Un palat de culoarea somonului, discret alături de vecinii lui de pe Paseo del Prado, păstrează una dintre cele mai uimitoare colecții private de artă adunate vreodată de o singură familie. Thyssen-Bornemisza e piesa care completează Triunghiul Artei madrilen, iar farmecul lui e tocmai acesta: acolo unde Prado povestește secolele vechi și Reina Sofía secolul al XX-lea spaniol, Thyssen umple toate golurile, de la primitivii italieni până la pop art-ul american, într-un singur parcurs cronologic, de sus în jos.
Doi baroni, opt sute de tablouri și o baroneasă
Colecția au alcătuit-o două generații: baronul Heinrich Thyssen-Bornemisza și fiul lui, Hans Heinrich, magnați ai oțelului german cu un ochi nesățios pentru pictură. Au început cumpărând maeștri vechi în Europa dintre războaie și au ajuns să construiască un parcurs aproape enciclopedic prin istoria artei occidentale.
Când baronul Hans Heinrich a căutat o casă definitivă pentru cele aproape opt sute de tablouri ale lui, mai multe țări s-au întrecut pentru ele: Marea Britanie, Elveția, Germania. A câștigat Spania, în bună parte — se spune — datorită insistenței celei de-a cincea soții a lui, Carmen „Tita” Cervera, o doamnă din Barcelona care fusese Miss Spania în 1961 și care se îndrăgostise de Madrid. Statul a cumpărat colecția în 1993, iar muzeul s-a deschis în Palacio de Villahermosa.
Acest mic palat nobiliar de la începutul secolului al XIX-lea a avut o mie de vieți: reședință aristocratică, sediu bancar și, în cele din urmă, muzeu. Ca să-l transforme, l-a refăcut pe dinăuntru Rafael Moneo, primul arhitect spaniol care a câștigat Premiul Pritzker: a golit măruntaiele vechiului palat și le-a refăcut gândite pentru pictură. Carcasa e veche; inima, modernă.
Ce să vezi la Thyssen
Vizita se face de sus în jos, începând cu etajul al doilea, cu primitivii italieni și flamanzi, și coborând secol cu secol până la arta secolului al XX-lea de la parter. E cel mai clar mod de a înțelege istoria picturii occidentale care există la Madrid, și de aceea mulți profesori își aduc elevii aici înainte de Prado.
Printre operele de neratat sunt „Portretul Giovannei Tornabuoni” de Ghirlandaio, unul dintre cele mai frumoase profiluri feminine ale Renașterii; „Iisus printre învățați” de Dürer; „Buna Vestire” de El Greco; „Portretul lui Henric al VIII-lea” de Holbein; impresioniștii și postimpresioniștii, cu Monet, Degas, Van Gogh și Gauguin; și o reprezentare excelentă a expresionismului german, a avangardei ruse și a pop art-ului, cu Hopper, Lichtenstein și Rothko.
Uită-te la culoarea pereților din multe săli: un somon teros foarte aparte. Nu e decorul muzeului, e nuanța exactă pe care baronul o avea în vila lui de la Lugano, în Elveția. Când tablourile s-au mutat la Madrid, culoarea pereților s-a mutat odată cu ele. Orice ai privi aici, vezi pe fondul ales de proprietarul lui.
Muzeul are în plus un program de expoziții temporare de foarte bun nivel, o grădină interioară cu cafenea și un magazin care e printre cele mai bune de pe Paseo del Arte.
De neratat
„Portretul Giovannei Tornabuoni”, de Ghirlandaio
Cel mai faimos profil feminin al muzeului și unul dintre vârfurile Renașterii florentine.
Sala impresioniștilor
Monet, Degas, Van Gogh și Gauguin într-un parcurs pe care Prado nu-l poate oferi.
Pop art-ul și Hopper
Parterul ajunge până la secolul al XX-lea american, lucru neobișnuit într-un muzeu spaniol.
Pereții de culoarea somonului
Culoarea exactă a vilei baronului de la Lugano, mutată la Madrid odată cu tablourile.
Cum să-l vizitezi și cu ce să-l combini
Biletul pentru colecția permanentă e în jur de 14 €, cu acces gratuit lunea de la 12:00 la 16:00 și reduceri obișnuite pentru tineri, studenți și vârstnici. Socotește două ore pentru colecția permanentă; dacă adaugi o expoziție temporară, trei. E cel mai ușor de stăpânit dintre marile muzee ale Madridului: se poate vedea întreg fără să ieși istovit, lucru care nu se poate spune despre Prado.
Se află chiar în fața Fuente de Neptuno, la mijlocul lui Paseo del Arte: la două sute de metri ai Museo del Prado și la un kilometru Museo Reina Sofía. Urcând pe bulevard ajungi în cinci minute la Plaza de Cibeles și la Palacio de Cibeles cu punctul lui de belvedere.
Există un abonament combinat pentru cele trei muzee de pe Paseo del Arte, care merită destul de mult dacă le faci pe toate și care se poate folosi în zile diferite. Iar dacă te interesează contextul axei — de ce Carol al III-lea a umplut acest bulevard de fântâni și știință, de ce UNESCO l-a declarat „Peisajul Luminii” —, traseul Viavoy numit Bulevardul Artei și El Retiro îl povestește cu o ghidă locală în timp ce mergi.
Întrebări frecvente
Și cine e mai exact această Tita Cervera?
Un personaj de film. Carmen Cervera, „Tita”, a fost Miss Spania în 1961 și venea din lumea filmului și a înaltei societăți; înainte de baron a fost căsătorită nici mai mult nici mai puțin decât cu Lex Barker, actorul care i-a jucat la Hollywood pe Tarzan și pe Old Shatterhand. De la Miss Spania la baroneasă și stăpână a uneia dintre marile colecții ale lumii: puține biografii fac atâtea întorsături.
Și palatul acesta somon, ce a fost înainte?
E Palacio de Villahermosa, un mic palat nobiliar de la începutul secolului al XIX-lea care a avut o mie de vieți: locuință aristocratică, sediu de bancă... Ca să-l transforme în muzeu, l-a refăcut pe dinăuntru Rafael Moneo, singurul arhitect spaniol care a câștigat Premiul Pritzker, „Nobelul” arhitecturii. A golit măruntaiele vechiului palat și le-a refăcut gândindu-se la pictură. Coaja e veche; inima, modernă.
