Are două fețe și nu seamănă deloc între ele. Spre Plaza de San Francisco, o fațadă platerescă din 1527 acoperită de sus până jos cu reliefuri, grotești, medalioane și blazoane, cioplită ca și cum piatra ar fi dantelă. Spre Plaza Nueva, un front neoclasic sobru și regulat din secolul al XIX-lea. Sunt trei sute de ani diferență în aceeași clădire, iar contrastul e cel mai bun rezumat posibil al felului în care a crescut Sevilla: în straturi, fără să dărâme aproape niciodată ce era înainte.
Platerescul lui Diego de Riaño
Fațada veche a proiectat-o Diego de Riaño, care a lucrat la ea între 1527 și 1534, anul morții sale. E unul dintre cele mai celebrate exemple de plateresc spaniol, primul stil al Renașterii în peninsulă, numit așa pentru că decorația lui măruntă amintește de munca argintarilor, plateros în spaniolă.
Privește de aproape: sunt capete, blazoane, panglici, frunze, animale fantastice și figuri mitologice înghesuite în fiecare centimetru disponibil. Apar și Hercule și Iulius Caesar, fondatorii mitici ai orașului, aceiași care încununează coloanele de pe Alameda de Hércules.
Clădirea a fost extinsă în secolul al XIX-lea pe terenul mănăstirii San Francisco, care fusese dărâmată, iar această extindere e cea care dă spre Plaza Nueva. A fost proiectată în stil neoclasic și a rămas, strict vorbind, neterminată. De aceea diferența dintre cele două fețe e atât de brutală: nu e un capriciu, e o lucrare întreruptă.
Piața în care Sevilla își juca viața
Plaza de San Francisco, mai strânsă decât vecina Plaza Nueva, a fost timp de secole marea scenă publică a orașului: serbări, turniruri, coride, proclamări… și, de asemenea, autodafeuri ale Inchiziției și execuții publice. Balcoanele se închiriau ca loji, iar orașul venea ca la teatru.
Azi e locul de unde se privesc trecând confreriile pe așa-numita carrera oficial, traseul oficial al Săptămânii Mari, cu scaunele și lojile montate săptămâni întregi. Funcția s-a schimbat; obiceiul de a închiria o priveliște, nu.
Vei vedea peste tot emblema NO8DO: un NO, un scul de lână și un DO. Se citește „no madeja do” (madeja înseamnă scul), care sună ca „no me ha dejado”, adică „nu m-a părăsit”, iar tradiția spune că i-a acordat-o Alfonso al X-lea orașului care i-a rămas fidel când fiul său Sancho s-a ridicat împotriva lui. E blazonul municipal și apare pe capace de canal, autobuze și felinare.
De neratat
Fațada platerescă
1527-1534, de Diego de Riaño: piatră cioplită ca dantela, fără un centimetru liber.
Două fețe și trei sute de ani
Plateresc spre San Francisco, neoclasic neterminat spre Plaza Nueva. Aceeași clădire.
NO8DO
„No madeja do”, adică „no me ha dejado”: „nu m-a părăsit”. E peste tot în oraș, chiar și pe capacele de canal.
Vizitele ghidate
Apeadero, scara imperială și sălile capitulare, la un preț simbolic și cu rezervare prealabilă.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Clădirea se poate vizita și pe dinăuntru. Primăria organizează vizite ghidate care trec prin Apeadero, scara imperială și sălile capitulare, cu tavanele lor casetate și colecția de pictură. Trebuie să rezervi și locurile sunt limitate, dar prețul e simbolic, iar majoritatea vizitatorilor Sevillei nici nu știu că există această posibilitate.
Se află între cele două piețe și la un pas de toate: Calle Sierpes începe din colț, catedrala e la șapte minute, iar Iglesia Colegial del Salvador la cinci.
Dacă vrei s-o vezi doar pe dinafară, privește-o din Plaza de San Francisco și pe la mijlocul dimineții, când soarele bate din plin în fațada platerescă și reliefurile capătă cu adevărat relief. În contralumină, toată cioplitura devine un perete cenușiu.
Întrebări frecvente
Ce se petrecea în piața aceasta în vechime?
De toate, și nu mereu lucruri frumoase. Piața San Francisco a fost timp de secole marea scenă a orașului: aici se țineau sărbători și coride, dar și autodafeurile Inchiziției și execuțiile publice. Oamenii ieșeau la balcoane ca la teatru. Azi bei o cafea acolo unde altădată se juca viața; Sevilla are straturile acestea sub fața de masă.
Ce înseamnă NO8DO pe care îl vezi prin Sevilla?
Emblema aceasta, un NO, un scul de lână și un DO, o vei vedea în tot orașul, inclusiv pe clădirea aceasta. Se citește „No madeja do”, un joc de cuvinte care sună ca „No me ha dejado”, adică „nu m-a părăsit”. Se povestește că i-a acordat-o regele Alfonso al X-lea cel Înțelept: când fiul său Sancho s-a ridicat împotriva lui, Sevilla i-a rămas credincioasă. E stema orașului și, în fond, o declarație de loialitate.
