Toată armonia aceasta de fațade roșii și arcade nesfârșite s-a născut dintr-o tragedie. În noaptea de 21 septembrie 1561, un incendiu a mistuit centrul Valladolidului: au ars peste patru sute patruzeci de case, iar timp de trei zile orașul a fost un singur rug.
Un oraș de lemn
Valladolidul de atunci era în bună parte din lemn și paiantă: case înghesuite, grinzi, streașini care aproape se atingeau de pe o parte pe alta a unor străzi foarte înguste. Totul a luat foc ca o torță, iar flăcările săreau de pe un acoperiș pe altul fără ca cineva să le poată opri.
De aceea, la reconstrucție s-au impus criterii noi: străzi mai largi, înălțimi reglementate și materiale mai puțin inflamabile. Incendiul a fost o catastrofă și totodată declanșatorul primei mari operațiuni de urbanism modern din Spania.
Curtea se instalase la Madrid cu câteva luni înainte, dar Filip al II-lea — născut în acest oraș, în Palacio de Pimentel — nu s-a mulțumit cu o reconstrucție oarecare.
A pus proiectul în mâinile lui Francisco de Salamanca și, din 1562, a ridicat ceva ce nu exista în Europa: o piață închisă, regulată, cu arcade de jur împrejur, gândită ca o singură piesă de urbanism.
Și cu doi ani înainte, ceva și mai rău
Sub calmul atât de ordonat al Plaza Mayor pulsează o amintire mult mai dură. Cu doi ani înainte de foc, în 1559, piața aceasta a găzduit cele mai răsunătoare autodafeuri ale Inchiziției spaniole.
Au fost îndreptate împotriva unui grup de protestanți din Valladolid conduși de doctorul Cazalla, care fusese predicator al curții. Au fost condamnați și executați în fața mulțimii, cu familia regală prezentă la balcoane.
Autodafeurile acelea de la Valladolid și Sevilla au marcat momentul în care monarhia a hotărât să taie din rădăcină orice germene protestant din Spania. Au fost un mesaj politic la fel de mult ca unul religios.
Pe același pământ au fost piețe și sărbători, da, dar și coride, proclamări de regi și execuții publice, cu oamenii înghesuiți la balcoane ca la un spectacol. Pavajul acesta a văzut aproape totul.
De neratat
Noaptea de 21 septembrie 1561
Au ars peste 440 de case, iar orașul a fost un rug timp de trei zile.
A ars atât de repede din cauza lemnului
Case înghesuite, grinzi și streașini care aproape se atingeau de pe o parte pe alta a străzii.
Filip al II-lea a făcut ceva nou
I-a comandat lui Francisco de Salamanca o piață închisă și regulată, inexistentă până atunci în Europa.
Și cu doi ani înainte, autodafeurile
În 1559, împotriva protestanților doctorului Cazalla, cu familia regală la balcoane.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
Scena e Plaza Mayor, în centrul exact al orașului. O vezi chiar din locul opririi și merită s-o înconjori complet ca să apreciezi regularitatea ansamblului.
Oprirea durează cincisprezece sau douăzeci de minute, citind piața cu această cheie. Accesul e liber, la orice oră.
De aici pornește totul: catedrala, Mercado del Val și zona de tapas, iar în cealaltă direcție San Pablo și cartierul palatelor.
Întrebări frecvente
S-a întâmplat aici ceva și mai rău decât incendiul?
Uf, da, și e de pielea de găină. Cu doi ani înainte de foc, în 1559, această piață a trăit cele mai răsunătoare autodafeuri ale Inchiziției spaniole, împotriva unui grup de protestanți din Valladolid conduși de doctorul Cazalla, care fusese predicator al curții. I-au condamnat și i-au executat în fața unei mulțimi. Iar la al doilea, cel din octombrie, a asistat în persoană chiar Filip al II-lea, abia sosit din Flandra. E greu să ți-l închipui călcând pe aceleași dale, nu-i așa?
De ce a ars atât de repede?
Pentru că Valladolidul de atunci era în bună parte din lemn și paiantă: case înghesuite, grinzi, streașini care aproape se atingeau de pe o parte pe alta a unor străzi foarte înguste. Totul s-a aprins ca o torță, iar focul sărea de pe un acoperiș pe altul fără ca cineva să-l poată opri. De aceea, la reconstrucție, s-a impus un alt fel de a face lucrurile, cu mai multă piatră și cărămidă. Orașul și-a învățat lecția pierzând aproape tot.
