O fațadă care pare un tort de piatră: coloane, balcoane, ceasuri, steaguri și un coronament plin de statui. Iar balconul acela din mijloc e, foarte probabil, cel mai faimos balcon din Spania o zi pe an: pe 6 iulie, la prânz, de acolo se lansează chupinazo.
Un manual de arhitectură în mărime naturală
Fațada e barocă, din 1752, deși clădirea din spate a fost refăcută integral în 1952. Păstrează cele trei ordine clasice suprapuse — doric, ionic și corintic, unul peste altul — ca un manual de arhitectură în mărime naturală.
Piața în care se află e mică și neregulată, iar asta are o explicație: aici era pământul nimănui. Pamplona a fost timp de secole trei burguri cu ziduri, dușmane între ele — Navarrería, San Cernin și San Nicolás —, iar când s-au unit în sfârșit, casa comună a fost ridicată exact în punctul în care se atingeau cele trei.
Unirea a impus-o Carol al III-lea cel Nobil pe 8 septembrie 1423, obligându-le să se contopească într-un singur oraș, cu o singură primărie, un singur sigiliu și un singur steag. Și a poruncit să se ridice Primăria exact acolo unde se află și azi.
Chupinazo, și „Pobre de mí”
La prânz, pe 6 iulie, se lansează din acel balcon chupinazo, o rachetă care explodează în timp ce dedesubt o mare de oameni urlă cu eșarfa ridicată. Cuvântul vine de la „chupín”, numele popular al rachetei.
Fraza e bilingvă, ca orașul: „Pamploneses, pamplonesas, ¡Viva San Fermín!, Iruindarrak, iruindarrok, gora San Fermin!”. Iar în acel moment zeci de mii de eșarfe roșii, purtate până atunci legate la încheietură, urcă toate deodată la gât.
În fiecare an e ales cineva special care s-o aprindă, iar alegerea aceasta stârnește așteptare și dezbateri în tot orașul în lunile dinainte.
Și amănuntul pe care aproape nimeni nu-l povestește întreg: nouă zile mai târziu, la miezul nopții de pe 14, orașul se întoarce în aceeași piață, dar cu o lumânare aprinsă în mână și cu un cântec foarte diferit, „Pobre de mí, pobre de mí, que se han acabado las fiestas de San Fermín” („Vai de mine, vai de mine, s-au terminat sărbătorile de San Fermín”). Aceeași piatră vede bucuria născându-se și murind într-o săptămână.
De neratat
Balconul de la chupinazo
La prânz, pe 6 iulie, cu zeci de mii de eșarfe roșii urcând toate deodată la gât.
Fațadă barocă din 1752
Cu cele trei ordine clasice suprapuse: doric, ionic și corintic.
Se află pe pământul nimănui
A fost ridicată acolo unde se atingeau cele trei burguri dușmane din care s-a format orașul.
Și aici se termină totul
La miezul nopții de pe 14, cu lumânări aprinse și cu „Pobre de mí” cântat de tot orașul.
Cum se încadrează în vizita ta la Pamplona
Se află în Plaza Consistorial, în inima orașului vechi, între Calle Mayor și Calle Estafeta.
Oprirea înseamnă zece sau cincisprezece minute pe dinafară: interiorul de obicei nu se vizitează. În afara sărbătorii piața e liniștită, iar fațada se apreciază mult mai bine.
Se află chiar pe traseul encierro, între Cuesta de Santo Domingo și curba Mercaderes, așa că treci pe aici dacă urmezi traseul pe jos.
Întrebări frecvente
De ce se află primăria într-o piață atât de mică?
Pentru că acesta era un teren al nimănui. Timp de secole, Pamplona a fost trei burguri cu ziduri proprii, aflate în conflict, Navarrería, San Cernín și San Nicolás, iar când în sfârșit s-au unit, casa comună a fost ridicată exact în punctul în care se atingeau toate trei. De aici vine faptul că piața e un spațiu neregulat și îngust: este cusătura dintre trei orașe care au fost dușmane.
Ce se strigă exact de la balcon?
Fraza este bilingvă, ca și orașul: „Pamploneses, pamplonesas, ¡Viva San Fermín!, Iruindarrak, iruindarrok, gora San Fermin!”. Și în acel moment zeci de mii de eșarfe roșii, purtate până atunci legate la încheietura mâinii, urcă toate deodată la gât.
