Urcă pe Gran Vía și la un moment dat vei observa că o clădire îți acoperă cerul. Colosul acela de piatră deschisă la culoare care se înalță în trepte, ca un munte cioplit, e Edificio Telefónica: primul zgârie-nori din Spania și, când a fost terminat în 1929, cea mai înaltă clădire din Madrid, titlu pe care l-a păstrat până în 1953. Aproape nouăzeci de metri într-un oraș care până atunci nu trecuse de cinci etaje. Pentru madrilenii din anii douăzeci, asta era science-fiction.
Zgârie-norul care a adus New Yorkul la Madrid
Proiectul l-a semnat arhitectul Ignacio de Cárdenas, dar în spate era mâna americanului Louis S. Weeks și toată mașinăria ITT, compania americană odată cu care s-a născut Telefónica în 1924. De aceea miroase atât de tare a Manhattan: tehnica, inginerii și felul de a construi pe înălțime au venit din Statele Unite.
Privește cum masa se îngustează spre vârf în etaje în trepte, profilul pe care la New York îl numeau „tort de nuntă”. Cárdenas l-a proiectat așa ca să respecte un regulament municipal despre lumina și aerisirea străzilor, dar rezultatul e zgârie-nor american curat, înfipt în plin Madrid. Decorația turnului, în schimb, e baroc-churriguerescă: o concesie făcută gustului local, ca uriașul acela străin să nu scârțâie de tot.
Clădirea a marcat un înainte și un după. După Telefónica, Madridul a încetat să privească în jos: au venit Plaza de España cu turnurile ei din anii cincizeci și, mai târziu, întreaga Castellana. Dar primul a fost acesta.
Turnul în timpul Războiului Civil
În timpul Războiului Civil, turnul acesta a fost cel mai râvnit observator de artilerie din Madrid. De sus se vedea tot frontul, așa că Republica și-a instalat aici santinelele, iar artileriștii taberei adverse l-au folosit ca reper pentru ochire. Clădirea a primit sute de lovituri și a rezistat.
Înăuntru era, în plus, centrala telefonică internațională, ceea ce a făcut din clădire centrul nervos al informației mondiale despre război: toți corespondenții străini trebuiau să urce aici ca să-și dicteze relatările, trecând mai întâi pe la cenzura republicană. Între acești pereți i s-a povestit planetei întregi războiul din Spania, la telefon și sub bombe. Hemingway, printre alții, urca pe acoperiș să vadă obuzele căzând peste oraș.
Azi turnul e tot în picioare, cu cicatricile reparate și o viață mult mai liniștită. La primele etaje e un spațiu cultural al fundației companiei, cu expoziții de artă și tehnologie și o sală dedicată istoriei telefonului, cu intrare liberă. Așa că acest colos nu mai e doar birouri: poți trece pragul și să iscodești înăuntrul primului zgârie-nori din Spania.
De neratat
Profilul în trepte
„Tortul de nuntă” newyorkez adaptat unui regulament municipal madrilen despre lumina din străzi.
Spațiul cultural
La primele etaje, expoziții de artă și tehnologie cu intrare liberă.
Turnul corespondenților
De aici i s-a dictat lumii cronica Războiului Civil, cu cenzura la mijloc.
Decorația churriguerescă
O concesie făcută gustului spaniol într-o clădire de tehnică strict americană.
Cum se încadrează în plimbarea ta pe Gran Vía
Telefónica se află pe porțiunea centrală a bulevardului, între Red de San Luis și Plaza del Callao. Coborând spre est ajungi în cinci minute la Círculo de Bellas Artes și la Plaza de Cibeles; urcând spre vest, la Edificio Carrión cu reclama lui Schweppes și, mai încolo, la Plaza de España.
Sub picioarele tale, la intersecția Red de San Luis, e una dintre cele mai vechi stații de metrou din Madrid: s-a deschis în 1919 odată cu prima linie a orașului și ani la rând s-a numit chiar „Red de San Luis”. În timp ce sus se demola un cartier întreg ca să se deschidă Gran Vía, jos circulau deja primele trenuri.
Ca să-ți faci o idee despre scară, îndepărtează-te spre Callao și uită-te înapoi: de acolo se vede cum turnul urcă în trepte pe cer. Iar dacă vrei povestea completă a felului în care s-a construit acest bulevard — care a luat cu el peste trei sute de case și paisprezece străzi întregi —, traseul Viavoy numit Gran Vía și Madridul modern o povestește oprire cu oprire, cu o ghidă locală.
Întrebări frecvente
De ce seamănă atât de mult cu un zgârie-nori din New York?
Pentru că, în fond, compania era pe jumătate americană. Telefónica s-a născut în 1924 cu capital al americanei ITT, care și-a adus inginerii și felul de a construi pe înălțime. Cárdenas semna planurile, dar în spate se afla toată acea mașinărie americană expertă în ridicarea turnurilor. O bucată din industria aceea plantată în plin Gran Vía.
E adevărat că jurnaliștii lucrau înăuntru în timpul războiului?
Da, și e cât se poate de romanesc. Aici înăuntru era centrala telefonică internațională, așa că toți corespondenții străini trebuiau să urce să sune ca să-și dicteze relatările către lume, trecând mai întâi pe la cenzura Republicii. Între zidurile acestui turn i s-a povestit planetei întregi războiul din Spania, din telefon în telefon și sub bombe.
Se poate intra astăzi?
Poți, și merită. La primele etaje e un spațiu cultural al fundației companiei, cu expoziții de artă și tehnologie și o sălică ce trece în revistă istoria telefonului. Intrarea e liberă. Așa că acest colos nu mai e doar birouri: poți trece pragul și poți arunca o privire curioasă înăuntrul primului zgârie-nori al Spaniei.
