O hală de fier și sticlă în care Valladolidul își umple cămara de un secol și jumătate. E cea mai veche și cea mai frumoasă piață din oraș, iar numele ei ascunde un secret: pe aici curgea un râu pe care azi nu-l mai vede nimeni, îngropat sub străzi.
Arhitectura fierului
A fost ridicată între 1878 și 1882, în acea arhitectură a fierului care devenise la modă în Europa secolului al XIX-lea, odată cu marile gări și halele acoperite.
Moda venea de la Paris: la mijlocul secolului al XIX-lea s-a ridicat acolo Les Halles, acel pântec al orașului numai din fier și sticlă, iar ideea s-a răspândit ca focul. Piețe luminoase, aerisite și igienice, foarte departe de vechile tarabe din noroi.
După o mare renovare care a redeschis-o în 2016, rămâne buricul gastronomic al orașului: jumătate piață tradițională, jumătate paradis al tapas-urilor, cu tarabe de unde cumperi și baruri unde guști.
Formula aceasta — piață istorică transformată în spațiu gastronomic — a fost aplicată în jumătate din Spania, cu rezultate inegale. Aici funcționează bine pentru că păstrează comerțul cu produse alături de restaurante și baruri.
Râul ascuns
Se numește del Val pentru că pe aici curgea unul dintre brațele râului Esgueva, un râu mic care timp de secole a traversat Valladolidul despărțit în brațe, udând grădini și învârtind mori. „Val” înseamnă pur și simplu vale: depresiunea pe unde curgea apa.
Așa că acest cartier al tapas-urilor și al vinului s-a născut pe malul unui râu ascuns, de care aproape nimeni nu-și mai amintește. La fel se întâmplă în Plaza del Poniente, pe unde curgea și acolo un braț.
Esgueva a ajuns să aducă mai multe necazuri decât bucurii: se revărsa în viituri cumplite care luau cu ele case și vieți, iar în plin centru a devenit pe jumătate o canalizare la cer deschis, un focar de boli.
De aceea, începând din secolul al XIX-lea, orașul a hotărât să-l îngroape de tot sub străzi. E o operațiune care s-a repetat în multe orașe europene cu râurile lor urbane mai mici și care azi e destul de contestată.
De neratat
Fier și sticlă din 1878-1882
Arhitectura de hală care a devenit la modă în Europa după Les Halles din Paris.
„Val” înseamnă vale
De la depresiunea râului Esgueva, care traversa orașul despărțit în brațe.
Râul e îngropat
Se revărsa în viituri și devenise pe jumătate canalizare. Orașul l-a acoperit începând din secolul al XIX-lea.
Piață și baruri în același timp
După renovarea din 2016 păstrează comerțul cu produse alături de restaurante și baruri.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
Se află la trei minute de Plaza Mayor, în inima zonei de tapas a orașului.
Vizita durează treizeci de minute printre tarabe, sau mult mai mult dacă rămâi la tapas. Dimineața funcționează ca piață, iar după-amiaza și seara ca zonă de baruri.
Valladolid are una dintre cele mai bune culturi de tapas din Spania, cu un concurs național propriu, iar piața aceasta și străzile din jur sunt epicentrul ei.
Întrebări frecvente
Și ce s-a ales de acel râu ascuns, Esgueva?
A sfârșit prin a aduce mai multe necazuri decât bucurii. Cu timpul, Esgueva se revărsa în viituri cumplite care luau cu ele case și vieți, iar în plin centru a devenit pe jumătate o hazna la cer deschis, un focar de boli. De aceea, începând din secolul al XIX-lea, orașul a hotărât să-l îngroape de tot, tronson cu tronson. Azi curge mai departe acolo jos, în tăcere, sub picioarele tale. Un râu care a trecut de la a da viață la a se ascunde complet.
De ce atâtea piețe de fier în acea epocă?
Pentru că Europa s-a îndrăgostit de fier. La mijlocul secolului al XIX-lea, Parisul a ridicat Les Halles, acel pântec al orașului numai din fier și sticlă, iar ideea s-a răspândit ca focul: piețe luminoase, aerisite și igienice, foarte departe de vechile tarabe din noroi. Oraș după oraș și-a vrut-o pe a lui, iar Valladolid nu a rămas în urmă. Aceasta pe care o vezi e din acea febră, și de aceea, mai mult decât o piață, pare o catedrală a cumpărăturilor.
