Un cerc de piatră și cărămidă cu peste cincisprezece mii de locuri și una dintre cele mai vechi arene de coride încă în picioare din Comunitatea Valenciană. Dar acest loc atât de festiv ascunde un capitol foarte întunecat: la sfârșitul Războiului Civil a încetat să fie arenă și a devenit lagăr de concentrare.
Două arene, una peste alta
Prima arenă de coride din Alicante a construit-o în 1848 Emilio Jover, unul dintre marile nume ale arhitecturii alicantine din secolul al XIX-lea, același care ridicase Teatro Principal cu doar un an înainte. Temple ale culturii și temple ale sărbătorii, din același birou.
Cea care se vede azi e rodul unei mari reforme din 1888, condusă de José Guardiola Picó, care a reinaugurat-o în acea vară cu marile figuri ale tauromahiei de atunci: Lagartijo și Guerrita, două legende din Córdoba. Faptul că arena s-a inaugurat cu ei arată ambiția proiectului.
Cu peste cincisprezece mii de locuri, era o instalație de mare anvergură pentru orașul de atunci, comparabilă ca număr de locuri cu un stadion modern. Arena de coride era, în Spania secolului al XIX-lea, cea mai mare incintă de adunare publică pe care o avea o capitală de provincie.
Lagăr de concentrare în 1939
La sfârșitul Războiului Civil, între acești pereți au fost înghesuiți prizonieri republicani în condiții foarte grele până târziu în 1939. Un spațiu gândit pentru sărbătoare a devenit închisoare a învinșilor, iar asta spune destul despre ce au fost acei ani.
Motivul ține de geografia sfârșitului războiului. Alicante a fost ultimul mare oraș al Republicii care a căzut, la sfârșitul lui martie 1939, iar mii de oameni s-au îngrămădit în port în speranța că vor fugi pe mare. Un singur vapor, Stanbrook, a reușit să plece.
Cei rămași prinși pe uscat au fost înghesuiți în orice incintă disponibilă: arena de coride, castelul San Fernando, lagăre improvizate la marginea orașului. Orașul întreg a funcționat săptămâni la rând ca o închisoare.
Azi arena a redevenit ce era, scenă pentru coride, concerte și evenimente cu mulțime de oameni. Dar merită s-o privești știind tot ce a purtat pe umeri.
De neratat
Două arene suprapuse
Prima din 1848, de Emilio Jover; cea actuală e reforma din 1888 a lui Guardiola Picó.
Lagartijo și Guerrita
A fost reinaugurată în 1888 cu cele două mari figuri ale tauromahiei de atunci, amândouă din Córdoba.
A fost lagăr de concentrare
În 1939, cu prizonieri republicani înghesuiți în condiții foarte grele până târziu în acel an.
Ultimul oraș care a căzut
Alicante a rezistat până la sfârșitul lui martie 1939, și de aceea aici s-au adunat cei care fugeau.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Se află în centru, aproape de Plaza de los Luceros și de Mercado Central, la un pas de axa Rambla. E o oprire scurtă în traseul prin centru.
Pe dinafară se vede liber. Interiorul se vizitează cu Museo Taurino, deschis în ore anume, și se intră și în zilele de spectacol, care în afara sezonului de coride sunt de obicei concerte.
Face parte, alături de Plaza del 25 de Mayo, Mercado Central și cheiurile exilului, dintr-un traseu prin memoria războiului la Alicante pe care aproape nimeni nu-l face și pe care orașul îl merită.
Întrebări frecvente
Cine erau Lagartijo și Guerrita?
Două legende ale tauromahiei, nici mai mult, nici mai puțin, și amândoi din Córdoba. Lagartijo, pe numele lui Rafael Molina, a fost marele maestru din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, elegant și rece ca nimeni altul în arenă. Iar Guerrita, Rafael Guerra, a fost moștenitorul lui, un toreador dominator care a marcat o întreagă epocă. Faptul că arena s-a reinaugurat cu ei doi pe afiș era ca și cum azi ai inaugura un stadion cu cele mai mari două vedete ale momentului. Un adevărat eveniment.
De ce au ajuns prizonierii închiși aici?
Pentru că Alicante a fost ultimul mare oraș al Republicii care a căzut, la sfârșitul lui martie 1939. Mii de oameni s-au îngrămădit în port în speranța de a fugi pe mare; doar un vas, Stanbrook, a reușit să plece, ticsit. Cei care au rămas pe uscat, prinși, au fost înghesuiți în orice incintă mare care putea servi drept lagăr improvizat, iar arena aceasta a fost una dintre ele, înainte de lagărele Los Almendros și Albatera. Un sfârșit foarte amar al războiului.
