E axa pe care banii fierului au construit-o ca să se privească în oglindă. Un bulevard larg și drept, cu fațade lustruite și tramvai silențios pe asfalt, trasat în 1876 peste luncile din Abando, niște terenuri cu grădini de zarzavat la marginea orașului medieval. La propriu, s-a desenat un oraș nou peste noroi, și de aceea e atât de diferit de încâlcitul Casco Viejo, aflat de cealaltă parte a estuarului.
O extindere a orașului gândită în mare
Planul l-au semnat trei ingineri — Pablo Alzola, Ernesto Hoffmeyer și Severino Achúcarro —, iar remarcabilă e scara: au proiectat un Bilbao mult mai mare decât cel care exista atunci, atât de mare încât unii i-au luat drept visători. Orașul a ajuns să umple fiecare cvartal prevăzut și chiar să-l depășească.
Traseul urmează logica extinderilor urbane europene din secolul al XIX-lea: rețea regulată, cvartale ample, un bulevard principal care ordonează totul și piețe circulare la intersecțiile importante. Gran Vía are ceva mai mult de un kilometru și jumătate între Plaza Circular și Plaza del Sagrado Corazón.
Numele îl onorează pe Diego López de Haro, seniorul Bizkaiei, care pe 15 iunie 1300 a semnat carta de întemeiere ce a transformat o mână de case de lângă estuar într-un oraș cu drept de târg și de port. Șapte secole mai târziu i-au dedicat cea mai elegantă stradă.
Ce să privești pe drum
Punctul de maximă concentrare arhitecturală e Plaza Moyúa, elipsa centrală prin care trece totul. Acolo se află Palacio Chávarri, din 1894, o casă mare cu aer flamand și cu o particularitate care surprinde când ți-o povestește cineva: niciuna dintre ferestrele lui nu e la fel cu alta, toate își schimbă forma sau mărimea.
În apropiere se află Palacio de la Diputación Foral, sediul guvernului provinciei, din 1900, cea mai ostentativă clădire de pe bulevard, cu scară monumentală din marmură și interioare care se pot vizita la ore anume. E cel mai bun exemplu al felului în care se cheltuiau banii fierului când voiau să demonstreze ceva.
Și trebuie să te uiți la sol, nu doar la fațade: gurile de metrou din sticlă curbată care punctează bulevardul sunt opera lui Norman Foster, iar localnicii le spun fosteritos. E rar ca elementul de design cel mai citat al unui oraș să fie intrarea în transportul public.
De neratat
Trasată peste grădini de zarzavat
În 1876, peste luncile din Abando, în afara orașului medieval. Un oraș nou desenat peste noroi.
Proiectată prea mare
Cei trei ingineri care au plănuit-o au fost luați drept visători. Bilbao a ajuns să umple fiecare cvartal prevăzut.
Palacio Chávarri
În Plaza Moyúa, din 1894: niciuna dintre ferestrele lui nu e la fel cu alta. Odată ce știi asta, nu te mai poți opri să te uiți la el.
Fosteritos
Gurile de metrou din sticlă curbată le-a proiectat Norman Foster și sunt elementul de design cel mai citat al orașului.
Cum se potrivește în vizita ta la Bilbao
E coloana vertebrală a Bilbaoului modern și practic nu ai cum să n-o traversezi. Capătul de est pornește din Plaza Circular, lângă gara Abando și la cinci minute de Casco Viejo; spre vest ajunge în Indautxu, deja zonă rezidențială.
Din Moyúa cobori în zece minute la Guggenheim și în alte zece la Museo de Bellas Artes. Iar la vreo două cvartale spre sud se află Azkuna Zentroa, oprirea obligatorie din Ensanche.
Ca traseu în sine înseamnă o oră de mers pe jos cu opriri și e mai ales o stradă de cumpărături și de birouri, nu de monumente. Interesul ei stă în ansamblu și în a ridica privirea: ce e frumos e la etajele de sus.
Întrebări frecvente
Cine a desenat acest Ensanche atât de drept?
Trei ingineri cu mintea foarte limpede: Pablo Alzola, Ernesto Hoffmeyer și Severino Achúcarro i-au semnat planul. Și aici e partea curioasă: au proiectat un Bilbao mult mai mare decât era orașul atunci, atât de mare încât unii i-au luat drept visători. Ei bine, uite: orașul a ajuns să umple fiecare cvartal pe care l-au desenat, ba chiar Ensanche a devenit prea mic pentru el. Când calci pe aceste caroiaje atât de ordonate, calci pe visul lor făcut cu rigla și compasul.
Și cine a fost de fapt Diego López de Haro?
Ei bine, n-a fost unul singur: familia Haro a fost o întreagă dinastie de seniori ai Biscayei, iar cel al întemeierii a fost Diego López al V-lea. Pe 15 iunie 1300 a semnat carta de întemeiere care a transformat o mână de case de lângă estuar într-un oraș cu drept de târg și de port. Hârtia aceea este, la propriu, certificatul de naștere al Bilbaoului. Șapte secole mai târziu, cea mai elegantă stradă îi poartă numele; mie mi se pare pe drept.
