În mijlocul pieței Plaza del Dos de Mayo, în plin Malasaña, e un arc de cărămidă pe care cei mai mulți îl iau drept decor. Nu e: e singura rămășiță a Cuartel de Monteleón, parcul de artilerie unde pe 2 mai 1808 a început Războiul de Independență. Aici, doi căpitani au încălcat ordinul de a nu opune rezistență, au deschis porțile și au împărțit tunuri între vecini, femei și puști care au înfruntat cu ce aveau cea mai puternică armată a Europei.
Ce s-a întâmplat pe 2 mai 1808
Terenul acela fusese grădina palatului Palacio de Monteleón, moșia de agrement a unei case nobiliare, aproape la marginea Madridului de atunci. Armata a profitat de spațiu ca să-și instaleze acolo parcul de artilerie, departe de centru din motive evidente: praful de pușcă. Întâmplarea aceasta a transformat o grădină boierească în scena unei bătălii.
Pe 2 mai 1808, cu trupele napoleoniene ocupând orașul și poporul răsculat în Puerta del Sol, căpitanii Luis Daoíz și Pedro Velarde au luat hotărârea care i-a costat viața: să încalce ordinul de a rămâne în cazarmă. Au deschis porțile de la Monteleón, au scos tunurile și le-au împărțit unor civili care nu trăseseră cu o armă în viața lor.
Au rezistat ore întregi. Daoíz a căzut chiar acolo, ciuruit de gloanțe; Velarde, împușcat în piept. A existat și un al treilea nume pe care istoria aproape l-a uitat: locotenentul Jacinto Ruiz, care, grav rănit, a continuat să dea ordine până la capăt, a supraviețuit zilei, dar nu și rănilor, și a murit mai târziu departe de Madrid, fără recunoaștere. Daoíz și Velarde au primit statuile și străzile; Jacinto Ruiz a trebuit să aștepte până în 1891 ca să aibă statuia lui, în Plaza del Rey.
Au pierdut bătălia, dar au aprins un război care a schimbat Spania. Printre morții acelei zile era Manuela Malasaña, o brodeză de șaptesprezece ani care avea să dea numele întregului cartier.
Ce a mai rămas azi
Când au dărâmat cazarma, cineva a avut înțelepciunea să păstreze arcul de la intrare ca amintire. E singurul lucru rămas în picioare și azi domină piața: un portic de cărămidă, modest, în fața căruia se înalță statuile de bronz ale lui Daoíz și Velarde, sculptați pentru totdeauna în plină acțiune, cu sabia ridicată.
Contrastul e partea cea mai bună. În jurul monumentului e un loc de joacă cu nisip plin de copii, terase pline, oameni cântând la chitară și câini alergând. Madridul e exact asta: tragedie și viață de zi cu zi pe același metru pătrat. Nimeni nu privește arcul cu solemnitate, și probabil că acesta e cel mai bun fel de a-l cinsti.
Dacă vrei să vezi cum a fost pictat totul, trebuie să mergi la Museo del Prado. Ani mai târziu, Goya a imortalizat cele două zile în două pânze care sunt printre cele mai mari ale picturii spaniole: „Șarja mamelucilor”, care înfățișează răscoala din Puerta del Sol, și „Execuțiile din 3 mai”, cu bărbatul acela în cămașă albă și cu brațele deschise în fața baionetelor. Goya n-a pictat victoria nimănui: a pictat frica și furia oamenilor obișnuiți.
De neratat
Arcul de cărămidă
Singurul lucru rămas din cazarma de artilerie. E în mijlocul pieței și aproape nimeni nu știe ce e.
Daoíz și Velarde în bronz
Cei doi căpitani care au încălcat ordinul, sculptați pentru totdeauna în plină acțiune.
Al treilea erou
Locotenentul Jacinto Ruiz, care a comandat mai departe grav rănit și a așteptat până în 1891 ca să aibă statuia lui.
Tablourile lui Goya de la Prado
„Șarja mamelucilor” și „Execuțiile din 3 mai” povestesc ce a început la acest zid.
Cum se încadrează în plimbarea ta prin Malasaña
Arcul e chiar în centrul pieței Plaza del Dos de Mayo, care e inima cartierului Malasaña și punctul de plecare firesc pentru orice plimbare prin cartier. De aici pornesc calle de la Palma, calle del Espíritu Santo cu picturile ei murale și strada Manuela Malasaña, iar în zece minute ajungi pe calle Fuencarral și la granița cu Chueca.
Pe 2 mai, zi de sărbătoare în Comunidad de Madrid, piața se umple de ceremonii de comemorare, muzică și atmosferă de cartier: e cea mai bună zi din an ca s-o vezi, deși și cea mai aglomerată. În rest, cel mai bun moment e duminica la prânz, ora vermutului.
Traseul Viavoy numit Malasaña și La Movida pornește chiar de aici și povestește cele două revolte ale cartierului — cea din 1808 și cea din anii optzeci — în timp ce mergi, cu o ghidă locală la ureche. Îl ai descărcat și îl începi când vrei.
Întrebări frecvente
Au luptat doar cei doi căpitani?
A mai fost un al treilea nume pe care istoria aproape l-a uitat: locotenentul Jacinto Ruiz. Grav rănit, a continuat să dea ordine până la capăt în ziua aceea și a supraviețuit zilei... dar nu și rănilor: a murit ceva timp mai târziu, departe de Madrid, fără să-și vadă recunoscut curajul. Daoíz și Velarde au primit statuile și străzile; Jacinto Ruiz a trebuit să aștepte până în 1891 ca să aibă statuia lui, în Plaza del Rey. Îmi place să-l amintesc, pentru că în orice mare faptă de arme există mereu un erou pe care aproape nimeni nu-l pomenește.
A pictat cineva toate acestea?
Goya, și încă în ce fel. Câțiva ani mai târziu a imortalizat acele două zile în două pânze care azi sunt printre cele mai mari comori ale Museo del Prado: șarja mamelucilor din Puerta del Sol și execuțiile din zorii zilei următoare, cu bărbatul acela în cămașă albă și cu brațele deschise în fața baionetelor. N-a pictat victoria nimănui: a pictat frica și furia oamenilor de rând. Când le vei vedea la Prado, amintește-ți că totul a început aici, la zidul acesta.
