O clădire elegantă, cu aer italian, chiar acolo unde începe marea promenadă. A început să fie ridicată în 1843 și a fost inaugurată în 1858, în plină epocă a reginei Isabela a II-a, când fiecare oraș care se respecta își voia teatrul în stil italian. Și are o anexă cu o poreclă batjocoritoare.
Teatrul care a înlocuit curțile de comedie
Fațada este ordonată și impunătoare, gândită pentru ca lumea bună a orașului să aibă unde să se arate în serile de operă. Este limbajul arhitectural standard al teatrului spaniol din secolul al XIX-lea.
Înăuntru, sala are formă de potcoavă, cu cinci etaje de loje care urcă spre tavan. Această dispunere nu ține doar de acustică: e gândită ca să vezi și, mai ales, ca să fii văzut, cu lojele pe post de vitrine sociale.
Numele nu e întâmplător și nici unic: aproape toate orașele spaniole își au Teatro Principal. Au fost primele teatre zidite, cu o clădire ca lumea, care au venit să înlocuiască vechile patios de comedias, curțile în aer liber unde se jucau înainte spectacolele.
Această schimbare — de la curte la teatrul în stil italian — a transformat experiența teatrală în Spania în secolul al XIX-lea: fotolii numerotate, cortină, iluminat controlat și un public așezat în tăcere, în loc să stea în picioare și să strige.
Polisonul
Ani mai târziu i s-a lipit în spate o sală de concerte semicirculară pe care localnicii, în glumă, au botezat-o „polisonul”, după acea armătură pe care doamnele o purtau sub fustă ca s-o umfle la spate.
Este una dintre acele porecle populare care definesc o clădire mai bine decât orice descriere tehnică și care, în plus, datează precis momentul în care a fost adăugată: polisonul a fost la modă în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.
Teatrul e încă activ, iar cortina se ridică aproape în fiecare seară. Acesta e cel mai bun mod de a păstra o asemenea clădire: folosind-o, nu transformând-o într-un muzeu al ei înseși.
Se află, în plus, într-un loc excelent: în fața lui începe Paseo del Espolón, cu terasele și bolta lui de platani, așa că ieșirea de la spectacol dă direct în cea mai frumoasă promenadă a orașului.
De neratat
Inaugurat în 1858
Început în 1843, în plină epocă a Isabelei a II-a, când fiecare oraș își voia teatrul în stil italian.
Sală în formă de potcoavă
Cinci etaje de loje gândite ca să vezi și, mai ales, ca să fii văzut.
„Principal” nu e întâmplător
Aproape toate orașele spaniole îl au pe al lor: au fost teatrele care au înlocuit curțile de comedie.
Polisonul
Așa e numită în glumă sala semicirculară adăugată în spate, după armătura fustelor din secolul al XIX-lea.
Cum se încadrează în vizita ta la Burgos
Se află la începutul Paseo del Espolón, lângă râu și la câteva minute de Plaza Mayor și de catedrală.
Ca să-l vezi pe dinafară îți trebuie zece minute. Dacă există o vizită ghidată sau un spectacol, sala în formă de potcoavă merită să intri: este una dintre cele mai bine păstrate din Castilia.
Așază-te în fața lui și observă viața din jur: terasele, oamenii care se plimbă. Aici începe partea cea mai prietenoasă a orașului.
Întrebări frecvente
De ce se numește Teatro „Principal”?
Pentru că era, nici mai mult nici mai puțin, teatrul principal al orașului, cel oficial, cel al marilor seri. Vei vedea că aproape toate orașele spaniole își au Teatro Principal: au fost primele teatre zidite, cu o clădire ca lumea, care au venit să înlocuiască vechile curți de comedie, acele ocoale în aer liber unde se juca în mijlocul mulțimii. Când un oraș își inaugura teatrul, simțea că în sfârșit juca în prima ligă. Acesta este cel din Burgos, și e încă în picioare, cu spectacole.
