Universitatea și catedralele în prima zi, mănăstirile și palatele în a doua, cu coborârea spre Tormes la apus. Cu cele două lucruri pe care trebuie să le cauți și ora exactă pentru piatra aurie.
Salamanca e un oraș mic, complet plat și cu o densitate de monumente pe metru pătrat greu de egalat în Spania. Două zile ajung din plin, iar singurul criteriu de organizare care contează e lumina: piatra de Villamayor din care e construit totul se schimbă complet în funcție de oră, iar la amiază se aplatizează și reliefurile fațadelor se pierd.
Piatra de Villamayor iese moale din carieră — asta a permis detaliul platerescului — și se întărește la aer, formând o crustă de oxid de fier. Acest oxid îi dă culoarea aurie.
Ziua 1, dimineața: Plaza Mayor și Universitatea
Și primul lucru pe care trebuie să-l cauți.
Începe cu Plaza Mayor, care trece drept cea mai frumoasă din Spania și al cărei efect vine din repetiție: optzeci și opt de arcade identice, trei etaje de balcoane cu același ritm și totul din aceeași piatră. A fost construită între 1729 și 1755 și nu era un loc de plimbare: era o arenă, și de aceea e închisă.
Uită-te la medalioanele de deasupra arcadelor, cu busturi de regi și de personaje istorice. Seria a fost completată de-a lungul secolelor, unele locuri rămân goale intenționat și au existat îndepărtări din motive politice: e un termometru destul de fidel al felului în care s-a schimbat Spania.
Coboară apoi pe Rúa Mayor până la Patio de Escuelas, unde te așteaptă căutarea obligatorie. Pe fațada platerescă a Universității, pe pilastrul din dreapta al registrului de jos, e o broască minusculă așezată pe un craniu. E greu s-o găsești fără ajutor, iar tradiția spune că doar cine reușește trece anul.
Semnificația ei reală e mai puțin prietenoasă: broasca și craniul erau simboluri ale desfrâului și ale morții, un avertisment moral adresat studenților tineri. Înăuntru, Sala Fray Luis de León păstrează băncile lungi fără spătar, tocite de generații, exact așa cum erau.
Nu e pătrată: nicio latură nu are aceeași lungime și niciun unghi nu e drept, pentru că a trebuit încadrată în țesutul existent. Uniformitatea fațadelor ascunde complet asta. La căderea serii, cu iluminatul aprins, piatra aurie devine aproape portocalie.
Un retablu de piatră care nu organizează uși, ci imagini: Monarhii Catolici jos, cu o inscripție în greacă, stema imperială la mijloc, Papa sus. Universitatea se punea sub aceste trei ocrotiri și o lăsa scris pe ușă.
Fondată de Alfonso al IX-lea în 1218, cea mai veche din Spania care funcționează și azi. Aici Școala din Salamanca — Vitoria, Suárez — a formulat bazele dreptului internațional în timpul dezbaterii despre cucerirea Americii. Biblioteca Veche se privește din ușă.
Descarcă aplicația și descoperă Salamanca offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Plaza Mayor, Clerecía și Las Conchas cu un ghid local în ureche.
Traversează Patio de Escuelas și intră în Escuelas Menores, pe care aproape toată lumea le sare, deși sunt incluse în același bilet. Păstrează Cielo de Salamanca, fresca lui Fernando Gallego care înfățișa firmamentul cu constelațiile și zodiacul lui. S-a păstrat doar o treime.
La două minute sunt catedralele, la plural: sunt două clădiri complete din epoci diferite, lipite și cu un zid comun, cu o singură intrare. Cea Nouă a fost începută în 1513 și terminată în 1733, adică gotică atunci când Renașterea exista deja de aproape un secol în Italia, și intenționat.
Pe o arhivoltă a Puerta de Ramos se află al doilea lucru pe care trebuie să-l cauți: un astronaut în costum spațial și, aproape, un dragon care mănâncă o înghețată. I-a sculptat pietrarul Miguel Romero la restaurarea din 1992, urmând obiceiul breslei de a semna intervențiile cu un element contemporan.
Coboară apoi în cea Veche, romanică, din secolul al XII-lea, iar contrastul e brutal: mai scundă, mai întunecată, mai densă. Păstrează un retablu cu cincizeci și trei de panouri de Nicolás Florentino și o Judecată de Apoi în absidă. Și ieși în Patio Chico ca să vezi Torre del Gallo, turnul de deasupra transeptului, acoperit cu solzi de piatră.
Astronautul se află pe portalul dinspre piață, în stânga și destul de sus: e greu să-l vezi fără să ți-l arate cineva. Și caută urma cutremurului de la Lisabona din 1755, care a crăpat turnul și a obligat la umplerea bazei, lăsând-o mai groasă decât fusese proiectată.
Turnul de deasupra transeptului, Torre del Gallo, e o cupolă cu nervuri acoperită cu solzi de piatră, de influență bizantină, iar rudele ei cele mai apropiate se află la Zamora și la Toro. Într-o capelă a claustrului se păstrează o orgă medievală care încă poate cânta.
Traseul pe la înălțimea celor două catedrale, pe pasajele de serviciu deschise în grosimea zidurilor, cu ieșire pe terase. Bilet separat, de circa 4 €. În fiecare 31 octombrie urcă cineva cu cimpoiul ca să mulțumească pentru că clădirea a rezistat cutremurului.
Pornește spre est pe Calle San Pablo, trecând pe lângă Torre del Clavero, un turn pătrat jos și octogonal sus, încununat de opt foișoare în consolă, singurul lucru rămas dintr-un palat din secolul al XV-lea dispărut complet. Se înalță izolat în mijlocul unei piețe care nu exista când a fost construit.
În Plaza del Concilio de Trento stau față în față San Esteban și Las Dueñas. Fațada San Esteban e un retablu de piatră de treizeci de metri, una dintre culmile platerescului, iar înăuntru s-a petrecut ceva important: aici a găsit Columb sprijinul călugărului Diego de Deza, când experții îl respinseseră deja.
Și îl respinseseră pe bună dreptate, trebuie spus: nu pentru că ar fi crezut că Pământul e plat, ci pentru că Columb calculase greșit circumferința Pământului. A ajuns în America pentru că la mijloc era un continent pe care nu-l aștepta nimeni.
Vizavi, Las Dueñas are un claustru cu plan neregulat, aproape pentagonal, cu capiteluri sculptate unul câte unul în galeria de sus: monștri, sirene, cranii, chipuri deformate. Niciunul nu se repetă, sunt sus și trebuie să le cauți. Călugărițele vând dulciuri prin torno, ghișeul rotativ al mănăstirilor.
Aici a predat Francisco de Vitoria, care a susținut că popoarele americane aveau drepturi și suveranitate proprie și că descoperirea nu dădea niciun drept de cucerire. Claustro de los Reyes duce la scara lui Soto, în consolă și fără sprijin central.
Neregularitatea claustrului vine din faptul că a trebuit încadrat într-un palat existent, și joacă în favoarea lui: cum nu există două tronsoane la fel, perspectiva se schimbă când mergi, iar curtea pare mai mare. Program redus, închis la prânz.
Tavanul casetat mudéjar din secolul al XV-lea a stat acoperit sub un tavan baroc timp de trei sute de ani, iar acest dispreț estetic l-a păstrat intact. Azi se parcurge pe o pasarelă la înălțimea lui. Vizită ghidată obligatorie, una dintre cele mai puțin cunoscute din orașul vechi.
Urcă spre nordul orașului vechi, zona nobiliară, mult mai puțin umblată. Acolo e Palacio de Monterrey, cel mai influent palat renascentist din Spania, din care s-a construit doar un sfert din proiect: acel fragment a devenit modelul copiat de zeci de palate din Castilia.
La doi pași, Casa de las Muertes, cu patru cranii mici pe console, pe care orașul le-a transformat în legendă neagră și care în realitate sunt un memento mori obișnuit. Și Plaza de los Bandos, care amintește ceva real: timp de două secole Salamanca a fost împărțită în două tabere nobiliare care se ucideau între ele.
Încheie ziua coborând spre râu. De la catedrale, pe zidul de apărare, ajungi la Huerto de Calixto y Melibea, o grădină în terase care poartă numele protagoniștilor din „La Celestina” și care e locul cel mai liniștit din orașul vechi. Alături, Casa Lis, modernistă, din 1905, cu o fațadă întreagă de vitralii.
Și la final, Podul Roman. Traversează-l întreg până pe celălalt mal și întoarce-te: podul în prim-plan, zidul de apărare și deasupra cele două catedrale decupate pe cer. La apus, cu piatra aprinsă, e imaginea care rezumă orașul.
Un registru de jos masiv, o galerie de sus ajurată și o creastă cu coșuri tratate ca mici temple. Decizia ca silueta pe fundalul cerului să facă parte din proiect a fost o idee nouă în Spania. Se deschide cu vizită ghidată, în intervale limitate.
Fernando de Rojas a scris „La Celestina” când era student aici și a publicat în 1499 o operă fără eroi care demontează iubirea curtenească. Grădina, din secolul al XX-lea, a fost proiectată pe resturile incintei medievale. E gratuită și aici vin studenții să citească.
Cincisprezece dintre arcadele lui sunt romane originale; restul au fost refăcute după inundația din 1626, care a distrus suburbiile. Făcea parte din Vía de la Plata și e motivul pentru care orașul se află exact aici. La capătul lui, verraco al vetonilor din Lazarillo.
Fără grabă. Orașul vechi e mic, complet plat și se parcurge pe jos, fără transport. Două zile acoperă Plaza Mayor, ansamblul universitar, cele două catedrale, zona mănăstirilor din est, palatele din nord și coborârea spre râu. Cu o singură zi trebuie să alegi între mănăstiri și râu.
Unde e broasca Universității?
Pe fațada platerescă dinspre Patio de Escuelas, pe pilastrul din dreapta al registrului de jos, așezată pe un craniu. E minusculă și greu de găsit fără ajutor. Tradiția studențească spune că cine o găsește fără să i-o arate cineva va trece anul; semnificația ei inițială era un avertisment moral despre desfrâu și moarte.
Și unde e astronautul?
La Catedrala Nouă, pe o arhivoltă a Puerta de Ramos, cea dinspre piață, în stânga și destul de sus. L-a sculptat pietrarul Miguel Romero la restaurarea din 1992. Aproape e un dragon care mănâncă o înghețată. E semnătura breslei care permite să deosebești ce e restaurat de ce e original.
Merită Ieronimus?
Destul de mult, și e vizita pe care o fac cei mai puțini oameni dintre cele importante. Străbate înălțimile celor două catedrale pe pasajele de serviciu deschise în grosimea zidurilor, cu bolțile văzute de aproape și orașul văzut de pe terase. Durează o oră bună, iar biletul e separat de cel al catedralelor.
La ce oră se vede cel mai bine orașul?
La mijlocul dimineții și la finalul după-amiezii. Piatra de Villamayor din care e construit totul are nevoie de lumină razantă ca să se citească reliefurile fațadelor: la amiază se aplatizează și o bună parte din sculptura platerescă nu se mai vede. La căderea serii, cu iluminatul aprins, Plaza Mayor devine aproape portocalie.
Ce se mănâncă în Salamanca?
Mezeluri iberice din Guijuelo, care e chiar în provincie, și mai ales jamón; hornazo, o plăcintă umplută cu mușchi de porc, chorizo și ou, tipică pentru Lunes de Aguas; și chanfaina, o tocană de orez cu măruntaie. La desert, chochos și bollo maimón. De băut, vinuri din Sierra de Salamanca sau din Arribes.
Informații practice
Cum ajungiAVE din Madrid într-o oră și jumătate. Autobuz din Madrid și Valladolid.
DeplasareOraș vechi plat și pietonal. Nu ai nevoie de transport pe niciun tronson.
Ce să cauțiBroasca de pe fațada Universității și astronautul de pe Puerta de Ramos a Catedralei Noi.
Ora cea mai bunăMijlocul dimineții și finalul după-amiezii. La amiază piatra se aplatizează și reliefurile se pierd.
GratuitPatio de Escuelas, Casa de las Conchas, Huerto de Calixto y Melibea și Podul Roman.
MâncareMezeluri iberice din Guijuelo, hornazo și chanfaina. Vinuri din Sierra de Salamanca sau Arribes.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Salamanca și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Salamanca offline, oricând vrei.
de la 2,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Salamanca