Bilbao · Ce să vezi

Muzeul Guggenheim din Bilbao

Museo Guggenheim Bilbao

Un munte de curbe argintii lângă apă, care la prânz e alb, la apus devine auriu, iar când plouă pare lichid. A fost inaugurat în octombrie 1997 și a schimbat destinul unui oraș de șantiere navale aflate în criză într-atât încât fenomenul are nume propriu în manualele de urbanism. Când Frank Gehry a prezentat proiectul, mulți au crezut că e o nebunie.

Cum se construiește așa ceva

Cele treizeci și trei de mii de plăci de titan care îl îmbracă au o jumătate de milimetru grosime și sunt montate ca niște solzi, ușor ondulate, astfel încât niciuna să nu fie perfect plană. Detaliul acesta face ca suprafața să nu reflecte ca o oglindă, ci să vibreze, și explică de ce clădirea își schimbă culoarea cu fiecare nor care trece.

Titanul n-a fost o decizie estetică, ci una economică: în acel moment prețul materialului a scăzut, ceea ce l-a făcut viabil în locul oțelului inoxidabil prevăzut. O clădire care astăzi e sinonimă cu luxul arhitectural a fost îmbrăcată așa datorită unei oportunități de piață.

Iar geometria n-ar fi putut fi ridicată fără un program de proiectare aeronautică. Gehry lucra cu machete din carton răsucit de mână, imposibil de desenat într-un plan convențional; un software dezvoltat în Franța pentru proiectarea avioanelor de vânătoare a tradus aceste forme în descompuneri pe piese pe care muncitorii le puteau executa una câte una.

Ce e înăuntru și ce e afară

Interiorul se organizează în jurul unui atrium înalt de cincizeci de metri, din care pornesc sălile pe mai multe niveluri. Cea mai faimoasă este sala alungită din aripa de est, de vreo o sută treizeci de metri, ocupată permanent de „Materia timpului”, de Richard Serra: spirale de oțel ruginit mai înalte decât un om, pe care le parcurgi pe dinăuntru, iar derutarea fizică pe care o simți mergând printre ele este chiar opera.

Colecția proprie este relativ modestă și se rotește; punctul forte al muzeului sunt expozițiile temporare de mari dimensiuni, care justifică clădirea. E bine să te uiți la program înainte să cumperi biletul, pentru că de asta depinde o bună parte a vizitei.

Afară e la fel de mult ca înăuntru și e gratuit. Puppy păzește intrarea principală, Maman stă pe partea dinspre estuar, iar sub podul La Salve se înalță un arc roșu de Daniel Buren. Din când în când, în plus, o instalație a artistei japoneze Fujiko Nakaya învăluie baza clădirii într-o ceață deasă timp de câteva minute.

De neratat

Titan de jumătate de milimetru

Treizeci și trei de mii de plăci montate ca niște solzi, niciodată plane. De aceea suprafața vibrează în loc să reflecte.

Software de avioane de vânătoare

Machetele răsucite de mână au fost traduse în planuri cu un program de proiectare aeronautică. Fără el, clădirea nu putea fi construită.

Materia timpului

Spiralele de oțel ale lui Richard Serra se parcurg pe dinăuntru. Derutarea pe care o simți mergând printre ele este opera.

Ceața lui Fujiko Nakaya

Din când în când clădirea se învăluie în ceață timp de câteva minute. Nu e umezeală: e o instalație.

Cum se potrivește în vizita ta la Bilbao

Se află în Abandoibarra, vechea zonă portuară și industrială reconvertită, la zece minute de mers pe jos de Gran Vía și la cincisprezece de Casco Viejo. Toată promenada de pe malul estuarului e plată și continuă, așa că ajungi pe jos din orice punct al centrului.

Traseul firesc continuă spre vest prin Abandoibarra până la Palacio Euskalduna, trecând pe lângă Museo de Bellas Artes, care se află la cinci minute și pe care mulți vizitatori îl sar fără să știe ce pierd. Spre est, Zubizuri traversează pe celălalt mal.

Socotește două ore și jumătate pentru interior dacă sunt două expoziții. Și mergi măcar o dată la apus, chiar fără să intri: atunci face titanul ce are de făcut.

Întrebări frecvente

Cum se poate construi o clădire cu curbe atât de imposibile?

Acesta e secretul cel mai bine păstrat: Gehry n-ar fi știut s-o ridice fără un program de proiectare aeronautică. Se numește CATIA și a fost inventat în Franța pentru proiectarea avioanelor de vânătoare. El își făcea machetele de mână, răsucite, aproape imposibile, iar apoi acel software le traducea în planuri pe care muncitorii le puteau construi placă cu placă. Fără tehnologia avioanelor de vânătoare, acest muzeu ar fi rămas o schiță mototolită pe masa lui.

Ce nu am voie să ratez acolo înăuntru?

Dacă intri, mergi direct în cea mai mare și mai alungită sală a muzeului. Păstrează o operă care n-ar încăpea aproape nicăieri altundeva: „Materia timpului”, de Richard Serra. Sunt spirale enorme de oțel ruginit, mai înalte decât un om, și partea cea mai bună e că le parcurgi pe dinăuntru: intri printre acei pereți curbi și îți pierzi simțul orientării. Gehry a făcut sala atât de lungă intenționat, ca să încapă. Clădirea și sculptura, făcute una pentru cealaltă.

E adevărat că uneori muzeul scoate ceață?

Nici nu-ți imaginezi: e o operă de artă. Artista japoneză Fujiko Nakaya a instalat un sistem ascuns care, din când în când, învăluie baza clădirii într-o ceață deasă ce urcă dinspre apă. Timp de câteva minute titanul pare să plutească printre nori, ca o navă-fantomă ieșind din pâclă. Dacă te prinde, rămâi: e unul dintre cele mai magice lucruri pe care le vei vedea aici, iar mulți trec mai departe fără să știe ce se întâmplă.

Descoperă Bilbao și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Bilbao

Palatul Euskalduna

Plaza Nueva

Podul Zubizuri

Puppy de Jeff Koons

Teatrul Arriaga și podul La Merced

Azkuna Zentroa