Plaza Mayor
Centrul restaurantelor din orașul de sus, cu terase sub casele mari în tonuri calde și catedrala în față. Aici mănânci cu priveliște, deși prețurile din piața propriu-zisă sunt mai mari decât pe străzile care pornesc din ea.

Bucătărie de munte și de vânat, cu feluri pe care nu le găsești în afara provinciei. Ce este fiecare, ce să comanzi mai întâi și de ce desertul ajunge să fie un lichior.
🎧 Pe traseul Cuenca suspendată: de la Casas Colgadas la castelBucătăria din Cuenca e o bucătărie de munte: vânat, porc, miel, usturoi și pâine, cu feluri inventate ca să dea calorii celor care munceau afară iarna, la o mie de metri altitudine. Aproape niciunul nu se găsește în afara provinciei, iar mai multe au nume care nu spun nimic celui venit din altă parte, așa că e bine să știi ce comanzi.
Morteruelo, ajoarriero, zarajos.
Morteruelo este felul emblematic: un fel de pateu cald făcut din ficat de porc și carne de vânat —iepure, potârniche, uneori găină— pisat până devine o pastă, legat cu pesmet și condimentat cu cuișoare, scorțișoară, chimen și boia. Se servește întins pe pâine și călduț.
Originea lui ține de folosirea resturilor: se făcea la tăierea porcului din părțile care nu serveau la altceva, iar condimentarea puternică, care surprinde prin dulceața ei, este medievală. E un fel consistent și foarte de iarnă, iar cine îl gustă ajunge de obicei să mai ceară.
Ajoarriero e opusul: rece, delicat și ușor. Cod mărunțit, cartof fiert, usturoi, ulei și uneori ou sau nuci, totul pisat până se emulsionează. Se mănâncă întins pe pâine și merge în orice perioadă a anului, inclusiv vara.
Și zarajos, care sunt tapa cea mai caracteristică: mațe de miel înfășurate pe două coarde de viță-de-vie și fripte sau prăjite. Sună rău și sunt mult mai bune decât par. E unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le comanzi fără să te gândești prea mult.
Centrul restaurantelor din orașul de sus, cu terase sub casele mari în tonuri calde și catedrala în față. Aici mănânci cu priveliște, deși prețurile din piața propriu-zisă sunt mai mari decât pe străzile care pornesc din ea.
Descarcă aplicația și descoperă Cuenca offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Cuenca suspendată: de la Casas Colgadas la castel cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Serranía de Cuenca e zonă de vânat mare și mic, iar asta apare în meniu tot anul, dar mai ales toamna și iarna: potârniche marinată, iepure, mistreț, cerb și căprior în tocănițe fierte îndelung. E cea mai bună bucătărie a provinciei și cea mai puțin cunoscută în afara ei.
Gazpacho manchego, în ciuda numelui, e o tocană caldă de vânat —iepure de casă, potârniche, uneori pui— servită pe o lipie de pâine nedospită tăiată în bucăți, care se îmbibă cu zeama. Nu are absolut nimic de-a face cu gazpacho-ul andaluz, iar să-l comanzi vara așteptând ceva rece e greșeala clasică a vizitatorului.
La miel, friptura castiliană și caldereta; iar brânza manchego, care aici e produs de casă și se găsește în variante maturate excelente, la prețuri de producător. Și uleiul și mierea din Alcarria de Cuenca, care are denumire proprie.
De băut, vinuri din La Mancha și din Manchuela, denumirile provinciei, care s-au îmbunătățit destul de mult și sunt printre cele mai ieftine din Spania raportat la ce oferă.
Una dintre cele trei găzduiește un restaurant, singurul mod de a mânca literalmente suspendat deasupra prăpastiei. E scump și trebuie să rezervi, dar pentru o ocazie specială locul nu are termen de comparație în niciun alt oraș spaniol.
Un fel de pateu cald făcut din ficat de porc și carne de vânat —iepure, potârniche, uneori găină— pisate până devin o pastă, legat cu pesmet și condimentat cu cuișoare, scorțișoară, chimen și boia. Se servește călduț și întins pe pâine. E felul emblematic al provinciei și un fel făcut din resturile de la tăierea porcului.
Cod mărunțit pisat cu cartof fiert, usturoi și ulei până se emulsionează, uneori cu ou sau nuci. Se mănâncă rece, întins pe pâine, și spre deosebire de morteruelo e delicat și ușor, așa că merge bine vara. Să nu-l confunzi cu ajoarriero din Navarra, care e cu totul alt fel, cu roșii și ardei.
Nu, și e greșeala clasică a vizitatorului. E o tocană caldă de vânat —iepure de casă, potârniche, uneori pui— servită pe o lipie de pâine nedospită tăiată în bucăți, care se îmbibă cu zeama. Nu are nicio legătură cu gazpacho-ul andaluz în afară de nume, care vine dintr-o rădăcină diferită.
Mațe de miel înfășurate pe două coarde de viță-de-vie și fripte sau prăjite, servite ca tapa. Sunt aperitivul cel mai caracteristic din Cuenca. Sună mai rău decât sunt: coarda de viță dă aromă când se frige, iar rezultatul e crocant pe dinafară. Merită să le comanzi fără să te gândești prea mult.
Lichiorul din Cuenca: rachiu macerat cu cafea, zahăr ars, scorțișoară, coajă de portocală și cuișoare. Se bea rece la sfârșitul mesei, e mai blând decât pare și se vinde în orice magazin din orașul vechi. E suvenirul comestibil implicit al orașului, alături de alajú.
În orașul de sus, în Plaza Mayor și pe străzile care pornesc din ea, cu terase și priveliști, deși în piața propriu-zisă prețurile cresc. În orașul de jos, zona străzii Fray Luis de León are tapas-urile localnicilor, mai ieftine și mai animate. Iar în afara sezonului de vârf multe localuri din orașul vechi închid devreme în timpul săptămânii.
Desertul tradițional este alajú, un dulce de origine andaluză din perioada arabă, făcut din miere, migdale, pesmet și mirodenii, presat între două foi de napolitană. E dens, foarte dulce și face parte dintr-o familie de dulciuri —cea a nugatului și a marțipanului— care a ajuns în peninsulă odată cu arabii și aici s-a păstrat aproape neschimbată.
Și apoi e resoli, lichiorul din Cuenca: rachiu macerat cu cafea, zahăr ars, scorțișoară, coajă de portocală și cuișoare. Se bea rece la sfârșitul mesei, e mai blând decât pare și se vinde în orice magazin din orașul vechi. E suvenirul comestibil implicit al orașului.
Despre zone: Plaza Mayor și străzile care pornesc din ea adună restaurantele din orașul de sus, cu terase și priveliști, deși în piața propriu-zisă prețurile sunt mai mari. În orașul de jos, zona străzii Fray Luis de León și împrejurimile ei au tapas-urile localnicilor, mai ieftine și mai animate.
Și un avertisment practic: în orașul vechi multe localuri închid devreme în afara sezonului de vârf, mai ales în timpul săptămânii. Dacă vrei să iei cina târziu, e bine să verifici programul sau să cobori în orașul nou.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Cuenca offline, oricând vrei.
