A fost construit în 1813, în plin Război de Independență, ca să întărească apărarea orașului în fața francezilor. Și aici e partea cea mai bună: n-a tras niciodată nici măcar un foc. A fost ridicat în grabă și destul de prost, iar până să fie gata amenințarea trecuse. S-a născut vechi, inutil și foarte scump.
O fortăreață pentru un război care n-a mai venit
Proiectul e al inginerului militar Pablo Ordovás y Sastre, iar ideea era dublă: să întărească apărarea terestră a orașului Alicante și să servească totodată drept închisoare. A primit numele lui Ferdinand al VII-lea, regele care domnea atunci.
Botezul nu era întâmplător. În timpul războiului împotriva lui Napoleon, spaniolii îl numeau pe Ferdinand al VII-lea „cel Dorit”, pentru că tânjeau să se întoarcă pe tronul de pe care îl îndepărtase francezul, care îl ținea prizonier în Franța. Să dai numele lui unei fortărețe era o declarație politică.
Dar francezii n-au ajuns niciodată să cucerească Alicante. Orașul a rezistat asediului din 1812 fără ca fortul să fie terminat, iar când a fost, războiul se apropia deja de sfârșit. E un caz de manual de infrastructură militară depășită înainte de a fi inaugurată.
Capitolul întunecat și ce este astăzi
Cea mai dură utilizare a lui a venit mult mai târziu. La sfârșitul Războiului Civil, în 1939, a devenit lagăr de concentrare pentru prizonierii republicani, înghesuiți aici sus în condiții foarte grele.
Nu a fost singurul din oraș: arena de coride a avut aceeași funcție, iar la periferie a fost improvizat lagărul de sub migdali. Alicante a fost ultimul mare oraș republican care a căzut și a rămas plin de oameni prinși în capcană, ceea ce explică această concentrare de incinte transformate în închisori.
Astăzi e un punct de belvedere deschis și liniștit, declarat monument, unde practic nu se aude decât vântul. De sus cuprinzi dintr-odată marea, portul și tot orașul întins la picioarele tale.
Și de aici vezi în față celălalt castel, cel faimos: Santa Bárbara, pe muntele Benacantil. Să le vezi pe amândouă deodată, unul de origine musulmană cu o mie de ani de istorie și altul care n-a servit niciodată la nimic, e o lecție despre ce anume decide care clădiri contează.
De neratat
N-a tras niciodată un foc
Construit în 1813 împotriva francezilor, iar până să fie gata amenințarea trecuse.
Cel Dorit
Poartă numele lui Ferdinand al VII-lea, căruia i se spunea așa pentru că Napoleon îl ținea prizonier în Franța.
Lagăr de concentrare în 1939
La fel ca arena de coride și lagărul de sub migdali. Alicante a rămas plin de oameni prinși în capcană.
Punctul de belvedere gol
Acces liber, fără program și aproape niciodată nu e nimeni. Alternativa liniștită la Santa Bárbara.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Încununează muntele Tossal, la vest de centru, și ajungi pe jos prin parcul Monte Tossal sau urcând din cartier. E o plimbare cu diferență de nivel de vreo douăzeci de minute din partea de sus a orașului.
Accesul e liber și gratuit, fără program. Nu e nimic de vizitat înăuntru: vii pentru panoramă și pentru liniște, iar amândouă sunt garantate pentru că aproape nimeni nu urcă.
E alternativa liniștită la castelul Santa Bárbara, care în sezonul de vârf e destul de aglomerat. Aici, în schimb, e normal să nu întâlnești pe nimeni.
Întrebări frecvente
Și castelul acela mare care se vede în față?
Acela e celălalt, cel faimos: castelul Santa Bárbara, așezat pe muntele Benacantil, marea masă de piatră care domină tot orașul. Temeliile lui sunt din epoca musulmană, de acum mai bine de o mie de ani, și e unul dintre marile simboluri ale Alicantelui. Se spune că i-a rămas numele de Santa Bárbara pentru că creștinii l-au cucerit în ziua acestei sfinte, pe 4 decembrie. Așa că, întorcând capul, ai sub ochi dintr-o privire cele două castele ale orașului.
De ce i s-a dat numele lui Ferdinand al VII-lea?
Pentru că era regele momentului și, mai ales, regele pentru care se lupta lumea. În timpul războiului împotriva lui Napoleon, spaniolii îl numeau pe Ferdinand al VII-lea „cel Dorit”, pentru că tânjeau să se întoarcă pe tronul de pe care îl îndepărtase francezul, care îl ținea prizonier în Franța. Să botezi astfel o fortăreață era aproape un strigăt patriotic. Ironia a venit mai târziu: când s-a întors în sfârșit, a guvernat ca un absolutist cu mână de fier și a dezamăgit jumătate din Spania.
