Colegio de San Gregorio
Museo Nacional de Escultura, cu retablul San Benito al lui Berruguete, Santo Entierro al lui Juan de Juni și Cristo Yacente al lui Gregorio Fernández.

Ochi de sticlă, dinți de fildeș și plută pentru răni. Cum au făcut trei maeștri ca lemnul să pară carne care suferă și unde le vezi operele.
🎧 Pe traseul San Pablo, San Gregorio și Muzeul SculpturiiÎn secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Valladolidul a fost capitala mondială a sculpturii în lemn policrom. Aici au lucrat Berruguete, Juan de Juni și Gregorio Fernández și tot aici au creat opere care și astăzi ies pe stradă de Săptămâna Sfântă. De aceea muzeul național e aici.
Alonso Berruguete e primul. Fiu al pictorului Pedro Berruguete, a plecat de tânăr în Italia și se afla la Roma în 1506, în ziua în care niște viticultori au dezgropat din întâmplare Laocoonul. Acel contact direct cu sculptura clasică și cu cercul lui Michelangelo îi explică manierismul tensionat și răsucit.
Juan de Juni, de origine franceză, a adus dramatismul: figurile lui se răsucesc, strigă și suferă cu o intensitate fără precedent în Castilia. Virgen de las Angustias a lui, din jurul anului 1561, e dovada.
Iar Gregorio Fernández încheie seria în baroc, cu un realism dus la extrem și o seninătate în moarte care îți taie și acum respirația, după patru secole.
Toți trei au lucrat aici pentru că aici era piața: un oraș cu curte regală, cancelarie, universitate, zeci de mănăstiri și o burghezie înstărită era cel mai bun loc din Castilia pentru a primi comenzi.
Museo Nacional de Escultura, cu retablul San Benito al lui Berruguete, Santo Entierro al lui Juan de Juni și Cristo Yacente al lui Gregorio Fernández.
Păstrează Virgen de los Cuchillos, pe care Juan de Juni a sculptat-o în jurul anului 1561, cu șapte săbii care îi străpung pieptul. Impresionantă.
Descarcă aplicația și descoperă Valladolid offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos San Pablo, San Gregorio și Muzeul Sculpturii cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Realismul lui Gregorio Fernández se obține prin procedee concrete și destul de surprinzătoare: ochi de sticlă, dinți de fildeș sau de os, unghii de corn. Nu sculpta în lemn detaliul atunci când putea folosi materialul adevărat.
Pentru răni și sângele închegat folosea plută și bucăți de scoarță de copac, lipite și pictate, iar pentru lacrimi și picăturile mari de sânge, rășină, care rămâne lucioasă și cu volum.
Acest repertoriu deosebește imageria castiliană de orice altă sculptură europeană a vremii: nu caută frumusețea ideală, ci verosimilitatea suferinței, pentru că figurile acestea erau făcute ca să-i mișce pe cei care le vedeau trecând noaptea, la lumina lumânărilor.
Cristo Yacente al lui, din 1627, e în biserica San Miguel y San Julián și e una dintre cele mai cutremurătoare imagini ale barocului spaniol. O altă operă a lui, Cristo de la Luz, e în Palatul Santa Cruz.
Oprirea principală e Colegio de San Gregorio, sediul Museo Nacional de Escultura, cu retablul San Benito al lui Berruguete, Santo Entierro al lui Juan de Juni și Cristo Yacente al lui Gregorio Fernández. Două ore bune.
Muzeul se extinde în Palacio de Villena, cu o iesle napolitană de șase sute de figuri, și în Casa del Sol, cu colecția de mulaje după sculptura clasică.
Apoi, bisericile: Las Angustias, cu Virgen de los Cuchillos a lui Juni; San Miguel y San Julián, cu Cristo Yacente al lui Fernández; Santiago, cu retablul Epifaniei al lui Berruguete; și San Pablo, cu alte sculpturi ale lui Fernández.
Iar dacă vii de Săptămâna Sfântă, toate acestea ies pe stradă. Săptămâna Sfântă din Valladolid e declarată de Interes Turistic Internațional și e una dintre cele mai impresionante din lume, tocmai pentru că poartă în procesiune opere de muzeu.
Acesta e argumentul care explică de ce muzeul național e aici: să aduni colecția de sculptură spaniolă în orașul unde s-a creat o bună parte din ea are toată logica, chiar dacă rupe obiceiul de a concentra totul la Madrid.
Cristo Yacente al lui Gregorio Fernández, din 1627: ochi de sticlă, plută pentru răni și o seninătate care îți taie respirația.
Retablul Epifaniei, sculptat de Berruguete în 1537, într-o capelă laterală pe lângă care mulți trec fără s-o observe.
Pentru că în secolele al XVI-lea și al XVII-lea orașul acesta a fost capitala mondială a sculpturii în lemn policrom. Aici își aveau atelierul Berruguete, Juan de Juni și Gregorio Fernández și tot aici și-au creat operele cele mai importante. Să aduni colecția națională în orașul unde s-a născut această artă are toată logica.
Cu trucuri de meșteșugar genial. Le punea Hristoșilor săi ochi de sticlă, dinți de fildeș sau de os și unghii de corn. Pentru răni și sângele închegat folosea plută și bucăți de scoarță de copac lipite, iar pentru lacrimi și picăturile mari de sânge, rășină, care rămâne lucioasă și cu volum.
Marele sculptor al Renașterii spaniole, fiu al pictorului Pedro Berruguete. De tânăr a plecat în Italia și se afla la Roma în 1506, în ziua în care a fost dezgropat din întâmplare Laocoonul. Acel contact cu sculptura clasică și cu cercul lui Michelangelo îi explică stilul tensionat și răsucit.
Virgen de las Angustias pe care Juan de Juni a sculptat-o în jurul anului 1561, cu șapte săbii care îi străpung pieptul — cele șapte dureri — și o expresie de durere care impresionează. E în biserica Nuestra Señora de las Angustias și e una dintre cele mai puternice imagini de procesiune din Spania.
Pentru că nu caută frumusețea ideală, ci verosimilitatea suferinței. Figurile acestea au fost făcute ca să fie purtate în procesiune noaptea, la lumina lumânărilor, iar rolul lor era să-i miște pe cei care le vedeau trecând. Tot repertoriul tehnic — ochi de sticlă, plută, rășină — servește acestui scop emoțional.
În bisericile din centru: Las Angustias, cu Virgen de los Cuchillos a lui Juni; San Miguel y San Julián, cu Cristo Yacente al lui Gregorio Fernández din 1627; Santiago, cu retablul Epifaniei al lui Berruguete; și San Pablo, cu alte sculpturi ale lui Fernández. Iar Palacio de Santa Cruz păstrează Cristo de la Luz.
E declarată de Interes Turistic Internațional și e una dintre cele mai impresionante din lume, tocmai pentru că poartă în procesiune opere care în restul anului stau în muzee. Să vezi un Gregorio Fernández purtat pe umeri pe stradă, noaptea, e o experiență cu totul diferită de a-l vedea într-o vitrină.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Valladolid offline, oricând vrei.

Continuă să citești


