E masa barocă ce domină centrul Salamancăi, cu două turnuri gemene care se văd din tot orașul, și a fost construită ca colegiu al iezuiților la comanda reginei Margareta de Austria. Lucrările au început în 1617 și s-au întins pe mai bine de un secol și jumătate. Azi cea mai mare atracție pentru vizitator e să poată urca în acele turnuri și să meargă pe la înălțime.
O sută cincizeci de ani de lucru și trei stiluri de baroc
Durata lucrărilor e ce explică clădirea. A fost începută în 1617 cu un baroc încă reținut, moștenitor al clasicismului de la El Escorial, și a fost terminată în plin secol al XVIII-lea cu o fațadă și niște turnuri de un baroc deja dezlănțuit, mult mai mișcate și mai decorate.
La lucrare au intervenit pe rând mai mulți maeștri, printre ei membri ai familiei Churriguera, iar această continuitate de familie e cea care dă coerență unui ansamblu ridicat de generații diferite. Biserica are o singură navă de mare înălțime, cu capele între contraforți.
Claustrul e piesa care surprinde cel mai mult: două niveluri de arcade cu coloane perechi și o scară monumentală de piatră, totul la o scară considerabilă. A fost construit deja în secolul al XVIII-lea și e printre cele mai remarcabile curți baroce din Castilia.
Scala Coeli, urcarea în turnuri
Vizita se numește Scala Coeli și constă în urcarea pe scările interioare până la înălțimea turnurilor și a cupolelor, parcurgând tribunele înalte ale bisericii și ieșind apoi în clopotnițe. E cea mai bună vedere asupra orașului vechi al Salamancăi.
De sus se vede tot ansamblul: Plaza Mayor cu dreptunghiul ei închis, cele două catedrale, Casa de las Conchas chiar în față și acoperișurile aurii întinzându-se până la Tormes. În lumina apusului, piatra de Villamayor își face treaba.
Traseul include trecerea prin interiorul cupolei și privirea de aproape a coronamentelor și a pietrăriei, lucru care de jos nu se vede. Sunt vreo două sute de trepte împărțite în porțiuni, cu paliere, și există un lift parțial care ușurează o parte din traseu.
De neratat
Un secol și jumătate de lucru
Din 1617 până târziu în secolul al XVIII-lea, așa că începe în baroc reținut și se termină în baroc dezlănțuit.
Scala Coeli
Urcarea parcurge tribunele înalte, interiorul cupolei și clopotnițele. Cea mai bună vedere asupra orașului vechi.
Claustrul din secolul al XVIII-lea
Două niveluri de arcade cu coloane perechi și scară monumentală. Printre cele mai remarcabile curți baroce din Castilia.
Intersecția cea mai fotografiată
În față e Casa de las Conchas: gotic civil față în față cu masa barocă, la zece metri una de alta.
Cum se încadrează în vizita ta la Salamanca
Se află pe calle Compañía, chiar în fața Casei de las Conchas, la trei minute de Plaza Mayor. Această intersecție, cu goticul civil al casei de o parte și această masă barocă de cealaltă, e unul dintre cele mai fotografiate puncte ale orașului.
Biletul se poate lua doar pentru biserică și claustru sau combinat cu urcarea în turnuri. Dacă faci un singur lucru, urcarea merită mai mult: interiorul e remarcabil, dar vederea e de neegalat.
Socotește o oră cu tot cu urcare. Și fă-o la apus dacă programul îți permite, când tot orașul devine auriu și cele două catedrale se decupează pe cer.
Întrebări frecvente
De ce i-au expulzat pe iezuiți?
A fost o decizie a lui Carol al III-lea, care dintr-o trăsătură de condei a alungat întreaga Companie a lui Isus din Spania și din teritoriile ei din America. Erau vremurile Iluminismului, cu multă neîncredere față de puterea enormă, bogățiile și influența pe care ordinul le acumulase; au ajuns să-i acuze, fără dovezi clare, că se aflau în spatele revoltelor împotriva regelui. Într-o singură noapte au trebuit să lase totul și să plece în exil. Întreaga lor rețea de colegii, inclusiv acesta, a rămas dintr-odată goală.
Și regina care a poruncit construirea lui a apucat să-l vadă?
Nici pe departe, și aici stă melancolia. Margareta de Austria a murit în 1611, foarte tânără, din cauza unei nașteri, chiar înainte să înceapă lucrarea. Soțul ei a fost cel care a preluat acea dorință a ei de a întemeia aici un mare colegiu al iezuiților. Dar nici el n-a apucat să-l vadă: Filip al III-lea a murit în 1621, cu turnurile încă în fașă. A ridica așa ceva era treaba mai multor generații, și niciunul dintre cei doi care l-au visat nu l-a văzut în picioare.
