La Torreta e partea cea mai înaltă și cea mai veche a castelului, nucleul fortăreței, cu turnul ei principal. Aici a început totul acum mai bine de o mie de ani, când musulmanii au văzut evidența: cine stăpânește această stâncă stăpânește orașul, golful și toate drumurile care ajung la el.
O stâncă cât un ținut întreg
Musulmanii au ridicat prima fortăreață în secolul al IX-lea pe muntele Benacantil și i-au dat muntelui numele. Logica e pur geografică: e o stâncă izolată de o sută șaizeci de metri, care se înalță chiar deasupra portului și domină întreaga câmpie. Nimic nu se mișca pe această coastă fără să se știe de aici.
Data pe care o cunoaște orice alicantin e 4 decembrie 1248, când trupele infantelui Alfonso al Castiliei — viitorul Alfonso al X-lea cel Înțelept — au cucerit castelul. Cum 4 decembrie e ziua Sfintei Barbara, fortăreața a rămas pentru totdeauna cu numele sfintei.
O jumătate de secol mai târziu, în 1296, Iacob al II-lea al Aragonului a pus stăpânire pe Alicante și l-a încorporat în Coroana Aragonului, unde avea să și rămână. Această schimbare de stăpân explică de ce astăzi e un oraș valencian și nu din Murcia, iar decizia s-a luat aici sus.
Trei incinte, trei secole
Castelul e organizat în trei incinte în trepte, una deasupra celeilalte, și fiecare s-a născut în alt moment. La Torreta, pe vârf, e cea mai veche, cu piatra cea mai tocită și traseul cel mai neregulat, pentru că s-a adaptat stâncii fără s-o corecteze.
Incinta din mijloc e opera lui Filip al II-lea și ține deja de artileria modernă. A treia, cea mai de jos, e cea pe care aproape nimeni nu coboară s-o vadă, și e păcat, pentru că de acolo înțelegi amploarea ansamblului: e una dintre cele mai mari fortărețe medievale din Spania.
De pe La Torreta domini portul, plaja Postiguet și câmpia cât vezi cu ochii. Această panoramă de trei sute șaizeci de grade e exact motivul pentru care stânca a fost timp de secole cheia ținutului și rămâne cea mai bună priveliște asupra orașului Alicante.
Piatra e mereu caldă și aspră, iar sus bate un vânt constant. Merită să zăbovești acolo o vreme: e punctul în care geografia explică toată istoria orașului fără să fie nevoie de niciun panou.
De neratat
Fortăreață din secolul al IX-lea
Musulmanii au văzut evidența: cine stăpânește această stâncă stăpânește orașul, golful și drumurile.
Numele vine de la o dată
A fost cucerit pe 4 decembrie 1248, ziua Sfintei Barbara. Sfânta a rămas cu castelul.
Trei incinte în trepte
Fiecare din alt secol. La Torreta e cea mai veche și cea care se adaptează stâncii fără s-o corecteze.
Cea mai bună priveliște a orașului
Port, plajă și câmpie la 360 de grade. E motivul pentru care această stâncă a meritat atâtea războaie.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Urci cu liftul dintr-un acces săpat în stâncă în fața plajei Postiguet, varianta comodă și cu plată; cu mașina pe drumul muntelui; sau pe jos din cartierul Santa Cruz, o plimbare solicitantă, dar cea mai frumoasă.
Traseul firesc e să urci cu liftul, să vezi mai întâi La Torreta, să cobori la incinta lui Filip al II-lea, cu Patio de Armas și Museo de la Ciudad, și să cobori pe jos prin parcul de la Ereta până în cartierul Santa Cruz și la schitul Santa Cruz.
Intrarea în incintă e gratuită; plătești doar liftul. Socotește două ore cu coborâșul pe jos și mergi dis-de-dimineață sau spre seară: sus nu e umbră, iar soarele de la prânz, vara, e foarte dur.
Întrebări frecvente
Și cine a fost Sfânta Barbara, cea care dă numele la toate acestea?
O tânără martiră din primele secole ale creștinismului. Tradiția spune că propriul ei tată a închis-o într-un turn și a sfârșit prin a o decapita pentru că nu voia să renunțe la credința ei, și că în aceeași clipă un fulger l-a trăsnit. De aceea a rămas ocrotitoare împotriva fulgerului, a focului și a exploziilor… și, uite ce ironie, a ajuns să dea numele unei fortărețe pline de praf de pușcă și de tunuri. Artileriștii o au drept patroană; nu-mi spune că nu se potrivește.
De ce acelui infante Alfonso i se spune cel Înțelept?
Pentru că acel infante, războinic în tinerețe, a ajuns cu anii unul dintre cei mai culți regi ai vremii sale. S-a înconjurat de învățați creștini, evrei și musulmani, a încurajat traduceri, legi și mari lucrări de istorie și astronomie și a compus faimoasele Cantigas închinate Fecioarei. A poruncit chiar ca documentele regatului să fie redactate în castiliană și nu în latină. De la sabie la condei, totul într-o singură viață.
