În interiorul Casas Colgadas, suspendat la propriu deasupra prăpastiei, trăiește unul dintre cele mai influente muzee din Spania. L-a înființat în 1966 un pictor, Fernando Zóbel, ca să adune operele prietenilor lui — generația care întorcea pe dos pictura spaniolă — și a făcut-o cu o idee de expunere atât de nouă încât a schimbat felul în care se amenajau muzeele în această țară.
Un pictor care căuta unde să-și atârne prietenii
Fernando Zóbel se născuse în Filipine, într-o familie spaniolă înstărită, și de ani buni cumpăra lucrări ale pictorilor abstracți spanioli din generația lui, care în anii cincizeci și șaizeci lucrau cu foarte puțină recunoaștere oficială și cu și mai puțină piață.
Avea nevoie de un loc unde să adune colecția și s-o facă publică. A văzut casele acestea pe jumătate goale, aplecate peste gol deasupra defileului Huécar, și a hotărât că nu exista loc mai bun pe lume. Muzeul s-a deschis în 1966.
Pe pereți sunt Chillida, Tàpies, Millares, Saura, Torner, Rueda, Sempere, Oteiza, Guerrero și Zóbel însuși: numele unei generații întregi care azi e în toate muzeele importante și care atunci era, mai presus de orice, un grup de prieteni cu greutăți.
Expunerea care a schimbat muzeele spaniole
Ce a fost cu adevărat influent n-a fost colecția, ci felul în care a fost instalată. Artiștii înșiși — mai ales Gustavo Torner și Gerardo Rueda, pe lângă Zóbel — au conceput sălile jucându-se cu lumina naturală, cu lemnul vechi al grinzilor și cu pereții albi, ca clădirea și pictura să dialogheze.
Față de muzeul-depozit al epocii, cu lucrări aliniate și etichete, aici fiecare sală a fost gândită ca un spațiu cu ritmul lui: puține tablouri, mult aer, ferestre care lasă să intre peisajul prăpastiei, iar podelele și tavanele fac parte din expunere.
A fost ceva atât de nou în Spania anului 1966 încât a devenit imediat un reper, iar o bună parte din muzeografia spaniolă a deceniilor următoare se explică privind aici. E rar ca un mic muzeu de provincie să stabilească standardul unei țări întregi, iar acesta a făcut-o.
În 1980, Zóbel a donat muzeul Fundación Juan March, ca să-i asigure continuitatea și să fie al tuturor. De atunci îl administrează fundația, intrarea e gratuită și, pe lângă colecția permanentă, se organizează în continuare expoziții temporare.
De neratat
L-a înființat un pictor în 1966
Fernando Zóbel, ca să adune și să facă publice lucrările abstracților spanioli din generația lui.
L-au amenajat artiștii înșiși
Torner, Rueda și Zóbel au conceput sălile jucându-se cu lumina, lemnul vechi și albul.
A schimbat muzeografia spaniolă
Puține tablouri, mult aer și clădirea ca parte a expunerii. A devenit imediat un reper în toată țara.
Intrare gratuită
Zóbel l-a donat în 1980 Fundación Juan March, care îl administrează de atunci.
Cum se încadrează în vizita ta la Cuenca
Ocupă două dintre cele trei Casas Colgadas, așa că vizita la muzeu e și singurul mod de a intra în ele și de a te apleca pe ferestrele lor deasupra precipiciului. Să vezi arta și prăpastia la o palmă una de alta e experiența completă.
Se află la cinci minute de Plaza Mayor și de catedrală, lângă Puente de San Pablo. Socotește o oră bună: e mic, dar e gândit ca să-l parcurgi încet, iar priveliștile te îndeamnă să te oprești.
Intrarea e gratuită, o informație puțin cunoscută și care surprinde, având în vedere nivelul colecției. Verifică ziua de închidere săptămânală înainte să-ți organizezi ziua, pentru că e singurul muzeu din orașul vechi pe care nu e bine să-l lași la final.
Întrebări frecvente
Și ce s-a întâmplat cu Zóbel, cel care a pornit totul?
A iubit atât de mult orașul acesta încât a vrut să rămână aici pentru totdeauna: deși a murit departe, la Roma, în anul o mie nouă sute optzeci și patru, este înmormântat în cimitirul din Cuenca. Orașul care l-a cucerit a ajuns să fie casa lui definitivă.
