Un zid foarte lung, alb și galben-ocru, care se curbează încet lângă râu, cu balconul cu arcade galbene decupat pe cer. Maestranza e una dintre cele mai vechi arene de tauromahie și cea mai respectată din lumea coridelor și, totodată, una dintre cele mai frumoase clădiri din Sevilla, fie că îți place sau nu ce se petrece înăuntru. Se vizitează zilnic, cu muzeu inclus, iar istoria ei explică jumătate de oraș: nobilimea călare, Feria, Puerta del Príncipe și o formă neregulată care nu e un defect, ci o biografie.
O sută treizeci de ani de lucrări
A început s-o construiască în 1749 Real Maestranza de Caballería, o corporație nobiliară întemeiată pe la 1670, ai cărei membri se adunau ca să se exerseze în mânuirea calului și a armelor. Când exercițiile ecvestre și-au pierdut rostul militar, corporația s-a îndreptat spre corida, și de aici vine arena.
Lucrările au durat până în 1881: o sută treizeci și doi de ani, mai multe generații de arhitecți și nicio grabă. Acesta e motivul pentru care arena nu e un cerc perfect, ci un oval ușor neregulat. Nu a greșit nimeni; pur și simplu, când s-a închis inelul, cel care îl începuse era mort de un secol.
Încap vreo unsprezece mii cinci sute de oameni. Locurile se împart între soare și umbră, iar partea cea mai râvnită e balconul Palco del Príncipe, singurul cu arcade, rezervat istoric casei regale. Dedesubt e poarta care dă numele celei mai mari ambiții a unui toreador.
Puerta del Príncipe și ce vezi la vizită
Pe Puerta del Príncipe se iese într-un singur fel: pe umeri. Când un matador semnează o după-amiază excepțională, publicul îl aclamă și e purtat pe sus prin poarta aceea. La Sevilla, onoarea aceasta cântărește mai mult decât în orice altă arenă, pentru că publicul local are faimă de exigent până la cruzime: aici se aplaudă puțin și se fluieră în cunoștință de cauză.
Vizita străbate arena, culoarul, țarcurile, capela în care toreadorii se roagă înainte să iasă și infirmeria, care la vremea ei a fost una dintre cele mai bine echipate din Spania, din motive evidente. Muzeul păstrează afișe, costume de lumini, capete de tauri istorici și o colecție de pictură cu teme tauromahice.
Uită-te la pământ: albero e pământ galben adus de la Alcalá de Guadaíra, același pe care se calcă la Feria și la procesiunile din Săptămâna Sfântă. Culoarea aceea atât de caracteristică fotografiilor din Sevilla e, literalmente, pământul unei localități vecine.
De neratat
Arena care nu e rotundă
O sută treizeci și doi de ani de lucrări au lăsat un oval neregulat. E istorie, nu greșeală.
Puerta del Príncipe
Se iese pe ea doar pe umeri și doar după o după-amiază memorabilă. Cea mai mare ambiție a meseriei.
Pământul galben de la Alcalá
Pământul galben al arenei e același ca la Feria și la procesiuni. Culoarea aceea e o localitate întreagă.
Capela și infirmeria
Cele două opriri care explică mai bine decât oricare alta în ce constă cu adevărat meseria.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Se află pe Paseo Alcalde Marqués del Contadero, la o sută de metri de Teatro de la Maestranza și la trei minute de Torre del Oro. Cartierul din jur, El Arenal, trăiește din ea: Calle Adriano și împrejurimile ei adună câteva dintre cele mai vechi taverne din centru.
Vizita ghidată durează vreo patruzeci de minute și se face în mai multe limbi. Un avertisment important: în zilele de coridă traseul se întrerupe după-amiaza, iar în timpul Feria de Abril arena nu se vizitează. Dacă vii în acele perioade, verifică calendarul înainte să mergi.
Chiar dacă nu vrei să intri, merită s-o ocolești pe dinafară. Porțiunea dinspre râu, cu zidul văruit și portocalii, e una dintre cele mai plăcute plimbări din centru, iar de acolo ajungi direct la podul Isabela a II-a și în Triana.
Întrebări frecvente
Ce este, mai exact, Real Maestranza de Caballería?
Nu e un club de coride, chiar dacă are arena: e o corporație de nobili călare, născută pe la 1670. La origine, acei cavaleri se adunau ca să se antreneze în mânuirea calului și a armelor, pe jumătate sport, pe jumătate pregătire pentru război, cu turniruri și exerciții ecvestre. Cu timpul, când acele îndemânări n-au mai fost necesare pe câmpul de luptă, și-au îndreptat pasiunea spre coride și au ridicat această arenă. Și încă există: arena e în continuare a lor.
Când se umple cu adevărat această arenă?
Primăvara, în timpul Feria de Abril. În zilele acelea, Maestranza își trăiește cele mai mari după-amiezi, cu cele mai așteptate afișe ale anului și cu toreadori care își joacă aici prestigiul unui sezon întreg. Pentru un matador, să triumfe la Sevilla în timpul Feriei e cam cel mai înalt lucru la care poate aspira; publicul de aici e priceput, exigent și nu dăruiește nimic. În restul anului arena se odihnește aproape în tăcere, dar în aprilie tot cartierul miroase a nisip galben (albero), a trabuc și a emoții.
