O clădire uriașă din gresie cu litere vechi gravate sus, lângă gara de Nord. Aproape un secol aici s-au rulat de mână milioane de țigări de foi; azi e un Centru Internațional de Cultură Contemporană cu cinematecă, bibliotecă, săli de expoziție și ateliere de artiști. Iar la ultimul etaj are o terasă-belvedere cu intrare liberă pe care aproape niciun vizitator n-o cunoaște.
Un secol de muncitoare la tutun
Clădirea a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea ca fabrică de tutun a Statului, care avea monopolul, iar frunza sosea cu vaporul din America, mai ales din Caraibe, până în porturile din nord. Aici era primită, sortată și rulată de mână, țigară cu țigară.
Personalul era în majoritate feminin, iar muncitoarele la tutun au fost timp de generații una dintre puținele mase de femei cu muncă salariată stabilă din oraș. Asta a avut consecințe care depășesc munca: au fost o colectivitate cu o puternică conștiință sindicală și cu o greutate socială considerabilă în cartierul Egia.
Producția s-a oprit definitiv în 2003, iar clădirea a rămas goală și tăcută ani la rând, în timp ce se hotăra ce să se facă cu o asemenea masă. Până la urmă a câștigat cultura, iar în 2015 s-a redeschis cu folosința actuală.
Ce e înăuntru, și terasa
Concepția e mai degrabă de centru deschis decât de muzeu: există o mediatecă și o bibliotecă cu acces liber, săli de expoziții temporare, sediul Cinematecii Basce, spații de lucru pentru artiștii rezidenți și zone de stat în care poți intra și rămâne fără să consumi sau să plătești nimic.
Această gratuitate a unei bune părți din clădire e ce o face diferită. Într-un oraș scump, Tabakalera funcționează ca un spațiu public acoperit unde poți petrece o după-amiază ploioasă, lucru care în San Sebastián are o valoare practică evidentă.
Și mai e terasa. La ultimul etaj e un punct de belvedere cu intrare liberă și una dintre cele mai bune priveliști asupra orașului: domini valea râului Urumea, rețeaua cartierului nou, munții care închid orizontul și, în fund, golful. Aproape nimeni nu urcă pentru că nu e semnalizat din stradă.
De neratat
Terasa-belvedere
Ultimul etaj, intrare liberă și una dintre cele mai bune priveliști asupra orașului. Nu e semnalizată din stradă.
Muncitoarele la tutun
Personal în majoritate feminin timp de generații, cu o puternică conștiință sindicală și multă greutate în cartier.
O bună parte e gratuită
Mediatecă, bibliotecă și zone de stat cu acces liber. Poți petrece o după-amiază fără să plătești sau să consumi.
Închisă în 2003, deschisă în 2015
Doisprezece ani goală în timp ce se hotăra ce să se facă cu clădirea. Până la urmă a câștigat cultura.
Cum se încadrează în vizita ta la San Sebastián
Se află lângă gara de Nord, la începutul cartierului Egia, la zece minute de mers pe jos din centru, traversând Urumea. Dacă sosești cu trenul, e literalmente primul lucru pe care îl ai în față când ieși din gară.
Cartierul din jur, Egia, e muncitoresc și rezidențial, cu foarte puțini turiști, iar la câteva minute e parcul Cristina Enea, cel mai frumos din oraș: copaci seculari, specii exotice și păuni liberi, în ceea ce au fost grădinile private ale unui duce.
Ca vizită, o oră e suficientă dacă e o expoziție și urci pe terasă. Funcționează foarte bine ca primul sau ultimul punct al călătoriei și ca refugiu garantat dacă se strică vremea.
Întrebări frecvente
Când a încetat să mai fie fabrică?
Clădirea uriașă a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea, iar data care a schimbat totul este 2003: în anul acela s-a stins de tot, producția a plecat și clădirea a rămas goală și tăcută. A stat câțiva ani în așteptare, cât timp se hotăra ce să se facă cu o asemenea namilă. Până la urmă a câștigat cultura, iar în 2015 și-a redeschis porțile, transformată în ceea ce calci astăzi. De la țigară la cinema, fără să-și schimbe pielea.
De unde venea atâta tutun?
De foarte departe. Frunza sosea cu vaporul din America, mai ales din Caraibe, până în porturile din nord, iar de acolo la fabricile statului, care în Spania avea monopolul tutunului. Aici muncitoarele de la fabrica de țigări o primeau, o sortau și o rulau de mână, țigară cu țigară. Gândește-te că fiecare trabuc care ieșea dintre aceste ziduri traversase un ocean înainte ca niște mâini din Donostia să-i dea formă.
