O piață cu grădini din cartierul de extindere, înconjurată de clădiri cu aer regionalist, cu un monument în centru care comemorează cele două asedii pe care Zaragoza le-a îndurat în 1808 și 1809. A fost ridicat pentru centenar, în 1908, iar întregul ansamblu al pieței a fost construit atunci, cu ocazia unei expoziții internaționale care a schimbat această parte a orașului.
O piață născută dintr-o expoziție
În 1908 Zaragoza a organizat Expoziția Hispano-Franceză pentru a comemora centenarul Asediilor (los Sitios), iar evenimentul acesta a produs un ansamblu urban complet: a fost sistematizată această zonă a cartierului de extindere, au fost ridicate pavilioane și a fost trasată piața cu grădinile ei.
Mai multe dintre acele clădiri stau încă în picioare și azi găzduiesc instituții: Museo de Zaragoza, cu colecția lui arheologică și o sală dedicată lui Goya, și Școala de Arte, amândouă în stil istoricist, cu trimiteri la Renașterea aragoneză.
Faptul că aniversarea unei înfrângeri militare a generat o expoziție internațională și un cartier nou spune ceva despre felul în care se construiesc identitățile: Asediile au devenit episodul fondator al mândriei locale, iar de acolo, argument urbanistic.
Agustina și ce se află în spatele mitului
Monumentul central, opera lui Agustín Querol, reprezintă alegoric rezistența prin figuri de bronz și marmură, iar referința lui inevitabilă e Agustina de Aragón, figura cea mai amintită a Asediilor.
Agustina Zaragoza Domenech a existat, iar episodul ei e documentat: în timpul primului asediu, la bateria de la Portillo, cu artileriștii morți sau retrași, a luat fitilul și a tras cu un tun asupra trupelor franceze. Gestul acela a oprit pentru moment asaltul și a devenit simbol.
Ce a urmat e o construcție ulterioară. Propaganda de război, literatura romantică, gravurile și mai târziu cinematograful au transformat o femeie reală într-o icoană națională destul de îndepărtată de biografia ei: ea a rămas militar tot restul războiului și a murit mulți ani mai târziu la Ceuta.
Goya, care era aragonez, a venit la Zaragoza în octombrie 1808, între cele două asedii, să vadă ruinele la cererea generalului Palafox, iar seria de gravuri „Dezastrele războiului” e direct legată de ce a văzut aici și pe alte scene ale acelui război.
De neratat
Piața s-a născut în 1908
A fost sistematizată pentru Expoziția Hispano-Franceză de la centenarul Asediilor, iar mai multe pavilioane stau încă în picioare.
Agustina a existat
A tras cu un tun la bateria de la Portillo, cu artileriștii căzuți. Icoana de mai târziu se îndepărtează destul de mult de biografia ei.
Museo de Zaragoza e gratuit
Chiar în piață, cu o colecție arheologică romană și o sală Goya cu lucrări originale.
Goya a venit să vadă ruinele
La cererea generalului Palafox. „Dezastrele războiului” e direct legată de ce a văzut.
Cum se încadrează în vizita ta la Zaragoza
Se află în cartierul de extindere, la zece minute pe jos de centrul istoric și la cinci de bazilica Santa Engracia. E zona cea mai ordonată și cu cei mai mulți copaci din oraș, cu foarte puțini turiști.
Museo de Zaragoza, chiar în piață, e gratuit și merită vizitat din două motive: colecția lui arheologică romană, care completează cele patru muzee din Caesaraugusta, și sala Goya cu lucrări originale.
Împreună cu Puerta del Carmen, la capătul opus, formează perechea de locuri care povestesc Asediile: acolo cicatricea fizică, aici comemorarea. Are sens să le vezi pe amândouă în aceeași zi.
Întrebări frecvente
Cine a fost cu adevărat Agustina de Aragón?
Ei bine, uite, nici nu se numea așa și nici nu era de aici: se născuse în Catalonia, iar „de Aragón” i l-a pus legenda. Poarta unde a devenit celebră, apropo, era cea de la Portillo. Și ce aproape nimeni nu povestește e ce a urmat: a supraviețuit tuturor, a fost luată prizonieră, a reușit să scape... și a murit deja bătrână, în 1857. A fost înmormântată aici, în Zaragoza, orașul care o transformase în mit.
Și Goya a trăit asediile?
Nu le-a îndurat dinăuntru, dar l-au atins foarte de aproape. În toamna lui 1808, generalul Palafox, care apăra orașul, l-a chemat pe Goya să vină la Zaragoza ca să vadă cu ochii lui ce rămăsese. Acea călătorie, spun cercetătorii, i-a intrat în suflet și a ieșit la iveală ani mai târziu în Dezastrele războiului, acele gravuri cumplite. Așa că firul lui Goya și cel al asediilor, aici, se încrucișează cu adevărat.
