Ieși din desișul parcului într-un spațiu deschis și luminos, plin de porumbei — atâția încât aici i se spune, simplu, parcul porumbeilor —, înconjurat de trei clădiri care nu seamănă deloc între ele. Una e mudéjar, alta renascentistă, iar a treia gotică, și pe toate trei le-a proiectat același arhitect, în același timp. E Plaza de América, laboratorul în care Aníbal González și-a încercat ideile pe care avea să le ducă apoi, la scară mare, în Plaza de España.
Trei stiluri, un singur arhitect
González a ridicat această piață între 1911 și 1916, cu mai bine de un deceniu înainte de inaugurarea Expoziției, și a gândit-o deliberat ca pe un catalog: trei pavilioane, trei momente ale arhitecturii spaniole, unul lângă altul și la aceeași scară, ca să poată fi comparate dintr-o privire.
Pabellón Mudéjar e cărămidă, plăci de faianță și arce în potcoavă, iar azi găzduiește Museo de Artes y Costumbres Populares, dedicat vieții de zi cu zi din Andaluzia: meserii, port tradițional, ceramică, lumea rurală care a dispărut. E un muzeu excelent și aproape mereu gol.
Pabellón de Bellas Artes, renascentist, e sediul Muzeului Arheologic din Sevilla. A trecut printr-un lung proces de reabilitare, așa că e bine să verifici dacă s-a redeschis înainte să te bazezi pe el. Iar la mijloc, mai mic și mai delicat, Pabellón Real, în stil gotic isabelin.
Aurul tartesienilor
Piesa vedetă a Muzeului Arheologic e Tezaurul de la Carambolo: douăzeci și una de piese din aur masiv — coliere, brățări, plăci pectorale — apărute din întâmplare în 1958 pe un deal din Camas, chiar alături, când niște muncitori mutau pământ ca să extindă un club de tir.
Au vreo două mii șapte sute de ani și sunt asociate cu Tartessos, civilizația pe jumătate legendară pe care grecii o așezau la vărsarea Guadalquivirului și despre care nu știm aproape nimic. E, de departe, cea mai importantă descoperire de aur preroman din peninsulă.
Muzeul păstrează și o colecție romană de prim rang provenită de la Itálica, orașul aflat la nouă kilometri de aici care a dat imperiului doi împărați, Traian și Hadrian: mozaicuri, portrete imperiale și o Venus de marmură care domină una dintre săli.
De neratat
Ciorna pentru Plaza de España
Aici a experimentat Aníbal González, cu cincisprezece ani înainte, tot ce avea să facă apoi la scară mare.
Gotic, renascentist și mudéjar
Trei pavilioane la aceeași scară, ca să le poți compara dintr-o privire. Un catalog construit.
Tezaurul de la Carambolo
Douăzeci și una de piese de aur tartesic vechi de 2.700 de ani, apărute din întâmplare în 1958.
Parcul porumbeilor
Se așază pe mâini. Cu copii, oprirea cea mai rentabilă din toată vizita.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Piața se află la capătul sudic al Parque de María Luisa, la vreo douăzeci de minute de mers pe jos de Plaza de España prin grădină, trecând pe la Glorieta de Bécquer și pe la Fuente de los Leones.
E cel mai bun loc din parc în care să vii cu copii: porumbeii se așază pe mâini dacă le dai de mâncare și e spațiu deschis în care să alergi. Tot aici se termină bulevardul pe care sunt răspândite pavilioanele Expo 29.
Dacă vrei să intri într-un muzeu, cel de Artes y Costumbres Populares e alegerea sigură: e ieftin, e bine amenajat, aproape niciodată nu e nimeni și povestește lumea din care au ieșit cele mai multe lucruri pe care le-ai văzut în oraș. Cetățenii Uniunii Europene au intrare gratuită la muzeele de stat.
Întrebări frecvente
Și ce este, mai exact, Tezaurul de la Carambolo?
Printre cele mai uluitoare descoperiri ale arheologiei spaniole se numără acesta. A apărut din întâmplare în 1958, pe dealul Carambolo, chiar aici alături, în Camas, când niște muncitori săpau pământul: douăzeci și una de piese din aur masiv, coliere și plăci ale tartesienilor, acel popor aproape legendar de acum vreo două mii șapte sute de ani. Un detaliu pe care puțini îl știu: ce se expune e o replică extrem de fidelă; aurul adevărat e păstrat la loc sigur, pentru că valorează o avere.
Ce mai păstrează muzeul acela?
O comoară foarte diferită: Roma care a existat chiar aici alături. La Santiponce, la câțiva kilometri, se afla Itálica, un oraș roman care i-a dat imperiului nici mai mult, nici mai puțin de doi împărați, Traian și Hadrian. Din ruinele lui au ieșit statui, mozaicuri și acea Venus de marmură care tronează într-una dintre săli. Așa că în pavilionul acesta stau laolaltă, fără să trebuiască să te miști din loc, tartesienii cu aurul lor și romanii cu zeii lor. Jumătate din istoria antică a Andaluziei, sub același acoperiș.
