Barcelona · Ce să vezi

Bazilica Sagrada Família

Basílica de la Sagrada Família

O sută patruzeci și patru de ani de șantier, și numărătoarea continuă. Sagrada Família este cea mai faimoasă biserică neterminată din lume, opera căreia Antoni Gaudí i-a dedicat patruzeci și trei de ani, pe ultimii dintre ei trăind chiar în atelier, ca un călugăr. Când i se reproșa încetineala, răspundea că clientul lui nu se grăbea. Astăzi face parte din Patrimoniul Mondial, primește milioane de vizitatori și se finanțează în continuare exact ca în 1882: din donații și din ce plătesc cei care intră.

O comandă care nu era a lui

Proiectul original l-a semnat în 1882 Francisco de Paula del Villar și era o biserică neogotică perfect convențională. Villar s-a certat cu promotorii pe tema materialelor și a demisionat în anul următor. Comanda a ajuns atunci la un arhitect de treizeci și unu de ani, practic necunoscut, care a refăcut-o în întregime: Gaudí.

Ce a făcut el nu are precedent. A înlocuit arcele butante gotice cu coloane înclinate care se ramifică asemenea copacilor, calculate cu ajutorul unor machete din sfori și greutăți atârnate cu capul în jos — celebra machetă funiculară — pentru ca structura să lucreze numai la compresiune. Este geometrie riglată aplicată unui templu și nu exista nimic asemănător.

Și-a propus optsprezece turnuri: douăsprezece pentru apostoli, patru pentru evangheliști, unul pentru Fecioară și cel central pentru Iisus, prevăzut la 172,5 metri. Înălțimea aceasta nu e arbitrară: Gaudí a fixat-o sub cea a muntelui Montjuïc, pentru că socotea că opera omului nu trebuia s-o întreacă pe cea a lui Dumnezeu.

Trei fațade și un tramvai

Fațada Nașterii, la est, este singura pe care Gaudí a lăsat-o practic terminată și e cea pe care trebuie s-o privești pe îndelete: fiecare centimetru e sculptat cu plante, animale, păstori și îngeri muzicanți. E o iesle de piatră de mărimea unei clădiri, iar multe figuri au fost modelate după oameni și animale reale din cartier.

Fațada Patimilor, la vest, a sculptat-o Josep Maria Subirachs începând din 1987, într-un stil colțuros și descărnat care încă împarte opiniile. Să le compari e jumătate din vizită: sunt două moduri opuse de a înțelege ce înseamnă să continui opera altcuiva.

Iar pe 7 iunie 1926, Gaudí a ieșit de pe șantier pornind spre slujbă și l-a lovit un tramvai pe Gran Via. Era îmbrăcat atât de prost și arăta atât de sărac încât nimeni nu l-a recunoscut și nimeni n-a vrut să-l ajute: l-au luat drept cerșetor și l-au dus la spitalul pentru săraci. A murit trei zile mai târziu. Este înmormântat în criptă, sub templu.

De neratat

Fațada Nașterii

Singura aproape terminată de Gaudí. O iesle de piatră cu figuri modelate după vecini adevărați.

Coloanele care se ramifică

O pădure structurală calculată cu machete din sfori și greutăți atârnate cu capul în jos.

172,5 metri și niciunul în plus

Turnul lui Iisus rămâne sub Montjuïc: pentru Gaudí, omenescul nu întrece divinul.

Vitraliile după temperatură

Reci la est, calde la vest. Interiorul se schimbă cu totul după ora la care intri.

Cum se potrivește în vizita ta la Barcelona

Se află în Eixample, la douăzeci de minute de mers pe jos de La Pedrera, urcând pe Carrer de Provença, sau la două stații de metrou. Drumul dintre ele traversează rețeaua lui Cerdà și trece pe lângă Casa de les Punxes și restul Eixample-ului modernist.

Rezervă cu adevărat din timp: cu săptămâni, nu cu zile înainte. Este monumentul cel mai vizitat din Spania, iar biletele cu oră fixă se epuizează. Biletul de bază îți dă acces în interior; turnurile se plătesc separat și se urcă cu liftul, iar apoi cobori pe jos, pe o scară în spirală foarte îngustă, care nu e potrivită pentru oricine.

Interiorul surprinde mai mult decât exteriorul pe aproape oricine intră. Vitraliile sunt ordonate după temperatura culorii — reci la est, calde la vest —, așa că lumina se schimbă radical după oră: albastru și verde dimineața, portocaliu și roșu după-amiaza. Dacă poți alege intervalul, cel de la sfârșitul după-amiezii e cel mai spectaculos.

Întrebări frecvente

A început-o Gaudí?

Ei bine, nu, și puțini știu asta: primul arhitect a fost Francisco de Paula del Villar, care în 1882 a pornit-o ca pe o biserică neogotică cât se poate de convențională. La scurt timp s-a certat cu promotorii și și-a dat demisia, iar în 1883 lucrarea a ajuns în mâinile unui Gaudí de doar treizeci și unu de ani. Acesta a aruncat aproape totul peste bord și a reimaginat întregul templu, de la fundații, până l-a transformat în ceea ce vezi. Așa că ceea ce a început ca încă o biserică oarecare s-a transformat, datorită unei schimbări de ștafetă, în cea mai extraordinară operă a orașului.

De ce durează cu adevărat atât de mult până să fie terminată?

Dincolo de gluma lui că clientul său — Dumnezeu — nu se grăbea, există motive foarte concrete. Sagrada Família este un templu expiatoriu, ceea ce înseamnă că se ridică doar din donații și, astăzi, din ceea ce aduc cei care o vizitează: nu a primit niciodată bani publici, iar fără fonduri nu există șantier. Și, pe deasupra, în 1936, în timpul Războiului Civil, niște incendiatori au intrat în atelierul lui Gaudí și i-au distrus machetele și planurile originale. Reconstituirea ideii lui pornind de la acele bucăți sparte a durat ani de zile. Nu e încetineală: e aproape un miracol că încă stă în picioare.

Va fi terminată vreodată?

E tot mai aproape, chiar dacă e greu de crezut după atâta timp. Marele turn central, cel al lui Isus, a fost încheiat în 2026, exact la centenarul morții lui Gaudí: pentru prima dată în istorie se vede templul aproape întreg ațintit spre cer. Mai rămân detalii, scări, fațada Gloriei... dar scheletul visului său e deja complet. Gândește-te că cel care a început asta nu se aștepta să apuce s-o vadă, iar noi, da. Ce noroc pe noi.

Descoperă Barcelona și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Barcelona

Carrer de Montcada

Casa Vicens, prima casă a lui Gaudí

El Born Centre de Cultura i Memòria

Fossar de les Moreres

Catedrala și claustrul gâștelor

La Pedrera