți poate mânca toată dimineața; intervalele cu intrare gratuită se epuizează cu săptămâni înainte. Socotește două ore ca s-o faci în liniște, sau trei dacă vrei să străbați grădinile cu adevărat.
Un avertisment de sezon: vara interiorul e răcoros, dar în grădini soarele bate tare de la unsprezece. Dacă mergi în iulie sau august, intră în primul interval al dimineții și lasă grădinile la final, când umbra zidurilor acoperă deja o bună parte din alei.
Întrebări frecvente
Cine a fost regele care a poruncit construirea palatului?
Petru I al Castiliei, căruia unii i-au spus „cel Crud”, iar alții „Justițiarul”, după tabăra din care făceau parte. Și-a ridicat palatul pe la 1364, și aici e partea fascinantă: era prieten cu Muhammad V, sultanul nasrid al Granadei, care i-a împrumutat cei mai buni meșteri de la Alhambra. De aceea, în palatul unui rege creștin, vei vedea decorații din stuc cu inscripții în arabă care repetă „nu există învingător în afară de Allah”, deviza regilor Granadei. Două lumi care se urau de moarte, lucrând același zid.
Și cine a fost María de Padilla?
Marea iubire a acelui rege. María de Padilla i-a fost tovarășă toată viața, mama a patru dintre copiii lui, iar unii spun că, în secret, adevărata lui soție: Petru a părăsit-o pe regina oficială, Blanca de Borbón, iar asta l-a costat războaie. Așa-numitele „băi ale Maríei de Padilla” pe care le vei vedea jos sunt de fapt niște cisterne pentru apa de ploaie, dar legenda e mai frumoasă: se povestește că ea se îmbăia acolo, iar curtenii, ca s-o lingușească, beau din apa aceea. Dragoste și politică, totul amestecat.
