Pe Passeig de Sant Joan, un bulevard larg și umbrit de copaci pe care aproape nu trec turiști, se deschide o fațadă de un alb luminos acoperită cu sgrafitto foarte fin. Este Palau Macaya, operă a lui Josep Puig i Cadafalch terminată pe la 1901, și e clădirea modernistă cel mai ușor de vizitat din Barcelona: funcționează ca centru cultural, intrarea e liberă, iar curtea lui interioară cu scară e printre cele mai frumoase din Eixample. Aproape nimeni nu știe asta.
Sgrafitto-ul, sau cum desenezi răzuind
Toată fațada e lucrată în sgrafitto, o tehnică foarte înrădăcinată în Catalonia: se suprapun straturi de mortar de culori diferite și, cât sunt încă moi, se răzuiește stratul de deasupra ca să iasă la iveală cel de dedesubt. Desenul nu e pictat deasupra, e gravat chiar în zid, și de aceea rezistă un secol de ploaie fără să-și piardă claritatea.
Rezultatul aici e un alb aproape orbitor, cu motive vegetale și geometrice care străbat întreaga fațadă. E un contrapunct deliberat la piatra cioplită a Palau Baró de Quadras, al aceluiași arhitect și dintr-o perioadă foarte apropiată: o casă se pictează cu lumină, cealaltă se sculptează cu umbră.
Sculptura în piatră a portalului a semnat-o Eusebi Arnau, ca la atâtea alte clădiri moderniste. Când privești fațada, senzația că acest palat seamănă cu Casa Amatller de pe Passeig de Gràcia nu e întâmplătoare: sunt ale aceleiași mâini și din aceiași ani.
Sculptorul pe bicicletă
Apropie-te de reliefurile care flanchează ușa principală și caută-le pe îndelete: printre figuri e una care a devenit celebră, un personaj pe bicicletă. Interpretarea obișnuită este că e o aluzie la Puig i Cadafalch însuși, care mergea pe șantier cu bicicleta, lucru destul de scandalos pentru un domn de rangul lui în 1900.
Asemenea glume cioplite sunt o constantă a modernismului catalan și foarte puțini oameni le caută: în clădirile epocii există fotografi, bicicliști, gramofoane și automobile ascunse printre sfinți și balauri, ca niște mici semnături ale modernității strecurate într-un limbaj medieval.
Curtea interioară, cu scara ei de marmură deschisă și coloanele ei, e partea cea mai bună și e deschisă. E o versiune domestică a schemei goticului civil catalan — portal, curte, scară spre etajul nobil — pe care Puig o cunoștea în profunzime ca istoric și pe care a aplicat-o aici în cheie modernistă.
De neratat
Sgrafitto-ul alb
Desenul nu e pictat: e răzuit pe straturi de mortar. De aceea e intact de un secol.
Sculptorul pe bicicletă
Ascuns în reliefurile portalului. O aluzie la arhitect, care mergea pe șantier cu bicicleta în 1900.
Curtea cu scară
Gotic civil catalan în cheie modernistă, cu acces liber. Una dintre cele mai frumoase din Eixample.
Intrare gratuită
E un centru cultural în funcțiune, nu un monument cu plată. Practic nimeni nu intră.
Cum se potrivește în vizita ta la Barcelona
Se află pe Passeig de Sant Joan, la zece minute de mers pe jos de Sagrada Família și la alte zece de Diagonal și de Palau Baró de Quadras. E o oprire firească între aceste două puncte și te scutește să mergi pe bulevarde fără umbră.
Fiind un centru cultural în funcțiune, are program de instituție, nu de monument: e deschis de luni până vineri și cu program redus în weekend, cu expoziții și evenimente care uneori limitează accesul în unele săli. Curtea și parterul sunt de obicei accesibile.
Și o recomandare pentru zonă: Passeig de Sant Joan e una dintre cele mai bune promenade din Barcelona ca să nu faci nimic. E umbrită de copaci, are terase la fiecare câțiva metri, pistă de biciclete și copii care se joacă, și nu apare în nicio listă de locuri obligatorii. După Sagrada Família, să stai aici douăzeci de minute îți repară ziua.
Întrebări frecvente
Cum se face desenul acela alb de pe fațadă?
Este o tehnică superbă și foarte catalană, sgrafitto-ul. În loc să se picteze desenul deasupra, se suprapun straturi de mortar de culori diferite și, cât sunt încă moi, se răzuiește cel de deasupra ca să iasă la iveală cel de dedesubt, ca și cum ai desena zgâriind. Astfel motivele rămân gravate în peretele însuși și rezistă secole în bătaia vremii. Moderniștii au salvat acest meșteșug vechi și l-au umplut de fantezie. Apropie-te: nu e vopsea, e pielea zidului răzuită cu răbdare de giuvaiergiu.
