Plaza del Val și Mercado del Val
Buricul gastronomic al orașului: dimineața piață de produse, după-amiaza și seara zonă de baruri. Renovată și redeschisă în 2016.

Un oraș cu propriul concurs național de tapas, lechazo fript în cuptor cu lemne și Ribera, Rueda, Toro și Cigales la o aruncătură de băț.
🎧 Pe traseul Pasaje Gutiérrez, Pisuerga și tapasValladolid are o combinație greu de egalat: una dintre cele mai bune culturi de tapas din Spania, cu un concurs național care a ridicat considerabil nivelul mediu, și patru denumiri de origine pentru vin la mai puțin de o oră de centru.
Epicentrul e Plaza del Val, cu piața ei de fier și sticlă din 1878-1882, redeschisă în 2016 pe jumătate ca piață tradițională și pe jumătate ca zonă de baruri.
În jur, pe străzile care duc spre Plaza Mayor și spre Plaza de la Rinconada, se adună zeci de baruri. E un circuit compact pe care îl străbați cap-coadă în cinci minute și pe care îl epuizezi abia într-o noapte întreagă.
Ce deosebește Valladolidul e nivelul tapas-urilor de autor. Concursul Național de Pinchos și Tapas se ține aici de decenii și a împins barurile să concureze cu propuneri foarte elaborate tehnic, nu doar cu pincho de tortilla.
Rezultatul e un nivel mediu ridicat și o anumită obsesie locală pentru inovație. Merită să întrebi care e tapa casei: aproape toate barurile au una pe care au prezentat-o la concurs.
Buricul gastronomic al orașului: dimineața piață de produse, după-amiaza și seara zonă de baruri. Renovată și redeschisă în 2016.
Sub arcade se adună cafenele și terase, iar în jur pornește circuitul de tapas. Punctul de plecare al oricărei seri în Valladolid.
Descarcă aplicația și descoperă Valladolid offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Pasaje Gutiérrez, Pisuerga și tapas cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Felul principal e lechazo la cuptor: miel de lapte din rasa churra, cu indicație geografică protejată, fript în cuptor cu lemne, într-o oală de lut, cu puțin mai mult decât apă și sare. E marea bucătărie castiliană de asador.
Cochinillo îi face concurență, mai ales pe axa Segovia-Valladolid, și aici se face tot foarte bine. Asadores din provincie sunt o instituție și merită drumul.
La felurile cu lingura, supa castiliană — pâine, usturoi, boia, ou poșat — și tocănițele de leguminoase. Iar la produse, brânza de oaie castiliană, morcilla și mezelurile.
Nici legumele nu rămân mai prejos: sparanghelul din Tudela de Duero și ceapa de Palencia sunt aproape, iar în sezon apar în toate meniurile.
La desert, pe lângă brânză, dulciurile de mănăstire: orașul a avut zeci de mănăstiri, iar câteva încă vând prăjituri prin ghișeul rotativ.
Ribera del Duero începe la sud, în jurul localităților Peñafiel și Aranda, cu tempranillo — tinta del país — și vinuri foarte structurate. Dintre cele patru, e denumirea cea mai cunoscută pe plan internațional.
Rueda e la sud-vest, cu verdejo: vinuri albe aromate și proaspete care în trei decenii au trecut de la necunoscute la prezente în toate meniurile din Spania.
Toro e la vest, în provincia Zamora, cu vinuri roșii de o putere și o concentrare enorme. Iar Cigales, chiar la nord de oraș, e cea mai mică și cea care produce rozeurile clasice ale zonei.
Concentrarea aceasta e excepțională: patru denumiri importante în jurul unui oraș-reședință, toate de vizitat într-o excursie de o jumătate de zi. Peñafiel, cu castelul-muzeu al vinului, e ieșirea cea mai completă.
După masă, firescul e să te plimbi: Plaza Mayor cu arcadele ei, Campo Grande cu păunii lui sau promenada de pe malul râului până la plaja fluvială.
Plimbarea de după masă: unsprezece hectare și jumătate de grădină cu lac, cascadă și păuni liberi printre veverițe.
O plajă cu nisip în plină Castilie, la sute de kilometri de mare. S-a născut în 1951, iar râul o ia cu el în fiecare iarnă.
E fără îndoială printre cele mai bune. Concursul Național de Pinchos și Tapas se ține aici de decenii și a împins barurile să concureze cu propuneri foarte elaborate tehnic. Rezultatul e un nivel mediu ridicat și o anumită obsesie locală pentru inovație.
Epicentrul e Plaza del Val, cu piața ei de fier și sticlă din 1878-1882, plus străzile din jur spre Plaza Mayor și Plaza de la Rinconada. E un circuit compact pe care îl străbați în cinci minute și pe care îl poți epuiza abia într-o noapte întreagă.
Miel de lapte din rasa churra, cu indicație geografică protejată, fript în cuptor cu lemne, într-o oală de lut, cu puțin mai mult decât apă și sare. E marea bucătărie castiliană de asador, iar asadores din provincie sunt o instituție care merită drumul.
Patru la mai puțin de o oră: Ribera del Duero la sud, cu tempranillo; Rueda la sud-vest, cu verdejo; Toro la vest, cu vinuri roșii foarte puternice; și Cigales chiar la nord, cu rozeurile clasice ale zonei. E probabil cea mai mare concentrare din jurul unui oraș-reședință spaniol.
Dacă vrei roșu, Ribera del Duero sau Toro. Dacă vrei alb, verdejo din Rueda, care în trei decenii a trecut de la necunoscut la prezent în toate meniurile din Spania. Iar dacă vrei gestul cel mai local, un roze din Cigales, denumirea cea mai mică și cea mai lipită de oraș.
Foarte mult, iar ieșirea cea mai completă e Peñafiel, la vreo cincizeci de kilometri: castelul lui găzduiește Museo Provincial del Vino, iar orășelul are o Plaza del Coso extraordinară, cu case cu balcoane de lemn. Se face într-o jumătate de zi cu mașina.
Supă castiliană din pâine, usturoi și boia, cu ou poșat; tocănițe de leguminoase; brânză de oaie castiliană; morcilla și mezeluri. Și legume de sezon, cu sparanghelul din Tudela de Duero aproape. La desert, dulciuri de mănăstire, pentru că orașul a avut zeci de mănăstiri, iar câteva încă vând prăjituri.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Valladolid offline, oricând vrei.

Continuă să citești


