Turnul e mudéjar, din cărămidă și arcade oarbe, ridicat de mâini musulmane pentru un lăcaș creștin. Dar motivul pentru care e coadă la ușă se află înăuntru, într-o capelă mică și în semiîntuneric: „Înmormântarea contelui de Orgaz”, pe care El Greco a pictat-o în jurul anului 1586. N-a plecat niciodată de aici. A fost pictată pentru acest perete și pentru această lumină și e tot acolo, patru secole mai târziu.
Un tablou împărțit în două lumi
Compoziția e de o claritate totală: jos, lumea pământească, cu nobilii din Toledo înmormântând un om printre armuri strălucitoare, gulere albe plisate și chipuri individualizate, care sunt portrete ale unor oameni reali din oraș. Sus, cerul se deschide într-o furtună de nori și suflete alungite.
Tăietura dintre cele două zone nu e doar tematică: se schimbă tehnica. Jos desenul e ferm, volumele pline și culoarea densă; sus formele se alungesc, se estompează, iar materia devine aproape vaporoasă. El Greco a pictat două tablouri într-unul ca saltul să se vadă.
Uită-te la șirul de cavaleri. Pictorul însuși s-a portretizat printre ei, privind în afară, spre cel care se uită. E singurul din tot grupul care rupe scena și intră în contact cu privitorul, un procedeu pe care l-a folosit în mai multe lucrări.
O comandă care a sfârșit în proces
Lucrarea a fost contractată în 1586 ca să comemoreze o danie veche a lui don Gonzalo Ruiz de Toledo către parohie, iar evaluarea a ajuns în tribunal. El Greco a cerut o sumă mult mai mare decât cea oferită, s-au numit experți, iar litigiul s-a prelungit, lucru destul de obișnuit în cariera lui și care spune multe despre caracterul său.
Procesul acela a lăsat în plus documente care au permis datarea precisă a lucrării și cunoașterea felului în care s-a făcut comanda, lucru rar în pictura epocii. Ce a fost un conflict pentru pictor e azi o sursă istorică de prim rang.
Biserica e modestă, iar tabloul ocupă o capelă laterală amenajată pentru vizită, cu intrare separată. Lăcașul își păstrează turnul mudéjar din secolul al XIV-lea, unul dintre cele mai bune exemple de cărămidă toledană, care merită privit din piațetă înainte să intri.
De neratat
N-a plecat niciodată de aici
A fost pictat pentru acest perete și această lumină în 1586 și nu s-a mișcat. Să-l vezi la locul lui original schimbă lucrarea.
Două tehnici pe o pânză
Jos desen ferm și culoare densă; sus forme alungite și materie vaporoasă. Saltul e pictat intenționat.
El Greco s-a autoportretizat
Printre cavaleri, privind în afară. E singurul care rupe scena și îl caută pe privitor.
A sfârșit în tribunal
Pictorul s-a judecat pentru evaluare. Procesul a lăsat documente care azi permit datarea precisă a lucrării.
Cum se încadrează în vizita ta la Toledo
Se află în cartierul evreiesc, la cinci minute de Sinagoga del Tránsito și la alte cinci de mănăstirea San Juan de los Reyes. E prima oprire logică a acelui traseu venind dinspre catedrală.
La câțiva metri se află Casa-Museo del Greco, care nu e casa în care a locuit pictorul — asta e o atribuire din secolul al XX-lea —, dar recreează un interior al epocii și păstrează lucrări de-ale lui, printre care „Apostolatul”. Completează bine vizita dacă pictorul te interesează.
Vizita la tablou e scurtă, douăzeci de minute, și se face cu număr limitat de persoane, așa că în sezonul de vârf se poate aștepta. Merită să mergi devreme sau spre seară, când poți sta în fața pânzei fără oameni în cale.
Întrebări frecvente
Cine era acel senior de Orgaz pe care îl îngroapă?
Un nobil din Toledo în carne și oase: don Gonzalo Ruiz de Toledo, care a murit în 1323 și a fost atât de generos cu această parohie încât tradiția l-a răsplătit cu o minune. Se povestește că, atunci când l-au coborât în mormânt, Sfântul Ștefan și Sfântul Augustin au coborât din cer în persoană ca să-l îngroape cu propriile mâini. El Greco a pictat exact acea clipă, mai mult de două secole mai târziu. Așadar, nu e un sfânt oarecare: e vecinul care a plătit pietrele acestea.
Și copilul acela care se ivește arătând spre scenă?
E chiar fiul lui El Greco, Jorge Manuel, care avea probabil vreo opt ani când tatăl lui l-a strecurat în tablou. Observă batista care îi iese din buzunar: poartă scris anul 1578, anul în care s-a născut copilul, ca un mic certificat de naștere pictat. Cu mâna ne deschide scena, ca și cum ne-ar spune „priviți”. Pictorilor de atunci le plăcea să se lase acolo, pe furiș, pentru posteritate.
