Incinta din mijloc a castelului e opera lui Filip al II-lea, care între 1562 și 1580 a poruncit s-o reconstruiască din temelii, pentru că turcii și corsarii berberi țineau această coastă în teroare. A adus cei mai buni ingineri militari italieni ai vremii, iar ce au făcut ei a fost să transforme un alcázar medieval într-o mașinărie făcută să încaseze ghiulele.
Ziduri înclinate împotriva artileriei
Apariția artileriei cu praf de pușcă a făcut dintr-odată depășite fortificațiile medievale. Un zid înalt și vertical, perfect împotriva scărilor și a berbecilor, se prăbușește în fața unei baterii de tunuri: primește impactul din față și transmite tot efortul spre bază.
Răspunsul a fost fortificația cu bastioane, dezvoltată în Italia de-a lungul secolului al XVI-lea: ziduri mai joase, mult mai groase și înclinate, adică în pantă, pentru ca proiectilul să alunece și impactul să se împartă. Exact asta vezi în această incintă.
Alicante avea cu adevărat nevoie de ea. Amenințarea turcă și berberă în Mediterana de vest a fost constantă de-a lungul întregului secol al XVI-lea, cu incursiuni pe coastă care au depopulat porțiuni întregi de litoral, iar orașul era o țintă evidentă din cauza portului.
Patio de Armas și ce păstrează
Patio de Armas e inima militară a fortăreței: un spațiu larg înconjurat de ziduri foarte înalte, unde se aliniau trupele și unde ecoul ricoșează într-un fel care impresionează. În jur se deschid Salón de Felipe II, vechiul corp de gardă și cisternele.
Cisternele sunt piesa cea mai puțin spectaculoasă și cea mai decisivă. O fortăreață fără apă nu rezistă unui asediu mai mult de câteva zile, așa că rezerva de apă stabilea cât putea rezista. Într-un castel pe vârful unei stânci seci, această infrastructură era totul.
Astăzi o parte din aceste săli găzduiesc MUSA, Museo de la Ciudad de Alicante, care spune istoria orașului chiar de aici, cu avantajul evident că o face în clădirea care i-a fost protagonistă timp de secole.
Contrastul cu La Torreta, mai sus, e ce te învață cel mai mult. Acolo piatra e medievală, neregulată și adaptată stâncii; aici e renascentistă, calculată și în pantă. Trei sute de ani de schimbare în felul de a face război, pe douăzeci de metri diferență de nivel.
De neratat
Reconstruită de Filip al II-lea
Între 1562 și 1580, cu ingineri militari italieni, împotriva amenințării turce și berbere.
Ziduri înclinate
Joase, groase și în pantă, ca proiectilul să alunece. E fortificație împotriva tunului, nu a scării.
Cisternele decideau totul
O fortăreață fără apă nu rezistă unui asediu. Rezerva de apă stabilea cât putea rezista.
Aici se află MUSA
Muzeul Orașului, instalat în sălile incintei. O jumătate de oră și îți ordonează toată vizita.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
E oprirea intermediară obligatorie: treci pe aici coborând de la La Torreta și înainte să cobori spre a treia incintă sau spre oraș. Liftul ajunge exact la acest nivel.
MUSA se vizitează liber și fără cost suplimentar și e cel mai eficient mod de a înțelege ansamblul înainte să-l parcurgi. Ajunge o jumătate de oră.
De aici poți coborî pe jos prin parcul de la Ereta, o succesiune de terase cu grădini și puncte de belvedere care ajunge în cartierul Santa Cruz. E coborârea frumoasă și cea pe care aproape nimeni n-o face.
Întrebări frecvente
De ce pare castelul făcut din bucăți din epoci diferite?
Pentru că așa și este, și în asta stă farmecul lui. Castelul se împarte în trei incinte în trepte, una deasupra celeilalte, și fiecare s-a născut într-un alt secol. Cea din vârf e cea mai veche; aceasta din mijloc, în care te afli, ai văzut-o deja; și mai rămâne o a treia, cea mai de jos, pe care aproape nimeni nu urcă s-o vadă și care nu s-a ridicat decât în secolul al XVIII-lea, ca să întărească fortăreața pe flancul ei cel mai jos. De aceea a urca de la o incintă la alta înseamnă, aproape literalmente, a urca prin secole.
