Madrid · Ce să vezi

Puerta del Sol

Ești în buricul țării. Puerta del Sol nu e cea mai frumoasă piață din Madrid și nici nu pretinde să fie: e cea mai centrală, cea mai agitată și cea care a văzut trecând cea mai multă istorie. Aici e Kilómetro Cero, de la care se măsoară drumurile Spaniei, ceasul ale cărui bătăi le urmărește jumătate de țară în fiecare noapte de Revelion și statuia Ursul și Arbutusul, simbolul orașului. Și tot aici s-au răsculat madrilenii pe 2 mai 1808, scena pe care Goya a făcut-o nemuritoare.

Poarta care nu mai există

Numele vine de la o poartă adevărată. În Madridul cu ziduri de acum mai bine de cinci secole se deschidea aici una dintre intrările împrejmuirii, orientată spre răsărit, iar deasupra ei strălucea un soare pictat sau cioplit care îl întâmpina pe cel ce sosea cu lumina dimineții. Zidul a dispărut de secole, și poarta odată cu el, dar numele a rămas lipit pentru totdeauna. Curios că inima Spaniei poartă numele unui soare care nu mai e nicăieri.

Clădirea roșiatică cu turn și ceas care domină piața este Real Casa de Correos, ridicată pe la 1768 pentru Carol al III-lea de arhitectul francez Jaime Marquet. A fost de toate: oficiu poștal, Ministerul de Interne și, în anii cei mai întunecați ai franchismului, sediul Direcției Generale de Securitate, cu celule de arest în subsol. Azi, mai prietenoasă, găzduiește sediul guvernului regional al Madridului.

Ceasul din turn, pe care ceasornicarul José Rodríguez Losada l-a dăruit orașului în 1866, e cel care bate cele douăsprezece lovituri de Revelion. Tradiția strugurilor e atât de înrădăcinată încât piața se umple în fiecare 31 decembrie, cu acces controlat după capacitate; mulți madrileni preferă „preuvas” din ziua de 30, o repetiție generală cu mult mai puțini oameni.

Ce să cauți în piață

Pe jos, în fața Casa de Correos, e o placă de granit cu silueta Spaniei: e Kilómetro Cero, punctul de la care se numerotează drumurile radiale ale țării și tot de la care se numerotează și străzile Madridului. Punctul a fost fixat în 1950, iar placa pe care calci e mult mai nouă, pentru că a trebuit înlocuită de mai multe ori: granitul ajunge tocit de atâția pași și atâtea fotografii.

La colțul cu calle del Carmen se află statuia Ursul și Arbutusul, simbolul Madridului și loc clasic de întâlnire. Uită-te bine: ursul nu mănâncă fructul, se întinde ca să ajungă la el. Și există o veche dispută dacă arborele acela e cu adevărat un arbutus sau, de fapt, un sâmbovin. Madridul nu reușește de secole să cadă la înțelegere asupra propriului blazon. Emblema, apropo, vine dintr-un proces din secolul al XIII-lea între consiliul orașului și Biserică pentru pășuni și păduri: au făcut pace împărțind pășunile pentru cler și copacii și vânatul pentru oraș, și au gravat totul în piatră.

Cealaltă statuie clasică e Mariblanca, o figură de marmură care dă târcoale pieței din 1625, când a sosit de la Florența. E o Venus, dar ca să nu fie asociată cu desfrâul, i s-a adăugat o cruce și a fost rebotezată Credința. Cea pe care o vezi e o copie: originalul e păstrat la adăpost în colecțiile municipale.

Și, în sfârșit, statuia ecvestră a lui Carol al III-lea din centrul pieței, un adaos modern în cinstea regelui care a transformat cel mai mult orașul.

De neratat

Kilómetro Cero

Placa de la care se măsoară drumurile Spaniei și se numerotează străzile Madridului.

Ursul și Arbutusul

Ursul nu mănâncă fructul: se întinde ca să ajungă la el. Și încă se discută dacă arborele e un arbutus.

Ceasul bătăilor de Revelion

Pe Real Casa de Correos, dăruit orașului în 1866 și protagonist în fiecare noapte de Revelion.

Mariblanca

O Venus florentină din 1625, rebotezată Credința ca să se evite asocieri stânjenitoare.

Cum se încadrează în vizita ta la Madrid

Sol e punctul de la care se organizează tot centrul. Spre vest, calle Arenal te duce în zece minute la Teatro Real și în Plaza de Oriente; spre sud-vest, în cinci minute, ajungi în Plaza Mayor și la Mercado de San Miguel; spre nord, străzile pietonale Preciados și del Carmen urcă până în Plaza del Callao și pe Gran Vía; iar spre est, calle de Alcalá coboară până la Cibeles.

Un sfat care te scutește de bani și de necazuri: nu mânca în piață. E zona cu cel mai prost raport calitate-preț din centru. La două străzi, în schimb, sunt taverne istorice precum Casa Labra, deschisă în 1860 pe calle Tetuán, faimoasă pentru codul pané și crochetele ei la puțin peste 1,50-2 € bucata; iar în sala ei din spate, apropo, a fost fondat în secret PSOE în 1879.

Sol e mereu plin, așa că, dacă vrei fotografia cu Kilómetro Cero sau cu Ursul fără cincizeci de oameni în față, vino înainte de nouă dimineața. Traseul Viavoy numit Madrid Istoric și Regal începe aici și coboară apoi spre Madridul Habsburgilor, cu o ghidă locală la ureche.

Întrebări frecvente

De ce se numește Puerta del Sol?

Pentru că aici chiar a existat o poartă. În Madridul cu ziduri de acum mai bine de cinci secole, în împrejmuire se deschidea una dintre intrările orientate spre răsărit, iar deasupra ei strălucea un soare pictat sau sculptat care îl primea pe cel ce sosea cu lumina dimineții. Zidul a dispărut de secole, și poarta la fel, dar numele a rămas lipit pentru totdeauna. Curios, nu-i așa?, că inima Spaniei se numește după un soare care nu mai e nicăieri.

De unde vine povestea cu ursul și arbutusul?

Dintr-un proces foarte vechi, din secolul al XIII-lea. Consiliul orașului și Biserica se certau de ani buni pe cine stăpânea pădurile și pășunile din jur. Până la urmă au făcut pace: pășunile pentru cler, iar copacii și vânatul pentru oraș. Ca să rămână gravat în piatră, stema a unit cele două lucruri, cu ursul ridicându-se în două labe spre copac, ca simbol al locuitorilor și al dreptului lor de a vâna. Așa că emblema aceasta atât de duioasă e, de fapt, semnătura unui vechi acord de pace.

Descoperă Madrid și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Madrid

Teatro Real

Templul Debod

Banca Spaniei

Calle de Argumosa

Catedrala Almudena

Cine Doré