Recinto Ferial de Tenerife
Calatrava în 1996, cu șapte ani înainte de Auditorio. Peste 40.000 m², cu o sală de sus de 12.000 fără niciun stâlp. Carnavalul se adăpostește aici când plouă.

O capitală de două sute de mii de locuitori cu cinci clădiri semnate de arhitecți internaționali pe mai puțin de doi kilometri. Cum s-a ajuns aici și în ce ordine să le vezi.
🎧 Pe traseul Auditoriumul, Palmetum și falezaE o anomalie greu de explicat și foarte ușor de savurat: într-un oraș de mărimea Santa Cruz există două lucrări ale lui Santiago Calatrava, două ale lui Herzog & de Meuron și ultima mare piesă a lui César Manrique, toate la distanță de mers pe jos. Acesta e traseul și, mai ales, ordinea care te face să le înțelegi.
Recinto Ferial de Tenerife a fost inaugurat în mai 1996 și a fost prima mare lucrare a arhitectului în oraș. E reținut, simetric, de un alb absolut, iar isprava lui e ascunsă: sala de sus ocupă vreo douăsprezece mii de metri pătrați fără niciun stâlp la mijloc, cel mai mare spațiu acoperit din arhipelag.
Nervurile curbe care se văd din afară nu sunt ornament: sunt sistemul structural care permite această deschidere liberă. E Calatrava rezolvând o problemă, înainte ca vocabularul lui să devină o marcă recognoscibilă.
Auditorio de Tenerife, început în 1997 și inaugurat pe 26 septembrie 2003, e opusul: numai gest. Marele val alb se sprijină în doar două puncte și plutește, și e îmbrăcat în trencadís, mozaicul din ceramică spartă pe care l-a popularizat Gaudí la Barcelona.
A costat și mult mai mult decât se prevăzuse, depășind dublul bugetului, un tipar care se repetă în opera acestui arhitect și care face parte din discuția publică despre clădire. Din ziua în care s-a deschis, Santa Cruz a început să fie numit Sydney-ul Atlanticului.
Calatrava în 1996, cu șapte ani înainte de Auditorio. Peste 40.000 m², cu o sală de sus de 12.000 fără niciun stâlp. Carnavalul se adăpostește aici când plouă.
Valul alb din 2003, îmbrăcat în trencadís și sprijinit în două puncte. Sediul Orchestrei Simfonice din Tenerife, cu propria companie de operă.
Descarcă aplicația și descoperă Santa Cruz de Tenerife offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Auditoriumul, Palmetum și faleza cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Biroul elvețian care a făcut Tate Modern a semnat în 2006 reamenajarea Plaza de España, cu acel lac artificial de apă sărată pompată din Atlantic în centrul celei mai mari piețe din Insulele Canare.
Iar în 2008, împreună cu Virgilio Gutiérrez, originar din Tenerife, TEA, pe malul văii Santos: beton și lumină, cu rampe care integrează valea însăși în parcurs în loc să-i întoarcă spatele.
Această decizie e cheia clădirii. Barrancos, văile adânci săpate în roca vulcanică, sunt semnătura geologică a Insulelor Canare, iar în orașe ajung de obicei să fie partea din spate a tuturor lucrurilor. Aici valea devine fațadă.
În TEA se află în plus cea mai bună colecție din lume a lui Óscar Domínguez, suprarealistul din Tenerife care a triumfat în Parisul interbelic alături de Breton și Picasso și a inventat decalcomania. E unul dintre puținele cazuri în care conținutul e la înălțimea clădirii.
Și mai există un al treilea episod al aceluiași birou în oraș, pe care aproape nimeni nu-l leagă de el: lucrările din piață au fost cele care au scos la lumină Castelul San Cristóbal, fortăreața din secolul al XVI-lea îngropată sub pământ, care azi se vizitează într-o galerie subterană.
Parcul Maritim César Manrique e ultima mare piesă a artistului din Lanzarote în Tenerife: piscine cu apă sărată, cascade și rocă vulcanică neagră pe douăzeci și două de mii de metri pătrați câștigați de la mare. Manrique a murit într-un accident în 1992, iar parcul a fost inaugurat în 1995, fără el.
Contribuția lui nu e formală, ci ideologică: susținea că arhitectura din Insulele Canare trebuie să se nască din peisajul vulcanic în loc să i se impună, iar într-un arhipelag care se umplea de construcții turistice fără discernământ, această poziție a fost radicală.
Traseul se încheie cu Palmetum, care nu e arhitectură de autor, dar e cea mai bună idee urbanistică a orașului: douăsprezece hectare de grădină botanică construite peste vechea groapă de gunoi a orașului, sigilată și replantată, deschise în 2014.
Iar drept contrapondere istorică, două clădiri care explică de unde vine toate acestea: Palatul Carta, baroc canarian din 1721-1752, cu curtea lui din lemn de tea, și Templul Masonic, cel mai mare din Spania, cu fațada lui cu sfincși și coloane egiptene, ridicat începând din 1900.
Herzog & de Meuron cu Virgilio Gutiérrez, 2008. Integrează valea în parcurs și păstrează cea mai bună colecție din lume a lui Óscar Domínguez.
Ultima mare lucrare a lui Manrique, inaugurată în 1995, la trei ani după moartea lui. Apă sărată, rocă vulcanică și nicio linie dreaptă care să deranjeze.
Cinci semnate de nume internaționale, la distanță de mers pe jos: două ale lui Santiago Calatrava — Recinto Ferial din 1996 și Auditorio din 2003 —, două ale lui Herzog & de Meuron — Plaza de España din 2006 și TEA din 2008 — și Parque Marítimo al lui César Manrique, inaugurat în 1995. E o concentrare foarte neobișnuită pentru un oraș de această mărime.
Auditorio de Tenerife, fără discuție. Marele lui val alb îmbrăcat în trencadís se sprijină în doar două puncte și a transformat Santa Cruz într-un reper arhitectural mondial din ziua inaugurării, în septembrie 2003. I se spune Sydney-ul Atlanticului, iar comparația e inevitabilă.
Un placaj făcut din bucăți de ceramică sparte și recompuse într-o suprafață continuă. L-a popularizat Gaudí la Barcelona, în Park Güell și la Casa Batlló, iar Calatrava îl reia aici pentru Auditorio. Văzut de departe pare alb și neted; de aproape devine o tapiserie de fragmente.
A ajuns să depășească dublul bugetului, un tipar care se repetă în aproape toate marile proiecte ale lui Calatrava și care face parte din discuția publică despre opera lui. Rezultatul e incontestabil ca reper, dar depășirea de cost e un lucru bun de știut când judeci clădirea.
O idee înaintea unei forme: că arhitectura din Insulele Canare trebuie să se nască din peisajul vulcanic în loc să i se impună. Într-un arhipelag care în anii șaizeci și șaptezeci se umplea de construcții turistice fără discernământ, această poziție a fost radicală, iar în Lanzarote a ajuns politică a insulei. Parque Marítimo e ultima lui mare lucrare.
Două, și merită ocolul. Palacio de Carta, baroc canarian din 1721-1752, cu o curte din lemn de tea care a rămas intactă trei secole; și Templul Masonic, ridicat începând din 1900, cel mai mare centru masonic care a existat vreodată în Spania, cu sfincși și coloane egiptene pe fațadă.
O jumătate de zi bună. Faleza — Auditorio, Parque Marítimo, Recinto Ferial și Palmetum — se parcurge în întregime pe o promenadă plată și continuă, iar TEA și Plaza de España sunt în centru, la zece sau douăzeci de minute de mers pe jos. Dacă intri și în Auditorio și în TEA, socotește o zi întreagă.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Santa Cruz de Tenerife offline, oricând vrei.

Continuă să citești



