Casa-Muzeu Pérez Galdós
Unde s-a născut pe 10 mai 1843. Păstrează mobila lui, instrumentele lui muzicale și biroul din casa lui din Santander, mutat bucată cu bucată.

A plecat la nouăsprezece ani și nu s-a mai întors aproape niciodată, dar orașul îl are peste tot. Trei opriri ca să-l înțelegi pe cel mai important romancier după Cervantes.
🎧 Pe traseul Triana, Teatrul și Gran Canaria lui GaldósBenito Pérez Galdós s-a născut în Triana în 1843, a plecat la Madrid în 1862 și a devenit cronicarul total al secolului al XIX-lea spaniol. Orașul care l-a văzut plecând i-a dat numele teatrului pe când el încă trăia, îi păstrează casa natală ca muzeu și l-a așezat în bronz cu privirea spre Atlanticul pe care l-a traversat.
În această casă canariană cu curte interioară și balcoane de lemn s-a născut Galdós pe 10 mai 1843, cel mai mic dintre zece frați. Aici a alergat, și-a citit primele cărți, a desenat și a privit marea, și aici a trăit până la nouăsprezece ani.
În 1862 s-a îmbarcat spre Madrid, oficial ca să studieze Dreptul. Biografii indică un alt motiv, mai romanesc: era îndrăgostit de o verișoară, cea căreia în familie i se spunea „Sisita”, iar idila aceea nu-i plăcea deloc familiei. Să pună Atlanticul la mijloc a părut cel mai bun leac.
N-a profesat niciodată ca avocat. La Madrid a scris cele patruzeci și șase de Episodios Nacionales —o istorie romanțată a Spaniei întregi—, pe lângă Fortunata y Jacinta, Doña Perfecta, Marianela sau Misericordia. În romanul spaniol doar Cervantes îi stă înainte.
A fost serios luat în calcul pentru Nobel pe la 1912 și i s-a pus cruce: drama lui Electra atacase puterea Bisericii și îi adusese dușmani influenți, care au mișcat cerul și pământul împotriva candidaturii lui. A murit la Madrid în 1920, aproape orb și încă dictând.
Unde s-a născut pe 10 mai 1843. Păstrează mobila lui, instrumentele lui muzicale și biroul din casa lui din Santander, mutat bucată cu bucată.
Inaugurat în 1890 cu La Traviata. A ars complet în 1918 și a fost reconstruit până în 1928, cu decorația interioară a pictorului Néstor.
Descarcă aplicația și descoperă Las Palmas offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Triana, Teatrul și Gran Canaria lui Galdós cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Teatrul Pérez Galdós a fost proiectat de Francisco Jareño y Alarcón, lucrările s-au întins începând din 1867 și a fost inaugurat în 1890 cu La Traviata de Verdi. Nu s-a născut cu acest nume: mai întâi a fost Teatro Nuevo, apoi Teatro Tirso de Molina și abia în 1902 a fost rebotezat.
Pe 28 iunie 1918 un incendiu devastator a distrus tot interiorul de lemn. Fațada înșală: ce e înăuntru e reconstrucție, încheiată între 1925 și 1928 de arhitectul Miguel Martín-Fernández de la Torre.
Și aici e bijuteria: decorația interioară a semnat-o fratele lui, pictorul Néstor Martín-Fernández de la Torre. Ale lui sunt frescele tavanului, vitraliile moderniste și pânzele din salonul Saint-Saëns, o risipă de culoare și de fantezie canariană care nu se vede din stradă.
Salonul se numește așa după Camille Saint-Saëns, compozitorul francez care s-a îndrăgostit de Gran Canaria și și-a petrecut aici mai multe ierni la cumpăna dintre cele două secole, uneori incognito, ascuns sub numele „Sannois” ca să nu fie recunoscut.
Teatrul s-a redeschis pe 28 mai 1928 cu Aida și e în continuare plin de viață: găzduiește în fiecare an festivalul de operă al orașului, iar în 2007 a fost primul teatru din Spania care a montat tetralogia completă a lui Wagner într-o singură săptămână.
A treia oprire e monumentul lui Victorio Macho, inaugurat pe 28 septembrie 1930: o figură așezată, cu capul înclinat și privirea pierdută în zare. Cronicarii vremii l-au comparat imediat cu Gânditorul lui Rodin.
Detaliul frumos e orientarea. Macho a vrut ca Galdós să stea cu privirea spre Atlantic, „ca un far”, cu fața spre marea pe care scriitorul a traversat-o la nouăsprezece ani ca să nu se mai întoarcă aproape niciodată.
Timp de decenii a stat pe vechiul chei, exact acolo unde se îmbarcau cei care plecau. În 1960 a fost mutat în parcul San Telmo, construit pe umplutura chiar a acelui debarcader: de aici au plecat mii de canarieni spre Cuba și Venezuela.
Traseul se completează cu o plimbare pe Calle Mayor de Triana, orașul burghez pe care Galdós l-a cunoscut în copilărie și care s-a umplut de fațade moderniste tocmai când el triumfa la Madrid.
De Victorio Macho, 1930. Așezat cu privirea spre Atlantic, „ca un far”. A stat pe vechiul chei până în 1960.
Orașul burghez pe care Galdós l-a cunoscut în copilărie, azi un muzeu modernist în aer liber. Ridică privirea de la vitrine.
Într-o casă de pe strada Cano, în Triana, pe 10 mai 1843, cel mai mic dintre zece frați. A locuit acolo până la nouăsprezece ani, când, în 1862, s-a îmbarcat spre Madrid. Casa e muzeu din 1961 și îi păstrează mobila, obiectele personale și instrumentele muzicale.
Oficial, ca să studieze Dreptul la Madrid. Dar biografii povestesc un alt motiv, mai romanesc: tânărul Benito era îndrăgostit de o verișoară, cea căreia în familie i se spunea „Sisita”, iar idila aceea nu-i plăcea deloc familiei. Să pună Atlanticul la mijloc a părut cel mai bun leac. N-a profesat niciodată ca avocat.
A fost serios luat în calcul, mai ales pe la 1912, dar i s-a pus cruce. Drama lui Electra atacase puterea Bisericii și îi adusese dușmani foarte influenți, care au mișcat cerul și pământul ca premiul să nu ajungă în mâinile unui anticlerical declarat. Campania împotriva lui a fost intensă și eficientă.
Nu. A fost inaugurat în 1890 ca „Teatro Nuevo”, apoi a fost „Teatro Tirso de Molina” și abia în 1902 a fost rebotezat în onoarea lui Galdós, care pe atunci trăia și era în culmea faimei după scandalul politic al piesei Electra. Să botezi un teatru cu numele unui autor încă în viață era o declarație de mândrie locală.
Surpriza e decorația: frescele tavanului, vitraliile moderniste și pânzele din salonul Saint-Saëns le-a semnat pictorul Néstor Martín-Fernández de la Torre în timpul reconstrucției de după incendiul din 1918. Nimic din toate acestea nu se vede din stradă, așa că merită mult să intri cu o vizită ghidată.
După compozitorul francez Camille Saint-Saëns, care s-a îndrăgostit de Gran Canaria și și-a petrecut aici mai multe ierni la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. Uneori venea incognito, ascuns sub numele „Sannois” ca să nu fie recunoscut, căutând clima, liniștea și lumina insulei.
Pentru că sculptorul Victorio Macho a vrut explicit așa: ca Galdós să stea cu privirea spre Atlantic, „ca un far”, cu fața spre marea pe care scriitorul a traversat-o la nouăsprezece ani ca să nu se mai întoarcă aproape niciodată. Timp de decenii statuia a stat pe vechiul chei, exact acolo unde se îmbarcau cei care plecau.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Las Palmas offline, oricând vrei.

Continuă să citești



