Madrid · Ce să vezi

Muzeul Prado

Museo del Prado

Museo del Prado e cea mai mare pinacotecă din Spania și una dintre cele mai importante din lume: sub același acoperiș reunește cea mai bună colecție de pictură europeană, cu opere de Velázquez, Goya, El Greco, Tițian sau Hieronymus Bosch. Ocupă o clădire neoclasică pe Paseo del Prado, în inima așa-numitului „triunghi al artei” madrilen, și e vizita obligatorie a oricărei călătorii la Madrid. Nu s-a format cumpărând tablouri, ci din ce au adunat regii Spaniei de-a lungul secolelor, iar asta îl face diferit de orice alt muzeu de pe planetă.

Puțină istorie

Clădirea a proiectat-o arhitectul Juan de Villanueva la comanda lui Carol al III-lea, dar nu s-a născut ca muzeu de artă: ideea inițială era să găzduiască un Cabinet de Istorie Naturală, în cadrul marelui plan iluminist care voia să umple Paseo del Prado de știință, grădini și fântâni. Războaiele napoleoniene au lăsat-o în stare proastă — trupele franceze au ajuns s-o folosească drept cazarmă și să topească plumbul acoperișului ca să facă gloanțe — și a trebuit așteptată domnia lui Ferdinand al VII-lea ca să-și primească destinația definitivă.

Prado s-a deschis ca muzeu în noiembrie 1819 și la început era ceva modest: s-au atârnat doar câteva sute de tablouri, iar accesul era foarte limitat. I-au trebuit decenii ca să devină marele muzeu deschis tuturor care e azi. Spre deosebire de alte mari pinacoteci, nu s-a format cumpărând opere, ci pornind de la colecțiile pe care monarhia spaniolă le adunase de-a lungul secolelor: de aceea pictura lui spaniolă, flamandă și italiană nu are rival nicăieri.

Un episod puțin cunoscut: în timpul Războiului Civil, ca să fie protejate de bombardamente, operele cele mai valoroase au fost scoase din Madrid cu camionul și au călătorit prin jumătate de Europă până la Geneva. „Las Meninas” a traversat Spania rulat cu o grijă extremă. Ce azi atârnă atât de liniștit fugea, acum mai puțin de un secol, de război pe șosele.

De atunci muzeul a crescut mult. Extinderea lui Rafael Moneo, inaugurată în 2007, a integrat claustrul Jerónimos și a adăugat săli pentru expoziții temporare; iar din 2021 ansamblul face parte din „Peisajul Luminii”, primul peisaj cultural din Madrid declarat Patrimoniu Mondial de UNESCO.

Ce să vezi la Museo del Prado

Colecția e atât de uriașă încât e bine să intri cu o idee clară despre ce cauți: să vezi tot într-o singură vizită e imposibil, iar cine încearcă iese istovit. Acestea sunt operele pe care aproape nimeni nu vrea să le rateze și pentru care merită să stai la coadă.

Adaugă pe listă, dacă îți rămâne timp, „Cavalerul cu mâna pe piept” de El Greco, „Familia lui Carol al IV-lea” de Goya, „Coborârea de pe cruce” de Van der Weyden și „Cele trei Grații” de Rubens. Și nu rata „2 mai”, numit și „Șarja mamelucilor”, și „Execuțiile din 3 mai”, cele două pânze în care Goya a înfățișat răscoala madrilenă din 1808 care a început la Cuartel de Monteleón, în Malasaña.

Un detaliu care îi surprinde pe mulți: ce atârnă în săli e doar o parte din ce păstrează muzeul. Mii de opere dorm în depozite sau sunt împărțite, în custodie, prin alte muzee și clădiri din toată Spania, ceea ce se cunoaște drept „Prado dispersat”. Ai putea reveni de zece ori și tot ai descoperi tablouri pe care nu le-ai văzut niciodată.

De neratat

„Las Meninas”, de Velázquez

Cea mai faimoasă operă a muzeului și unul dintre vârfurile picturii universale.

Picturile negre, de Goya

Paisprezece scene sumbre pe care Goya le-a pictat direct pe pereții propriei case, fără comandă și doar pentru el.

„Grădina desfătărilor”, de Hieronymus Bosch

Cel mai enigmatic triptic din Prado, plin de detalii imposibile.

Tițienii lui Filip al II-lea

Marile pânze venețiene adunate de un rege îndrăgostit de pictura italiană.

Cum să-l vizitezi fără stres

Biletul general e în jur de 15 €, iar accesul e gratuit în ultimele două ore de program ale fiecărei zile, cu cozi considerabile: dacă mergi în intervalul acela, vino cu o jumătate de oră înainte. Socotește două ore bune pentru esențial și trei sau patru dacă vrei să aprofundezi. Programul se scurtează la unele sărbători, așa că verifică mereu site-ul oficial înainte să mergi.

Sfaturi practice care economisesc timp: intră pe poarta Jerónimos, cea a extinderii lui Moneo, care de obicei are coadă mai mică decât poarta Velázquez; lasă rucsacurile și umbrelele la garderobă, care e gratuită; și începe cu etajul principal, unde e grosul lui Velázquez și al picturii flamande. Există în plus un abonament combinat pentru cele trei muzee de pe Paseo del Arte, care merită dacă le faci pe toate.

Înainte să intri, uită-te la marile uși de bronz de pe fațada Velázquez: sunt relativ noi, au fost inaugurate în 2007 și au gravate scene din istoria artei spaniole. Aproape toată lumea trece pe lângă ele în grabă, fără să le privească.

Cum se încadrează în vizita ta la Madrid

Prado e vârful lui Paseo del Arte, axa culturală care coboară pe Paseo del Prado și care se poate parcurge pe jos într-o zi. La câteva minute se află Museo Thyssen-Bornemisza, care completează ce îi lipsește lui Prado, și Museo Reina Sofía, unde atârnă „Guernica” lui Picasso. În față găsești Fuente de Neptuno și, urcând, Plaza de Cibeles cu punctul de belvedere din Palacio de Cibeles.

În spatele muzeului, traversând strada, se deschide Parque del Retiro: Estanque Grande și Palacio de Cristal sunt cea mai bună odihnă posibilă după două ore de pictură. Iar la ieșirea de sud e Cuesta de Moyano, cu tarabele ei de cărți vechi deschise în fiecare zi a anului din 1925.

Dacă preferi să nu-l vizitezi pe cont propriu, traseul pe jos Viavoy numit Bulevardul Artei și El Retiro te duce de-a lungul întregii axe povestindu-ți istoria fiecărei opriri în ritmul tău, cu vocea unei ghide locale, fără grup și fără conexiune.

Întrebări frecvente

Picturile negre ale lui Goya au fost mereu tablouri?

Nu, și aceasta e una dintre cele mai impresionante povești ale muzeului. Goya, deja bătrân, surd și amărât, le-a pictat direct pe pereții casei sale de la marginea Madridului, Quinta del Sordo, fără comandă și fără intenția de a le vinde: erau doar pentru el. La câteva decenii după moartea lui, le-au desprins de pe zid și le-au transferat pe pânză cu o grijă enormă, ca să le poată aduce aici. Ce vezi atârnat au fost, mai întâi, pereții unui om singur.

De când este Prado muzeu?

Și-a deschis porțile în noiembrie 1819, iar la început era ceva modest: erau expuse doar câteva sute de tablouri, iar accesul era foarte limitat. I-au trebuit decenii ca să devină marele muzeu deschis tuturor care e astăzi. Când intri, gândește-te că ai peste două sute de ani întârziere... și chiar și așa abia de-ți ajunge timpul ca să vezi totul.

Vedem doar o parte din ce păstrează?

Foarte mulți oameni ies de aici epuizați, crezând că au văzut tot, și nici pe departe. Prado adăpostește mii și mii de opere, iar în săli e expusă doar o parte; restul doarme în depozite sau e împrăștiat, împrumutat altor muzee și clădiri din toată Spania, ceea ce se numește „Prado disperso”, Prado-ul răspândit. Ai putea reveni de zece ori și tot ai descoperi tablouri pe care nu le-ai văzut niciodată.

Descoperă Madrid și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Madrid

Muzeul Reina Sofía

Muzeul Thyssen-Bornemisza

Palatul Cibeles

Palatul de Cristal

Palatul Regal din Madrid

Plaza de Cibeles