Praza da Constitución
Arcade, balcoane din fier forjat și cele mai bune terase din cartierul vechi. Aici a fost piața orașului timp de peste un secol.

Un cartier care coboară în trepte din centru până la apă, cu biserica ce a sărit în aer în 1809 și portul pescarilor unde a început totul.
🎧 Pe traseul Casco Vello, Colexiata și A PedraCasco Vello se parcurge în ceva mai mult de o oră, iar pe acest drum treci de la piața principală burgheză la un cartier de pescari cu arcade medievale, coborând tot timpul. E Vigo cel vechi, cel care exista înainte ca orașul să-și spargă zidurile și să se îmbogățească de pe urma mării.
Cartierul începe la Porta do Sol, care nu e o poartă, ci un prag: în sus, cartierul nou burghez din granit cioplit; în jos, străduțele care se prăvălesc căutând portul. Peste el veghează Sireno, sculptura lui Francisco Leiro din 1991 care i-a dezbinat pe localnici și azi e simbolul lor.
La cinci minute la vale se află Praza da Constitución, salonul în aer liber al cartierului: arcade cu bolți de piatră, balcoane din fier forjat și terase. Sub aceste arcade a bătut timp de peste un secol piața principală a orașului, cu strigătele precupețelor și coșurile pline ochi.
S-a numit Praza da Vila și Praza Real înainte să ia numele Constituției de la Cádiz din 1812, „La Pepa”, poreclită așa pentru că a fost proclamată pe 19 martie, de Sfântul Iosif. Această succesiune de nume e în sine o lectură a istoriei politice a secolului al XIX-lea.
Într-una dintre clădirile ei a stat vechiul Concello, azi transformat în Casa Galega da Cultura. Iar în fiecare Vineri Mare are loc aici Santo Encontro, când statuile Fecioarei și ale lui Hristos se „întâlnesc” în mijlocul mulțimii.
Arcade, balcoane din fier forjat și cele mai bune terase din cartierul vechi. Aici a fost piața orașului timp de peste un secol.
„A Colexiata” pentru toată lumea de aici. Neoclasică, din 1816-1838, ridicată după explozia care a distrus-o pe cea gotică în 1809. Păstrează Cristo de la Victoria.
Descarcă aplicația și descoperă Vigo offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Casco Vello, Colexiata și A Pedra cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Vigo era ocupat de francezi și era încă un târg închis între ziduri. Pe 28 martie 1809 localnicii au luat cu asalt incinta prin Porta da Gamboa, iar mulți dintre cei din prima linie erau oameni ai mării veniți din O Berbés.
Se povestește că un marinar bătrân pe nume Carolo a căzut mort încercând să doboare poarta cu lovituri de topor și că militarul Bernardo González del Valle, cunoscut drept Cachamuíña după parohia lui natală din Ourense, a fost cel care a reușit s-o treacă. În ziua aceea francezii s-au predat.
Vigo a fost primul oraș din Spania care s-a eliberat de invadator, deși Galicia a trebuit să ducă treaba la bun sfârșit abia în iunie al aceluiași an, în bătălia de la Ponte Sampaio, la porțile rías.
Dar 1809 a lăsat și o rană enormă patrimoniului: chiar în acel an a explodat un depozit de praf de pușcă de lângă Castro și a sărit în aer vechea biserică gotică a orașului. Concatedrala pe care o vezi azi, neoclasică și masivă aproape ca o fortăreață, a fost ridicată după aceea, între 1816 și 1838.
În fiecare an, la sfârșitul lui martie, Casco Vello se îmbracă în 1809 de Festa da Reconquista, cu piață de epocă, reconstituiri ale asaltului și străzi pline timp de un weekend întreg. E una dintre sărbătorile istorice din Galicia la care participă cei mai mulți oameni.
Coborând de la Concatedrală ajungi la A Pedra, sufletul popular al cartierului: piața dintotdeauna și șirul de mese de piatră unde ostreiras vând stridii sub cerul liber de peste un secol, într-o meserie care trece de la mamă la fiică.
Uită-te la pavaj în timp ce cobori: piatră tocită și lustruită de milioane de pași, cu pante și trepte. Pe aici a urcat și a coborât timp de secole forfota portului, cu femei care purtau pe cap coșuri cu pește. Panta aceasta e cordonul ombilical dintre ría și oraș.
Iar la capăt, lipit de apă, O Berbés: arcade din piatră sub care se cârpeau plasele și se împleteau vârșe din răchită, în jurul unui port atestat din secolul al XII-lea. Până nu demult, apa ajungea aproape până la ușă.
Din această mână de case modeste s-a născut unul dintre marile porturi ale lumii, iar impulsul a venit din afară: sărătorii catalani care din secolul al XVIII-lea au ridicat aici fabrici ca să sareze sardinele, urmați de fabricile de conserve care au umplut Vigo de cutii de tablă, șantiere navale și armatori.
Strada stridiilor și piața dintotdeauna. O duzină deschisă pe loc dintr-o lovitură de cuțit, cu lămâie, mâncată în picioare. Duminica, talcioc.
Arcade din piatră în jurul vechiului port San Julián, atestat din secolul al XII-lea. Aici se cârpeau plasele și se împleteau vârșele.
Ceva mai mult de o oră traseul pe afară și vreo două ore dacă intri în Concatedrală și te oprești să mănânci stridii în A Pedra. E un cartier mic și foarte abrupt: coboară în trepte din centru până la apă, așa că cel mai bine e să-l parcurgi de sus în jos, pornind de la Porta do Sol.
Pentru că pe 28 martie 1809 localnicii s-au răsculat și au luat cu asalt zidurile prin Porta da Gamboa, iar francezii s-au predat chiar în aceeași zi. Mulți dintre cei din prima linie erau oameni ai mării din Berbés. Totuși, Galicia nu a fost eliberată de tot decât în iunie, în bătălia de la Ponte Sampaio.
A sărit în aer în 1809, când a explodat un depozit de praf de pușcă de lângă Castro în timpul războiului împotriva francezilor. Era o biserică gotică și s-a pierdut complet. Concatedrala pe care o vezi azi, neoclasică și cu linii curate, a fost ridicată după aceea, între 1816 și 1838, operă a lui Melchor de Prado y Mariño.
Pentru că înainte de a fi concatedrală a fost timp de secole o colegiată: o biserică importantă care, fără să fie sediu episcopal, avea propriul capitlu de canonici care o conduceau și cântau zilnic slujbele. Rangul a prins atât de adânc în vorbirea locală încât porecla a supraviețuit ridicării în rang din 1959, când dieceza a luat numele Tui-Vigo.
Comemorarea anuală a eliberării din 1809, la sfârșitul lui martie. Casco Vello se îmbracă în costume de epocă un weekend întreg, cu piață ca în secolul al XIX-lea, reconstituiri ale asaltului asupra zidurilor și mii de oameni costumați. E una dintre sărbătorile istorice din Galicia la care participă cei mai mulți oameni și schimbă complet vizita în cartier.
Nu. Cartierul a trecut prin decenii de degradare, dar de ani buni e în plin proces de reabilitare și azi e una dintre cele mai vii zone ale orașului, cu magazine mici, ateliere de artiști și artă stradală peste tot. Precauțiile sunt cele obișnuite în orice oraș vechi.
A Pedra, fără îndoială: strada unde ostreiras deschid stridii pe mese de piatră sub cerul liber de peste un secol. Apoi, arcadele din O Berbés, urma vizibilă a portului de pescari atestat din secolul al XII-lea din care s-a născut întregul oraș.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Vigo offline, oricând vrei.

Continuă să citești



