Un labirint de piscine cu apă sărată, cascade, poduri și rocă vulcanică neagră presărat cu palmieri, unde orașul vine să facă baie tot anul. L-a proiectat César Manrique, artistul care a învățat Canarele să construiască fără să se certe cu natura, și n-a mai apucat să-l vadă terminat.
Semnătura lui Manrique, recognoscibilă în toate
Nu e un parc acvatic obișnuit. Aici nu există linii drepte care să scrâșnească, nici contraste brutale: apa, piatra vulcanică și planta lucrează împreună, ca și cum totul ar fi crescut singur printre stânci. Asta e marca casei lui Manrique.
Artistul din Lanzarote și-a construit cariera pe o idee concretă: că arhitectura din Canare trebuie să se nască din peisajul vulcanic, în loc să i se impună. Jameos del Agua, Mirador del Río sau Jardín de Cactus din Lanzarote răspund toate aceluiași principiu.
Într-un arhipelag care în anii șaizeci și șaptezeci se umplea de construcții turistice fără discernământ, poziția aceasta a fost radicală, iar în Lanzarote a reușit s-o transforme în politică a insulei. Influența lui asupra felului în care arată azi insulele e greu de exagerat.
Aici ocupă vreo douăzeci și două de mii de metri pătrați câștigați pe marginea mării, cu piscine cu apă sărată pompată din Atlantic. Într-o zi bună e plin de familii, de copii care sar în apă și de oameni în vârstă care înoată lungimi de bazin.
Un testament involuntar
Manrique a murit în 1992, într-un accident de mașină în Lanzarote, insula lui natală, aproape de propria fundație. Parcul a fost inaugurat în 1995, deja fără el, ceea ce îl face unul dintre ultimele lui mari proiecte și opera lui postumă din Tenerife.
Are în plus un frate mai mare în nordul insulei: Lago Martiánez, din Puerto de la Cruz, pe care Manrique îl semnase cu ani înainte. Ideea e aceeași — să faci baie în apă de mare printre roci vulcanice —, dar acolo la o scară mai mare.
Formula aceasta răspunde unei probleme reale a insulelor: pe multe porțiuni ale litoralului canarian coasta e faleză sau rocă tăioasă, fără plajă practicabilă. Piscinele cu apă sărată au rezolvat baia urbană acolo unde natura n-o oferea.
Merită să-l privești și în cheia aceasta practică, nu doar estetică: e o infrastructură publică foarte folosită, nu un monument. Și acesta e probabil cel mai bun mod de a onora un artist care voia ca operele lui să fie trăite.
De neratat
L-a proiectat César Manrique
Artistul din Lanzarote al Jameos del Agua, care a învățat Canarele să construiască împreună cu peisajul.
N-a apucat să-l vadă
A murit în 1992 într-un accident în Lanzarote. Parcul a fost inaugurat în 1995, fără el.
Apă sărată din Atlantic
22.000 m² câștigați pe marginea mării, cu piscine, cascade și rocă vulcanică neagră.
Are un frate mai mare
Lago Martiánez, din Puerto de la Cruz, semnat de Manrique cu ani înainte și la o scară mai mare.
Cum se încadrează în vizita ta la Santa Cruz de Tenerife
Se află pe frontul la mare, în continuarea Auditorio de Tenerife și a Castillo de San Juan Bautista, pe promenada litoralului.
Îl poți înconjura și privi din afară în cincisprezece minute sau poți petrece aici o jumătate de zi în costum de baie: intrarea e cu plată, la un preț moderat, și are toate serviciile.
E oprirea care se potrivește cel mai bine cu Torres de Santa Cruz, care se văd din apă, și cu Palmetum, aflat la capătul promenadei. Cele trei încheie traseul de pe malul mării.
Întrebări frecvente
Are un frate mai mare în nordul insulei?
Da. Cu ani înainte, Manrique semnase deja faimosul Lago Martiánez, în Puerto de la Cruz, de cealaltă parte a insulei Tenerife. Parcul acesta din capitală e ca fratele lui mai mic: aceeași idee de a face baie în apă de mare printre stânci vulcanice, dar în orașul chicharreros, cum își spun localnicii.
