E probabil colțul cel mai fotografiat din cartierul Santa Cruz și totodată unul dintre cele mai înșelătoare: piața care pare medievală are, în înfățișarea de azi, ceva mai mult de o sută de ani. Portocali, bănci cu plăci de faianță, o fântână în mijloc, felinare de fier forjat și aproape mereu o chitară cântând într-un colț. Totul e gândit ca să te așezi și, de data asta, merită să asculți: băncile de ceramică sunt acolo pentru asta, iar cel mai bun plan în Doña Elvira e să stai locului douăzeci de minute.
Un teatru în curte sub portocali
Înainte să fie piață, terenul acesta a fost curtea casei ducilor de Béjar, iar în ea s-a instalat unul dintre corrales de comedias ale Sevillei, teatre în aer liber în care se juca pe o scenă de scânduri, cu publicul în picioare în curte și vecinii la balcoane. În spații exact ca acesta s-a profesionalizat teatrul spaniol din Secolul de Aur.
Pe scene de acest fel a trecut Lope de Rueda, sevillan, bătător de foiță de aur de meserie și părintele teatrului ambulant din Spania, pe care Cervantes și-l amintea cu admirație din copilărie. Sevilla a fost în acei ani o capitală teatrală de prim rang, pur și simplu pentru că era cel mai bogat și mai populat oraș al regatului.
Numele pieței nu vine din ficțiune, deși mulți așa cred: nu e Doña Elvira înșelată de Don Juan, care în opera lui Mozart îl urmărește pe seducător o jumătate de spectacol, ci Elvira de Ayala, fiica cancelarului Pedro López de Ayala, care și-a avut aici palatul după ce a primit terenurile fostului cartier evreiesc. Toată piața, în fond, e un decor peste un decor.
Cartierul inventat în 1929
E bine să știi asta ca să privești cum trebuie: Santa Cruz pe care îl vezi nu e cartierul evreiesc medieval intact, ci o reinterpretare. Între 1911 și anii douăzeci, cu Expoziția Ibero-Americană din 1929 la orizont, arhitectul Juan Talavera y Heredia și urbanismul municipal au refăcut cartierul: s-au văruit fațade, s-au plantat portocali, s-au pus grilaje, ghivece și plăci de faianță și s-au deschis piețe acolo unde înainte erau case.
Traseul străzilor, în schimb, chiar e vechi: străduțele întortocheate, cotiturile, fundăturile și lățimile imposibile vin direct din țesătura islamică și din cartierul evreiesc de mai târziu. Medievalul e în plan; pitorescul, în machiaj.
În Doña Elvira asta se vede limpede. Băncile cu plăci de faianță din Triana, fântâna, pavajul și felinarele sunt din acel moment și funcționează atât de bine încât azi nimeni nu le pune la îndoială. E un caz rar de restaurare romantică ce a ajuns să fie mai adevărată decât originalul.
De neratat
Băncile cu plăci de faianță
Ceramică din Triana de la începutul secolului al XX-lea, pusă acolo ca să te așezi. Ascultă-le.
Teatrul din curte
Aici s-a jucat teatru în aer liber în Secolul de Aur, cu publicul în picioare și vecinii la balcoane.
Cartierul reinventat
Aspectul pitoresc a fost făcut pentru Expoziția din 1929: văruiala, portocalii și grilajele incluse.
Nu e cea a lui Don Juan
Elvira de Ayala, o nobilă reală, își dă numele colțului celui mai real al cartierului.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Doña Elvira se află exact în centrul labirintului. La un minut ai Hospital de los Venerables și Calle Susona; la două, Plaza de Santa Cruz și Callejón del Agua, lipit de zidul Alcázarului.
Cartierul se străbate în întregime într-o oră bună, dar funcționează doar dacă te rătăcești: nu există niciun traseu logic, iar toate străduțele ajung până la urmă într-un loc cunoscut. În Santa Cruz, să te rătăcești nu e o problemă, e planul.
Un avertisment sincer: între unsprezece și șase, piața e plină, iar terasele din jur îți taxează priveliștea. Vino la prima oră sau după nouă seara, când cartierul se golește și felinarele luminează fațadele văruite. E alt oraș.
Întrebări frecvente
Și cine era această Doña Elvira?
În legenda lui Don Juan, Doña Elvira este una dintre femeile pe care seducătorul le cucerește și apoi le părăsește; poate ți-o amintești ca Donna Elvira din opera lui Mozart, care îl urmărește rănită jumătate de spectacol, printre reproșuri și arii. Personaj de teatru pur, da, dar uite cât de bine i se potrivește numele acestui colț atât de sevillan.
Cine a fost acest Lope de Rueda?
Un sevillan care a început ca bătător de aur, un meșteșugar, și a ajuns părintele teatrului profesionist spaniol. A înființat una dintre primele trupe care umblau din sat în sat cu căruța și cortinele lor și juca el însuși. Îl admira atât de mult chiar Cervantes încât, la maturitate, l-a lăudat, amintindu-și cum îl văzuse pe scenă când era copil. Faptul că i-a pornit cariera pe o scenă mică de scânduri ca aceea care a fost aici nu e puțin lucru pentru această piațetă.
