Palatul Aljafería
Intrare în jur de 5 € și o oră bună de vizită. Se află la douăzeci de minute de mers pe jos din centru sau câteva minute cu tramvaiul: e singura vizită din Zaragoza care te obligă să ieși din orașul vechi și merită fără discuție.

Singura mare mărturie a artei islamice din secolul al XI-lea care a rămas în Europa, cu arcade care anticipează Alhambra cu două sute de ani. Ce să privești, ce s-a adăugat mai târziu și de ce trebuie să rezervi.
🎧 Pe traseul Aljafería și Zaragoza palatelorAl-Andalus a lăsat foarte puțină arhitectură palatină atât de departe în nord, iar din puținul care a existat aproape nimic n-a supraviețuit. De aceea această clădire e excepțională: un palat de agrement construit în secolul al XI-lea, când Zaragoza era un regat independent, care a ajuns până azi aproape întreg și care găzduiește acum Cortes de Aragón. Aproape o mie de ani de folosințe succesive, pe care puține clădiri spaniole le pot povesti.
Secolul al XI-lea, între Córdoba și Granada.
Când califatul din Córdoba s-a destrămat la începutul secolului al XI-lea, peninsula andaluză s-a fragmentat în regate taifa, iar cel din Zaragoza a fost unul dintre cele mai prospere și mai culte. Acest palat a fost ridicat atunci ca reședință de agrement în afara zidurilor, într-un moment de enormă rafinare intelectuală și artistică.
Acea perioadă e piesa care lipsește din majoritatea traseelor prin arta islamică spaniolă, care merg de obicei de la Moscheea din Córdoba la Alhambra sărind peste două secole. Aici se află ce a fost la mijloc, și explică cum s-a ajuns de la un loc la celălalt.
Ce trebuie să privești sunt arcadele: întretăiate, polilobate, mixtilinii, suprapuse pe mai multe planuri până formează zăbrele care nu mai au nicio funcție structurală. E pasul următor față de ce se făcuse la Córdoba, dus la o extremă aproape abstractă, în care arcul încetează să susțină și devine pur desen.
Salón Dorado și curtea cu bazinul ei sunt piesele centrale, cu decorații din ipsos, capiteluri și arcade care anticipează direct ce se va face două secole mai târziu la Granada. Să vezi asta înainte de Alhambra îți schimbă complet felul în care o citești pe aceea.
Intrare în jur de 5 € și o oră bună de vizită. Se află la douăzeci de minute de mers pe jos din centru sau câteva minute cu tramvaiul: e singura vizită din Zaragoza care te obligă să ieși din orașul vechi și merită fără discuție.
Pe drumul dintre centru și Aljafería, ultima poartă a incintei orașului, cu blocurile de piatră ciuruite de impacturile din 1809, pe care s-a hotărât să nu le repare nimeni. E singurul loc unde poți atinge fizic ce s-a întâmplat în timpul Asediilor.
Descarcă aplicația și descoperă Zaragoza offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Aljafería și Zaragoza palatelor cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →După cucerirea creștină din 1118, clădirea n-a fost distrusă: a devenit palatul regilor Aragonului, care l-au folosit timp de secole. Această continuitate a permis ca decorația andaluză să supraviețuiască, în timp ce în alte locuri a dispărut complet.
În secolul al XV-lea, Monarhii Catolici au adăugat deasupra un etaj întreg cu săli de ceremonie și un tavan casetat mudéjar policrom de o calitate excepțională, cu blazoanele lor și cu jugul și săgețile repetate. Rezultatul e o clădire în care secolul al XI-lea și al XV-lea conviețuiesc pe verticală, unul peste altul.
Apoi a venit decăderea. A fost sediul Inchiziției, apoi cazarmă militară, și a ajuns pe jumătate în ruină, cu decorația andaluză ciocănită, zidită sau demontată. Fotografiile de la începutul secolului al XX-lea arată o clădire de nerecunoscut.
Restaurarea care a salvat-o e lungă, minuțioasă și din a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar în unele puncte a fost contestată din cauza amplorii reconstrucției. E bine să știi: nu tot ce vezi e original, deși criteriul general a fost unul conservator.
Folosința de azi e cea care închide povestea. Din anii optzeci, clădirea e sediul Cortes de Aragón, cu sala de plen și spațiile parlamentare construite în interiorul incintei, într-un corp contemporan care conviețuiește cu partea istorică.
Decizia a fost deliberată și are logică: să-i redea clădirii o funcție de putere reală în loc s-o transforme în muzeu. La o mie de ani după ce un rege al unei taifa guverna de aici, rămâne locul unde se iau deciziile despre acest teritoriu.
Consecința practică e că vizita depinde de activitatea politică. În zilele de plen accesul e restricționat, iar orarele variază după calendarul parlamentar, așa că să verifici dinainte nu e o precauție, ci o necesitate.
E bine să știi și că Torre del Trovador, partea cea mai veche a ansamblului, anterioară chiar palatului, a dat numele operei lui Verdi „Il trovatore”, prin piesa de teatru spaniolă pe care s-a bazat. E un detaliu care se povestește des și care e adevărat.
Pe drumul înapoi spre centru, cealaltă mare curte a orașului: una renascentistă din secolul al XVI-lea, pe care un anticar francez a cumpărat-o în 1903, a demontat-o bucată cu bucată și a dus-o la Paris, unde a stat peste cincizeci de ani. S-a întors și a fost remontată în interiorul unei clădiri de pe Coso. Intrare gratuită.
Palat renascentist din secolul al XVI-lea cu curte pe două niveluri și marea streașină din lemn sculptat caracteristică arhitecturii civile aragoneze. Azi e sală de expoziții a Diputación, cu intrare gratuită: intri, traversezi curtea și ieși.
Arta produsă în regatele independente apărute când califatul din Córdoba s-a destrămat la începutul secolului al XI-lea. E piesa care lipsește din majoritatea traseelor prin arta islamică spaniolă, care merg de la Moscheea din Córdoba la Alhambra sărind peste două secole. Aljafería e ce a fost la mijloc.
Pentru că arcadele ei întretăiate și polilobate, suprapuse pe mai multe planuri până formează zăbrele fără funcție structurală, anticipează direct limbajul care se va dezvolta două secole mai târziu la Granada. Să o vezi înainte îți schimbă felul în care citești Alhambra, pentru că explică de unde vine ce se admiră acolo.
E foarte recomandat, mai ales în sezonul de vârf. Clădirea e sediul Cortes de Aragón, iar orarele de vizitare se schimbă după activitatea parlamentară: în zilele de plen accesul e restricționat și sunt zile în care e închis. Să verifici înainte să te deplasezi până acolo nu e o precauție, ci o necesitate.
Un etaj întreg deasupra palatului islamic, în secolul al XV-lea, cu săli de ceremonie și un tavan casetat mudéjar policrom de o calitate excepțională, cu blazoane și cu jugul și săgețile repetate. Rezultatul e o clădire în care secolul al XI-lea și al XV-lea conviețuiesc pe verticală, unul peste altul, fără ca vreunul să-l fi șters pe celălalt.
Clădirea a trecut prin Inchiziție și printr-o lungă folosire drept cazarmă militară și a ajuns pe jumătate în ruină, cu decorația andaluză ciocănită sau zidită. Restaurarea din a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost lungă și minuțioasă, dar în unele puncte a fost contestată din cauza amplorii reconstrucției. Nu tot ce vezi e original.
Da. Torre del Trovador, partea cea mai veche a ansamblului și anterioară palatului însuși, a dat numele operei „Il trovatore” a lui Verdi prin „El trovador”, piesa de teatru spaniolă a lui Antonio García Gutiérrez pe care se bazează opera. Turnul se poate vizita în cadrul traseului.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Zaragoza offline, oricând vrei.
