E vizita care transformă o zi la Salamanca în ceva ce ții minte: un traseu pe la înălțimea celor două catedrale, mergând prin galerii interioare, tribune și drumuri de strajă pe care de obicei nu calcă nimeni, până ieși pe terase și în turn. Vezi interiorul catedralelor de sus și tot orașul din afară, și foarte puțini oameni fac asta.
Prin interiorul zidurilor
Traseul folosește trecerile de serviciu pe care catedralele le au în grosimea zidurilor, gândite la origine pentru întreținerea vitraliilor și a acoperișurilor. Mergi pe coridoare înguste, traversezi tribune înalte și privești navele de la o înălțime de la care nu se văd niciodată.
Acest punct de vedere schimbă complet percepția celor două clădiri. Bolțile în cruce pe ogive ale Catedralei Noi se văd de aproape, cu nervurile și cheile lor, iar dintr-una dintre tribune vezi turnul de deasupra transeptului al Catedralei Vechi dintr-un unghi imposibil de la nivelul solului.
Treci în plus prin săli care adăpostesc piese din arhivă și din tezaur, și prin Torre Mocha, și ieși pe terasele exterioare de deasupra acoperișurilor. Numele traseului, Ieronimus, vine de la episcopul Jerónimo de Perigord, primul episcop al Salamancăi repopulate și duhovnicul Cidului.
Mariquelo și de ce e întărit turnul
Cutremurul de la Lisabona din 1755 s-a simțit puternic la Salamanca și a crăpat grav turnul catedralei. A trebuit umplut și întărit la bază, și de aceea e azi mult mai gros decât prevedea proiectul inițial: e o cicatrice constructivă la vedere.
Din acel episod s-a născut o tradiție care e încă vie. În fiecare 31 octombrie, la aniversarea cutremurului, un localnic urcă în vârful turnului îmbrăcat în costum tradițional charro, cântă din cimpoi și din tobă și mulțumește că clădirea și orașul au rezistat. E numit Mariquelo.
Tradiția s-a pierdut timp de decenii și a fost recuperată în anii șaptezeci, iar azi adună destui oameni în piață. Faptul că un oraș comemorează în fiecare an un cutremur care nu l-a distrus spune destul despre relația lui cu aceste pietre.
De neratat
Mergi prin interiorul zidurilor
Traseul folosește trecerile de serviciu din grosimea zidăriei, gândite pentru întreținerea vitraliilor și a acoperișurilor.
Bolțile văzute de sus
Vezi de aproape nervurile și cheile bolților și turnul romanic dintr-un unghi imposibil de la nivelul solului.
Mariquelo
În fiecare 31 octombrie cineva urcă în turn cu cimpoi și tobă ca să mulțumească că clădirea a rezistat cutremurului din 1755.
Turnul e umplut
Cutremurul de la Lisabona l-a crăpat și baza a trebuit întărită. E mai gros decât prevedea proiectul.
Cum se încadrează în vizita ta la Salamanca
Intri pe Puerta de la Torre, pe latura Catedralei Noi dinspre piață, iar biletul e separat de cel al catedralelor. Poți face cele două lucruri în aceeași zi sau separat.
Traseul durează o oră bună și nu e deosebit de greu: sunt scări, dar împărțite în porțiuni cu popasuri, nu o urcare continuă. Sunt însă treceri înguste și câte o porțiune la înălțime, așa că nu e potrivit pentru cine are claustrofobie sau rău de înălțime sever.
Momentul e sfârșitul după-amiezii, când piatra de Villamayor devine aurie și tot orașul se aprinde. De pe terase se văd Plaza Mayor, Clerecía, Tormes și câmpiile Castiliei deschizându-se în spate.
Întrebări frecvente
Acest episcop mai apare și în altă parte?
Nici mai mult nici mai puțin decât în „Cantar de Mío Cid”, marele poem medieval: acolo apare „episcopul don Jerónimo”, un preot războinic care cerea să meargă în frunte în bătălie. Este chiar el. Și mai e ceva: se spune că crucifixul venerat în catedrală, Cristo de las Batallas, este cel pe care îl purta în campaniile alături de Cid. Un episcop care se ruga și se lupta în egală măsură și care a ajuns să se odihnească aici, în orașul pe care și l-a făcut al lui.
