Primul lucru pe care îl observi este lumina filtrată. Privește în sus: platanii aceștia sunt tăiați de mai bine de un secol într-un mod special, împletind ramurile unora cu ale altora până formează o boltă verde. Să mergi pe sub ei e ca și cum ai străbate o navă de biserică, dar din frunze.
Un acoperiș viu deasupra promenadei
Tehnica se numește tăiere în boltă sau în umbrar și cere perseverență: ramurile copacilor vecini trebuie dirijate timp de decenii până când se unesc sus. Rezultatul e un acoperiș vegetal continuu care vara dă umbră răcoroasă, iar iarna, golaș, desenează pe cer un grilaj de trunchiuri răsucite.
Promenada a fost trasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; a proiectat-o arhitectul din Burgos Fernando González de Lara, la comanda regelui, ca orașul să aibă un salon în aer liber lângă râu.
Același arhitect a semnat Casa Consistorial din Plaza Mayor, inaugurată în 1791. Cu alte cuvinte: piața în care pulsează orașul și promenada în care se relaxează poartă semnătura aceleiași persoane.
Numele nu are legătură cu cavalerii sau cu pintenii. Un espolón era, la origine, un zid sau un dig ridicat lângă râu ca să-i oprească revărsările și să apere orașul de viiturile Arlanzónului. Peste această veche apărare, fără să se mai teamă de apă, a fost trasată promenada.
Salonul orașului
Timp de peste două secole, tot orașul Burgos a venit aici la plimbarea de după-amiază, să curteze, să afle toate noutățile, să se arate cu paltonul nou. I se spune, pe bună dreptate, salonul orașului, deși nu are nici acoperiș, nici pereți: doar copaci, bănci de piatră și murmurul apei.
Acest ritual al plimbării de seară a organizat viața socială urbană spaniolă timp de generații, iar în Burgos se păstrează deosebit de viu. Uită-te cum oamenii se opresc, se salută și schimbă două vorbe: promenada aceasta e o mașinărie de întâlniri.
De-a lungul traseului sunt statui de regi castilieni, un chioșc de muzică și fântâna Florei. Este mobilier urban din secolul al XIX-lea ca la carte și funcționează exact pentru ce a fost gândit.
La un capăt se află Arco de Santa María, poarta monumentală care duce spre catedrală; la celălalt, Teatro Principal și terasele. Între ele, orașul întreg.
De neratat
Platanii formează o boltă
Peste un secol de tăieri care împletesc ramurile până închid un acoperiș vegetal continuu.
Trasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea
De Fernando González de Lara, la comanda regelui, ca salon în aer liber lângă râu.
„Espolón” era un dig
Un zid lângă râu care oprea revărsările Arlanzónului. Promenada a fost trasată deasupra.
O mașinărie de întâlniri
Două secole de plimbări de după-amiază, curtări și saluturi. Funcționează la fel și azi.
Cum se încadrează în vizita ta la Burgos
Se întinde de-a lungul râului Arlanzón, paralel cu el, între Teatro Principal și Arco de Santa María. Este axa care leagă centrul istoric de râu.
Ca s-o parcurgi îți trebuie cincisprezece sau douăzeci de minute fără opriri, dar farmecul e să nu te grăbești: o plimbare bună nu se parcurge, se savurează. Cel mai bun moment e spre sfârșitul după-amiezii, când orașul iese în stradă.
De aici treci podul spre Museo de la Evolución Humana sau intri prin Arco de Santa María în centrul istoric și la catedrală.
Întrebări frecvente
De unde vine numele „Espolón”?
Nu are legătură cu vreun cavaler cu pinteni, deși așa pare. Un „espolón” era, la origine, un zid sau un dig care se ridica lângă râu pentru a-i opri revărsările și a proteja orașul de viiturile râului Arlanzón. Peste această veche apărare, fără să se mai teamă de apă, s-a trasat apoi această promenadă, care a păstrat numele zidului pe care îl calci fără să-l vezi. Așa că mergi pe un vechi dig transformat în cel mai iubit salon al Burgosului.
