O fațadă albă și curată lângă zid, iar înăuntru, într-un retablu aurit, imaginea cea mai iubită a Sevillei: Virgen de la Esperanza Macarena, o sculptură barocă din jurul anului 1680 cu cinci lacrimi de cristal curgându-i pe obraz. Bazilica e tânără — a fost terminată în 1949 —, dar devoțiunea are trei secole și jumătate, și nu e o devoțiune oarecare: pentru jumătate de oraș, acest chip e centrul emoțional al întregului an.
O sculptură anonimă care înseamnă totul
Imaginea datează din jurul anului 1680 și, oficial, e anonimă: nu s-a păstrat niciun contract sau document care s-o atribuie. O bună parte dintre specialiști indică spre Luisa Roldán, la Roldana, fiica sculptorului Pedro Roldán și una dintre foarte puținele femei sculptor ale barocului spaniol, care a ajuns sculptoriță de cameră a curții.
E o imagine de îmbrăcat: doar fața și mâinile sunt sculptate, iar restul e o structură pe care se montează veșmintele. Asta, departe de a-i scădea meritul, concentrează toată munca pe chip, și acolo e cheia: Macarena are o expresie suspendată între durere și blândețe, care se schimbă după unghiul din care o privești.
Bazilica actuală, operă a lui Aurelio Gómez Millán, a fost ridicată în 1949 pentru că sediul anterior — vecina biserică San Gil — devenise prea mic și suferise asaltul și incendiul din 1936. E o clădire neobarocă modernă construită cu un singur scop: să adăpostească o sculptură și oamenii care vin s-o vadă.
Doliul din 1920 și muzeul
Macarena a fost îmbrăcată în negru o singură dată în istoria ei. A fost în mai 1920, când a murit în arena din Talavera toreadorul José Gómez Ortega, Joselito el Gallo, devotul ei și una dintre marile figuri ale vremii. Confreria a îmbrăcat-o în doliu, iar orașul s-a oprit. A fost un doliu colectiv fără precedent.
Joselito îi dăruise un set de cinci smaralde pe care Fecioara le poartă și azi: sunt cele care îi poartă numele. Povestea acestei legături dintre un toreador și o imagine rezumă destul de bine cum funcționează aici afecțiunile și explică de ce muzeul bazilicii se vizitează la fel de mult ca biserica însăși.
În acest muzeu se află mantiile brodate, coroanele, obiectele de pe paso, platforma procesională, și veșmintele adunate în secole. Piesa principală e coroana încoronării canonice din 1964, cea mai mare onoare pe care Biserica o acordă unei imagini, sărbătorită într-o ceremonie la care a venit întregul oraș.
De neratat
Cele cinci lacrimi
De cristal, curgând pe chip. Expresia se schimbă după unghiul din care o privești.
Atribuirea către la Roldana
Imaginea cea mai iubită a Sevillei e oficial anonimă. Mulți o atribuie unei sculptorițe din secolul al XVII-lea.
Smaraldele lui Joselito
Darul toreadorului. Când el a murit, în 1920, Fecioara a fost îmbrăcată în doliu, singura dată în istoria ei.
Muzeul mantiilor
Broderii, coroane și obiecte de pe paso, inclusiv coroana încoronării canonice din 1964.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
E lipită de Arco de la Macarena și se află în fața clădirii Hospital de las Cinco Llagas. Intrarea în bazilică e gratuită; muzeul are bilet separat și e ieftin, și merită dacă te interesează broderia sau vrei să înțelegi fenomenul confreriilor.
Plimbarea firească continuă spre interior pe calle San Luis: biserica San Luis de los Franceses la zece minute, Plaza del Pumarejo la cincisprezece și Alameda de Hércules la douăzeci.
Și un avertisment legat de date: în noaptea spre Vinerea Mare, Macarena iese în procesiune, iar cartierul devine altceva. Dacă vii în acele zile, nici să nu te gândești să plănuiești altceva pentru noaptea aceea; iar dacă vii în orice alt moment, ține cont că bazilica se închide în timpul slujbelor.
Întrebări frecvente
Cine a sculptat-o pe Macarena?
Ei bine, aici e partea uimitoare: nu se știe sigur. Cea mai iubită imagine din Sevilla e, oficial, anonimă. Mulți experți i-o atribuie Luisei Roldán, La Roldana, fiica marelui Pedro Roldán și una dintre foarte puținele femei sculptor ale barocului spaniol, care a ajuns sculptoriță de curte a regelui. Faptul că chipul care face să plângă jumătate de oraș ar fi putut ieși din mâinile unei femei, în plin secol al XVII-lea, pe mine mă emoționează de fiecare dată când o povestesc.
E adevărat că are o rivală?
O rivală drăgăstoasă, da. De cealaltă parte a râului, în Triana, există o altă Fecioară a Speranței, Esperanza de Triana, cu propria ei frăție și cu credincioșii ei devotați. Cele două Esperanze își dispută inima Sevillei de secole, fiecare cartier jurând că a lui e cea mai frumoasă. E o mică ciondăneală de-a locului, mai mult în glumă decât în ceartă, dar dacă îi spui unui macarenian că cea din Triana e mai bună... pregătește-te.
A fost încoronată vreodată?
Da, și a fost o zi mare. Încoronarea canonică e cea mai mare onoare pe care Biserica o acordă unei imagini, iar Macarena a fost încoronată în 1964, la o ceremonie cu mulțime imensă la care a venit Sevilla întreagă. De atunci poartă o coroană de aur demnă de o regină. Pentru cartier nu e doar o statuie: e regina lui, cu toate literele, iar în ziua aceea i-au arătat-o limpede lumii întregi.
