A rămas puțin: câteva porțiuni de zid și câteva turnuri aplecate peste gol, în punctul cel mai înalt al coamei de stâncă. Dar e cel mai bun punct de belvedere al orașului și locul unde a început totul, pentru că aici, în punctul cel mai îngust, unde defileele râurilor Júcar și Huécar aproape se ating, musulmanii au ridicat fortăreața care controla singurul acces posibil.
Cheia unui oraș imposibil de cucerit
Cuenca e o fortăreață naturală. Orașul ocupă o creastă stâncoasă flancată de două prăpăstii adânci, așa că are un singur front care poate fi atacat: nordul, pe unde creasta se leagă de restul terenului. Acolo s-a ridicat castelul, iar asta făcea din poziție cheia întregului oraș.
Musulmanii și-au construit aici fortăreața din acest motiv pur geometric. Cine stăpânea creasta stăpânea orașul, iar cine n-o stăpânea nu avea cum să intre: celelalte trei laturi erau prăpastie.
Alfonso al VIII-lea l-a cucerit în 1177, după un asediu lung, tocmai pentru că să-l iei cu asalt era aproape imposibil. După cucerire, castelul a rămas poziția-cheie, iar orașul creștin l-a păstrat și l-a întărit secole la rând.
Închisoarea Inchiziției și ruina
Cu timpul și-a pierdut rolul militar și atunci i s-a dat o folosință mult mai sumbră. Lângă el s-a instalat tribunalul Inchiziției din Cuenca, unul dintre cele mai active din Castilia, iar încăperile castelului au servit drept închisoare pentru cei judecați.
Perioada aceasta a lăsat o urmă documentară uriașă, dar nu și una arhitecturală. Războaiele succesive și abandonul de mai târziu au desăvârșit ruina ansamblului, iar din castelul propriu-zis au rămas doar porțiuni de zid, câte un turn și Arco de Bezudo, poarta prin care se intra în incintă dinspre nord.
În jur se întinde Barrio del Castillo, partea cea mai înaltă și cea mai puțin vizitată a orașului vechi, cu case modeste, străzi foarte înguste și o atmosferă complet diferită de cea a zonei monumentale. Merită să-l străbați: aici orașul vechi e încă un cartier.
Iar de pe margine stăpânești totul: defileul Júcar de o parte, defileul Huécar de cealaltă și orașul întreg coborând pe coama de stâncă. În Cuenca nu există un punct de belvedere comparabil.
De neratat
Singurul front atacabil
Orașul are prăpastie pe trei laturi. Aici, la nord, se leagă de uscat: de aceea castelul e aici.
Aici a început Cuenca
Musulmanii și-au ridicat fortăreața în acest punct. Cine stăpânea creasta stăpânea orașul.
Închisoarea Inchiziției
După ce și-a pierdut rolul militar, tribunalul s-a instalat lângă el, iar încăperile lui au servit drept închisoare.
Cel mai bun punct de belvedere
Cele două defilee de o parte și de alta și orașul coborând pe coama de stâncă. Nu există altul la fel.
Cum se încadrează în vizita ta la Cuenca
Este finalul firesc al traseului prin orașul vechi, după Plaza Mayor, catedrală și Casas Colgadas. Se urcă pe Ronda de Julián Romero, o stradă-belvedere îngustă și în pantă care merită plimbarea prin ea însăși.
Urcușul e solicitant, mai ales pe căldură, dar diferența de nivel se parcurge pe tronsoane. Și merită: priveliștea de sus e cea care dă sens întregii vizite, pentru că de acolo înțelegi dintr-odată geografia imposibilă pe care e construit orașul.
Accesul e liber și fără program. Cel mai bine e la apus, cu lumina joasă peste defilee, dar socotește coborârea cât e încă lumină, pentru că străzile cartierului sunt înguste și prost iluminate.
Întrebări frecvente
A rămas ceva din acea Inchiziție?
Da, și foarte valoros: arhivele tribunalului Inchiziției din Cuenca se numără printre cele mai bine păstrate din Spania, iar astăzi le studiază istorici din toată lumea. Pietrele castelului s-au ruinat, dar acele hârtii au supraviețuit și ne lasă să privim în fricile și secretele unei epoci întregi.
