Pe dinafară nu atrage atenția, iar pe dinăuntru pare o mănăstire barocă obișnuită, cu tavanul ei alb și neted deasupra bisericii. Până când, în secolul al XX-lea, cineva s-a uitat ce era deasupra acelui tavan și a apărut ce stătea ascuns de trei sute de ani: un tavan mudéjar de lemn casetat din secolul al XV-lea, policrom, complet, ascuns sub un tavan fals baroc pe care nimeni nu se ostenise să-l ridice.
Tavanul care a stat ascuns
În secolul al XVII-lea, urmând gustul epocii, comunitatea a hotărât să modernizeze biserica și a pus un tavan plat de ipsos sub acoperișul original. Nu s-a distrus nimic: pur și simplu s-a acoperit, pentru că mudéjarul era considerat demodat, iar barocul cerea suprafețe albe și curate.
Acel gest, care a fost unul de dispreț estetic, s-a dovedit cel mai bun sistem de conservare posibil. Tavanul casetat a rămas apărat de fumul lumânărilor, de umezeală și de renovările ulterioare timp de vreo trei sute de ani, iar când a fost descoperit era într-o stare pe care niciun tavan la vedere n-ar fi atins-o.
Azi se parcurge pe o pasarelă montată la înălțimea tavanului, așa că mergi chiar pe sub lemnul cioplit și vezi de aproape împletiturile geometrice, grinzile de legătură și policromia. Această apropiere face vizita: un tavan casetat văzut de jos, de la cincisprezece metri, nu se apreciază la fel.
O mănăstire în straturi
Clădirea funcționează ca o secțiune stratigrafică prin istoria orașului. Sunt urme romanice din secolul al XII-lea în construcția originală, tavanul mudéjar din secolul al XV-lea, picturi murale gotice apărute în aceleași lucrări, stratul baroc din secolul al XVII-lea și adăugiri ulterioare.
Picturile murale sunt o altă descoperire a acelorași intervenții: scene gotice care rămăseseră sub straturi de var și care au fost recuperate parțial. Sunt fragmentare, cum se întâmplă de obicei, dar îți permit să vezi cum era decorată o biserică medievală înainte să fie văruite toate.
O locuiesc clarise, ramura feminină a ordinului franciscan fondată de Clara din Assisi, iar comunitatea e în continuare de clauzură. Zona care se vizitează e separată de cea a vieții mănăstirești, iar această conviețuire între vizită și clauzură face parte din ce se simte când o parcurgi.
De neratat
Trei sute de ani acoperit
Tavanul mudéjar din secolul al XV-lea a fost ascuns sub un tavan baroc în secolul al XVII-lea și n-a fost descoperit decât în secolul al XX-lea.
Disprețul l-a păstrat
Acoperirea l-a apărat de fum, de umezeală și de renovări. Niciun tavan la vedere n-ar fi ajuns în starea asta.
Mergi la înălțimea lui
O pasarelă îți permite să-l parcurgi chiar pe sub lemn, văzând de aproape împletiturile și policromia.
Picturi gotice sub var
În aceleași lucrări au apărut picturi murale medievale care fuseseră văruite timp de secole. Fragmentare, dar lizibile.
Cum se încadrează în vizita ta la Salamanca
Se află pe calle Santa Clara, la cinci minute de mănăstirea San Esteban și la zece de Plaza Mayor, în zona mănăstirilor din estul orașului vechi. Se leagă bine cu San Esteban și cu Dueñas într-o dimineață.
Vizita e ghidată, durează în jur de patruzeci de minute și e singurul mod de a intra: nu poți intra pe cont propriu. Programul e redus, cu intrări la ore fixe, așa că trebuie verificat înainte să te deplasezi.
E printre locurile cel mai puțin vizitate ale orașului vechi și printre cele care surprind cel mai mult, tocmai pentru că nimeni nu se așteaptă să găsească un tavan mudéjar complet în spatele unei fațade discrete. Dacă planul include trei mănăstiri, aceasta e cea pe care o cunosc cei mai puțini.
Întrebări frecvente
De ce au acoperit un tavan atât de valoros?
Pentru că gustul se schimbă, și uneori cu cruzime. În secolul al XVIII-lea, acel lemn medieval li se părea vechi și sărăcăcios; elegant era atunci barocul, cu bolțile lui de ipsos și aurăriile lui. Au preferat să acopere ce era vechi cu ce era la modă și să lase tavanul mudéjar să doarmă în întuneric. Frumos e că acoperirea lui, fără să vrea cineva, a ajuns să fie cel mai bun mod de a-l păstra.
Cine sunt clarisele?
Fiicele Sfintei Clara din Assisi, care pe la o mie două sute doisprezece s-a lăsat cucerită de exemplul Sfântului Francisc și a întemeiat un ordin de femei dedicate sărăciei absolute și clauzurii. Să trăiești fără nimic, între ziduri, rugându-te. Iar această mănăstire a fost ridicată la doar o generație după aceea: este una dintre cele mai timpurii pe care le-au avut clarisele în toată Spania.
