E palatul islamic cel mai bine păstrat din nordul peninsulei și singura mare mărturie a artei taifa care mai stă în picioare în Europa. A fost construit în secolul al XI-lea, când Zaragoza era un regat independent, iar valoarea lui e dublă: prin ce este și prin ce e în jurul lui, pentru că al-Andalus a produs foarte puțină arhitectură palatină atât de la nord, iar aceasta a ajuns aproape întreagă.
Un palat taifa în nord
Când califatul din Córdoba s-a destrămat la începutul secolului al XI-lea, au apărut regatele taifa, iar cel de la Zaragoza a fost unul dintre cele mai prospere. Palatul acesta a fost ridicat atunci ca reședință de agrement în afara zidurilor, iar repertoriul lui decorativ e marea contribuție a acelui moment.
Ce trebuie să privești sunt arcadele: întretăiate, polilobate, mixtilinii, suprapuse pe mai multe planuri până formează rețele care nu mai au funcție structurală, ci pur vizuală. E pasul următor față de ce se făcuse la Córdoba, dus la un extrem aproape abstract.
Salón Dorado și curtea cu bazinul ei sunt piesele centrale, cu decorații din ipsos, capiteluri și arcade care anticipează direct ce se va face două secole mai târziu la Alhambra. Să vezi asta înainte de Granada îți schimbă felul în care o citești pe aceea.
Patru folosințe suprapuse și un parlament
După cucerirea creștină din 1118, clădirea a devenit palatul regilor Aragonului, iar în secolul al XV-lea Monarhii Catolici au adăugat deasupra un etaj întreg cu săli de ceremonie și un tavan casetat mudéjar policrom de o calitate excepțională, cu blazoanele lor și cu jugul și săgețile.
Apoi a venit decăderea: a fost sediul Inchiziției, apoi cazarmă militară și a ajuns pe jumătate în ruină, cu decorația de tradiție andaluză ciocănită sau zidită. Restaurarea lungă și minuțioasă care l-a recuperat e din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Iar azi e sediul Cortes de Aragón, parlamentul regional. Altfel spus: un palat musulman din secolul al XI-lea care găzduiește un parlament autonom din secolul al XXI-lea, cu sălile de plen construite în interiorul incintei. Sunt aproape o mie de ani de folosințe succesive, pe care puține clădiri spaniole le pot povesti.
De neratat
Unic în nord
Marea mărturie a artei taifa păstrată în Europa. Al-Andalus a lăsat foarte puțină arhitectură palatină atât de la nord.
Arcadele întretăiate
Suprapuse pe mai multe planuri până formează rețele fără funcție structurală. Anticipează direct Alhambra.
Tavanul Monarhilor Catolici
Au adăugat în secolul al XV-lea un etaj întreg cu săli de ceremonie și un tavan casetat mudéjar policrom excepțional.
Azi e un parlament
Găzduiește Cortes de Aragón. Aproape o mie de ani de folosințe succesive, pe care puține clădiri spaniole le pot povesti.
Cum se încadrează în vizita ta la Zaragoza
Se află în afara centrului istoric, la douăzeci de minute pe jos de centru sau la câteva minute cu tramvaiul, spre vest. E singura vizită din oraș care cere un drum, și merită fără discuție.
Fiind sediu parlamentar, programul de vizitare e restrâns și se schimbă în funcție de activitatea Cortes: sunt zile cu acces limitat și zile în care e închis. E bine să verifici din timp și, în sezonul de vârf, să rezervi.
Pe drumul de întoarcere spre centru găsești Puerta del Carmen, marcată de impacturile din Asediile din 1808, și bazilica Santa Engracia. Socotește o oră bună pentru palat.
Întrebări frecvente
De unde vine numele acesta atât de ciudat, Al-Yafariyya?
Ți-l spun pentru că aproape nimeni nu știe: numele vine chiar de la regele care a poruncit ridicarea lui. Numele lui complet includea Abú Yaafar Áhmad, iar din acel „Yaafar” s-a născut Al-Yafariyya, „cel al lui Yaafar”. Așa că de fiecare dată când rostești numele monumentului, fără să știi îl strigi pe nume pe un rege musulman de acum o mie de ani. Mie mi se pare minunat.
Și care e opera aceea care a inspirat turnul?
E Il Trovatore, „Trubadurul”, pe care Verdi l-a prezentat în premieră în 1853 și care umple și acum teatrele din toată lumea. Curios e că Verdi n-a inventat nimic: s-a bazat pe o dramă romantică spaniolă, El Trovador, a unui autor numit Antonio García Gutiérrez. Și mai e un detaliu care îmi place la nebunie: turnul acela e de fapt partea cea mai veche a întregului ansamblu, mai vechi decât palatul însuși, ridicat pe la secolul al IX-lea. Adică, cărămidă de peste o mie o sută de ani deasupra capului tău.
Acesta era palatul unde locuiau mereu regii?
Ei bine, nu, și aici e farmecul. Când l-au ridicat, orașul cu ziduri se afla mai încolo; acesta era un palat de agrement la marginea orașului, înconjurat de grădini și livezi, un fel de moșie a plăcerilor unde să scapi de agitație. Nu era centrul puterii de zi cu zi, era locul desfătării, al petrecerii și al poeziei. Cu timpul orașul a crescut și l-a înghițit, dar s-a născut ca un capriciu în aer liber.
