Treci pe sub una dintre arcadele cu porticuri și intră: forfota ulicioarelor rămâne în urmă și în fața ta se deschide un dreptunghi enorm și închis, înconjurat pe toate cele patru laturi de balcoane roșiatice, toate la fel, toate privind spre centru. Plaza Mayor e marele salon în aer liber al Madridului, terminat în 1619, și timp de patru secole a fost scena în care orașul a sărbătorit —și a pedepsit— totul: coride, proclamări de regi, piețe, sărbători și chiar autodafeuri ale Inchiziției.
Patru secole și trei incendii
Aici a fost mai întâi o mahala cu o piață, plaza del Arrabal, în afara zidului. Filip al II-lea i-a comandat lui Juan de Herrera un prim proiect de piață închisă, dar Filip al III-lea a fost cel care a împins înainte lucrarea definitivă, condusă de Juan Gómez de Mora și terminată în 1619. Ideea era ca noua capitală să primească un spațiu monumental, la înălțimea unei curți imperiale.
De atunci, balcoanele care o înconjoară au funcționat ca o lojă uriașă. Nobilimea le închiria ca să privească spectacolele: turniruri, coride, autos sacramentales (piese religioase într-un act), execuții publice și autodafeuri. Totul se petrecea pe același pământ pe care calcă azi turiștii.
Piața a ars de trei ori de-a lungul istoriei. Ce vezi azi e rodul reconstrucției de după ultimul mare incendiu, deja în secolul al XVIII-lea, condusă de Juan de Villanueva —același arhitect care a făcut Museo del Prado—, care a coborât înălțimea clădirilor, a închis complet colțurile și a adăugat cele nouă intrări cu arc pe care le are astăzi.
Ce să privești când ești înăuntru
Casa de la Panadería e clădirea cu frescele pictate pe fațadă și cele două turnuri ascuțite. Era, la propriu, casa breslei brutarilor, de unde se controlau prețul și aprovizionarea cu grâu, iar azi găzduiește centrul de informare turistică. De la balconul ei principal, familia regală prezidează marile ocazii. O avertizare: picturile acelea par străvechi, dar sunt din 1992, opera artistului Carlos Franco, care a populat-o cu figuri mitologice și alegorice ale Madridului.
Statuia ecvestră din centru este Filip al III-lea, iar povestea ei e italiană și destul de călătoare. A început-o Giambologna și a terminat-o discipolul lui, Pietro Tacca, la Florența, ca dar al ducelui de Toscana pentru rege. Secole la rând n-a stat aici, ci în Casa de Campo, și a ajuns să prezideze piața abia în 1848. O curiozitate care nu se uită: când au restaurat-o, au găsit în interiorul calului grămezi de oscioare de păsări, care intrau pe gura deschisă și rămâneau prinse. Un mic cimitir de vrăbii călare.
Duminica dimineața, sub arcade, se instalează târgul de colecționari de timbre și monede, o tradiție cu aproape un secol de istorie și una dintre cele mai autentice imagini care au mai rămas în piață.
Și un avertisment de localnic: terasele din interiorul pieței îți iau bani pentru decor. Traversează, fă fotografia și bea ceva pe străzile din jur, unde același lucru costă jumătate. Clasicul permis e sandvișul cu calamari, care se cere în barurile de sub arcade sau de pe calle Botoneras cu 4-6 €.
De neratat
Casa de la Panadería
Casa breslei brutarilor, cu turnurile și frescele ei… care de fapt sunt din 1992.
Filip al III-lea de Giambologna și Tacca
Dar al ducelui de Toscana; a ajuns în piață abia în 1848 și ascundea înăuntru oscioare de păsări.
Arco de Cuchilleros
Ieșirea spre La Latina, cu cel mai vechi restaurant din lume chiar dedesubt.
Târgul de duminică
Timbre și monede sub arcade în fiecare duminică dimineața, cu aproape un secol de tradiție.
Cum se încadrează în vizita ta la Madrid
Plaza Mayor e centrul de greutate al Madridului Habsburgilor. La un minut e Mercado de San Miguel; la cinci, Puerta del Sol; la zece, Palacio Real și Catedrala Almudena. Iar coborând prin Arco de Cuchilleros —botezat după cuțitarii și tocilarii care îi aprovizionau pe măcelari— intri în La Latina și pe Cava Baja, strada cu cele mai multe taverne pe metru din Spania.
Sub același arc se află Botín, deschis în 1725 și recunoscut de Guinness drept cel mai vechi restaurant din lume care funcționează fără întrerupere, faimos pentru purcelul de lapte copt în cuptor cu lemne; tradiția spune că un tânăr Goya a spălat vase în bucătăria aceasta. Nu e ieftin și trebuie să rezervi cu săptămâni înainte.
Piața se schimbă complet în funcție de moment: la nouă dimineața e goală, cu lumina intrând în diagonală pe sub arcade; la prânz e un furnicar; în decembrie găzduiește cel mai vechi târg de Crăciun din Madrid, cu figurinele lui de iesle și obiectele de farsă pentru Revelion. Traseul Viavoy numit Madrid Istoric și Regal se termină chiar aici, după ce străbate tot cartierul cu o ghidă locală.
Întrebări frecvente
De unde a apărut statuia aceea a regelui călare?
E italiană și a cam călătorit. A început-o Giambologna și a terminat-o discipolul lui, Pietro Tacca, acolo, la Florența, ca dar al ducelui de Toscana pentru Filip al III-lea. Timp de secole n-a stat aici, ci a împodobit Casa de Campo, și n-a ajuns să domine piața decât în 1848. Și o curiozitate care nu se uită: când au restaurat-o, au găsit în interiorul calului grămezi de oscioare de păsări, care intrau prin gura deschisă și rămâneau prinse. Un mic cimitir de vrăbii călare.
Sunt vechi frescele acelea colorate de pe fațadă?
Aici o să ai o surpriză. Par dintotdeauna, dar picturile colorate pe care le vezi pe Casa de la Panadería sunt foarte moderne: au fost făcute în 1992, opera artistului Carlos Franco, care a populat-o cu figuri mitologice și alegorice ale Madridului. Înainte au existat alte picturi, care s-au șters cu timpul, și s-a hotărât să i se dea fațadei această piele nouă plină de culoare. Așa că privești cea mai veche clădire a pieței îmbrăcată în cel mai nou costum.
