Un oraș construit pe verticală, pe o creastă de stâncă. Cum să-l urci fără să mori încercând, în ce ordine să-l vezi și unde e exact fotografia cu Casas Colgadas.
Cuenca nu se parcurge pe orizontală: se urcă. Orașul vechi ocupă o creastă stâncoasă între două prăpăstii, iar tot itinerarul e un urcuș continuu din orașul de jos până la castel. Vestea bună e că fiecare porțiune are punctul ei de belvedere și că o zi bine gândită ajunge ca să-l vezi în întregime fără grabă.
Urcă cu ascensorul public sau cu autobuzul urban și coboară pe jos. Să faci invers e cel mai rapid mod de a-ți strica ziua.
Dimineața: de la Mangana la catedrală
Două ore și jumătate.
Începe cu Torre de Mangana, în punctul cel mai înalt și cel mai vechi al primei așezări. A fost turnul de veghe al Cuencăi musulmane, deși aspectul actual —cu creneluri— i l-au dat două restaurări din secolul al XX-lea, despre care aici încă se discută. De pe esplanadă se vede de sus defileul râului Júcar.
Continuă să urci spre Plaza Mayor pe străzile orașului vechi. Piața e un triunghi alungit, nu un dreptunghi: stânca nu dădea mai mult, iar piața s-a încastrat acolo unde a lăsat muntele. O închide Primăria barocă, ridicată pe trei arcade prin care strada continuă să treacă.
Catedrala domină latura lată și e vizita lungă a dimineții. E una dintre primele catedrale gotice din Spania, cu o influență anglo-normandă venită odată cu Eleonora Plantagenet, soția lui Alfonso al VIII-lea. Fațada e neogotică, din 1902, dar înăuntru e partea bună: triforiul îngerilor, Arco de Jamete și niște vitralii abstracte din secolul al XX-lea pe care nu le are nicio altă catedrală spaniolă.
Dacă îți rămâne o jumătate de oră, Palatul Episcopal cu Muzeul Diecezan e alături și păstrează lucrări de El Greco.
Emblema orașului și totodată monumentul său cel mai controversat: două restaurări din secolul al XX-lea i-au luat acoperișul ascuțit din 1532 și i-au pus creneluri. E ceasul comunității din Cuenca, unde localnicii mănâncă strugurii de Revelion.
Una dintre primele catedrale gotice din Spania, începută după cucerirea din 1177 cu pietrari și gusturi din nord. Pare mai degrabă normandă decât castiliană. Înăuntru, triforiul îngerilor, Arco de Jamete și vitralii abstracte din secolul al XX-lea.
Coboară pe strada Obispo Valero până la Casas Colgadas, imaginea care probabil te-a adus aici. Sunt trei, din secolul al XV-lea, cu balcoanele lor de lemn deasupra a aproape patruzeci de metri de gol, și nu sunt un capriciu: într-un oraș fără teren orizontal, să crești în afară era singura opțiune.
Intră în Muzeul de Artă Abstractă Spaniolă, care ocupă două dintre ele și unde intrarea e gratuită. E singurul mod de a le vedea pe dinăuntru și de a privi prăpastia de la ferestrele lor, cu Chillida, Tàpies și Saura atârnați la o palmă de abis.
Și traversează Puente de San Pablo, pasarela de fier de deasupra defileului Huécar. De acolo e făcută orice fotografie cu Cuenca pe care ai văzut-o: de pe pod, casele se văd din profil, deasupra prăpastiei. De cealaltă parte e fosta mănăstire San Pablo, azi parador.
E și zona în care să mănânci, cu Plaza Mayor la cinci minute. Iar vara, umbra prăpastiei la ora asta e binevenită.
Trei case adevărate care plutesc deasupra prăpastiei, restaurate la începutul secolului al XX-lea, când erau pe jumătate ruinate. A existat o întreagă cornișă de astfel de case aplecate peste gol. Fotografia se face de pe Puente de San Pablo, nu de aici.
L-a înființat pictorul Fernando Zóbel în 1966 ca să-și adune prietenii, iar chiar artiștii au conceput sălile. Acea amenajare a schimbat muzeografia spaniolă. Zóbel l-a donat în 1980 Fundației Juan March, iar intrarea e gratuită.
Urcă pe ronda de Julián Romero, o stradă-belvedere îngustă, în trepte, cu case agățate de margine, care e una dintre cele mai frumoase plimbări din orașul vechi. Pe drum treci pe lângă biserica San Pedro și pe lângă Fundación Antonio Pérez, un alt muzeu de artă contemporană instalat într-o mănăstire.
Ultima porțiune intră în Barrio del Castillo, partea cea mai înaltă și cea mai puțin vizitată a orașului vechi: case modeste, străzi foarte înguste și o atmosferă care nu mai e monumentală, ci de cartier. Aici orașul vechi e încă viu.
Din castel au rămas câteva porțiuni de zid, câte un turn și Arco de Bezudo, dar asta contează puțin: ce vii să cauți aici e priveliștea. De sus se văd cele două defileuri, de o parte și de alta, și tot orașul coborând pe șira spinării de stâncă.
Coboară cât e lumină, pentru că străzile cartierului sunt înguste și prost luminate. Și încheie ziua în Plaza Mayor, care noaptea, cu catedrala luminată, e alt loc.
Singurul front care putea fi atacat al unui oraș înconjurat de prăpăstii și, de aceea, locul unde a început totul. După ce și-a pierdut rolul militar, tribunalul Inchiziției s-a instalat alături, iar încăperile lui au servit drept închisoare. Acces liber și cel mai bun punct de belvedere al orașului.
Întoarce-te aici la sfârșitul zilei. E punctul de întâlnire implicit al orașului —în Cuenca te vezi cu cineva „în piață”, fără alte precizări— iar noaptea, cu catedrala luminată și casele mari în tonuri calde de jur împrejur, se schimbă complet.
Da, tot orașul vechi încape într-o zi: Torre de Mangana, Plaza Mayor, catedrala, Casas Colgadas cu muzeul, Puente de San Pablo și castelul. Cu o a doua zi intră și celelalte fundații de artă, plimbarea prin defileul Huécar și o excursie la Ciudad Encantada, la treizeci de kilometri.
Cum urci în orașul vechi?
Există un ascensor public care leagă orașul de jos de orașul de sus și există și autobuz urban. Urcarea pe jos e posibilă, dar diferența de nivel e serioasă, așa că cel mai înțelept e să urci cu unul dintre ele și să cobori pe jos. Iar în orașul vechi traseul continuă să urce până la castel.
Unde se face fotografia clasică cu Casas Colgadas?
De pe Puente de San Pablo, pasarela de fier care traversează defileul Huécar. De acolo le vezi din profil, cu prăpastia dedesubt. La prânz și în sezonul de vârf podul se umple, așa că, dacă vrei s-o faci fără oameni, e bine să mergi la prima oră a dimineții sau noaptea, cu casele luminate.
Muzeul de Artă Abstractă e gratuit?
Da, intrarea e gratuită de când Fernando Zóbel a donat muzeul Fundației Juan March, în 1980. Și e singurul mod de a intra în Casas Colgadas și de a privi prăpastia dinăuntru. Verifică dinainte ziua de închidere săptămânală, pentru că e singurul muzeu din orașul vechi pe care nu e bine să-l lași la final.
Merită să urci la castel?
Din castelul propriu-zis a rămas puțin: câteva porțiuni de zid, câte un turn și Arco de Bezudo. Dar priveliștea de sus —cele două defileuri de o parte și de alta și orașul coborând pe creastă— e cea mai bună din Cuenca și cea care te face să înțelegi dintr-odată geografia pe care e construit. Accesul e liber.
Ce e în apropiere de Cuenca?
Ciudad Encantada, la vreo treizeci de kilometri, un loc cu formațiuni stâncoase erodate care se parcurge într-o oră și jumătate. Și izvorul râului Cuervo, ceva mai departe. Amândouă cer mașină. Toată Serranía de Cuenca e o zonă de munte cu defileuri, lacuri de acumulare și sate, bună pentru mai multe zile.
Informații practice
DurataO zi întreagă. În două încap și Ciudad Encantada, și plimbarea prin defileuri.
UrcareaAscensor public sau autobuz urban până în orașul de sus. Cobori pe jos.
GratuitMuzeul de Artă Abstractă, castelul, Puente de San Pablo și esplanada Mangana.
FotografiaDe pe Puente de San Pablo. La prima oră sau noaptea, cu casele luminate.
ÎncălțămintePante și caldarâm continuu pe tot traseul.
MâncarePlaza Mayor și împrejurimile. Morteruelo, ajoarriero și zarajos.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Cuenca și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Cuenca offline, oricând vrei.
de la 3,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Cuenca