Inima satului și, mai ales, singurul loc plat din Albarracín: totul aici e în pantă, cu excepția acestui mic răgaz unde, în sfârșit, poți să stai cu ambele picioare la aceeași înălțime. E mică, neregulată și ocupă locul vechiului suk musulman.
Un suk transformat în salon
Nu e o întâmplare că viața se adună tocmai aici. Acest spațiu ocupă locul sukului, piața din epoca musulmană, și de atunci n-a încetat să fie locul de întâlnire al satului.
Această continuitate e obișnuită: spațiile comerciale ale unei medine supraviețuiesc schimbării stăpânilor pentru că logica ce le-a creat — un loc plat și accesibil în mijlocul țesutului urban — rămâne valabilă oricine ar fi stăpânul.
Ridică privirea spre galeria de lemn care străbate clădirea principală, acel fel de balcon continuu sprijinit pe stâlpi verticali. De acolo se strigau veștile, se priveau sărbătorile și se supraveghea forfota pieței.
Imaginează-ți piața într-o zi de târg: turmele coborând din munți, lâna trecând din mână în mână, mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor și de lemne. Albarracín a trăit din păstoritul transhumant timp de secole, iar această piață era locul unde se încheiau târgurile.
Piatra roșiatică și apusul
Culoarea e semnul distinctiv al satului: o piatră și un ipsos roșiatice, colorate de rodeno, gresia roșie a munților folosită pentru a ridica casele și pentru a le îmbrăca.
Această nuanță îi dă o lumină caldă foarte aparte, mai ales la apus, când soarele razant aprinde fațadele. E momentul în care trebuie să fii în această piață și motivul pentru care satul și-a câștigat porecla de Albarracín roșu.
Ansamblul e declarat Monument Național din 1961 și e de decenii candidat la statutul de Patrimoniu al Umanității. Centrul lui medieval e practic intact, aproape fără nicio urmă modernă.
De aceea a devenit un platou natural pentru film și televiziune: ajunge să pui o cameră în această piață ca să te întorci cinci secole în urmă fără nevoie de decoruri. Dacă ți se pare că l-ai mai văzut pe vreun ecran, nu e o întâmplare.
De neratat
Singurul loc plat din sat
Totul în Albarracín e în pantă, cu excepția acestui mic răgaz din centru.
Ocupă locul sukului
Piața din epoca musulmană. De atunci n-a încetat să fie locul de întâlnire.
Galeria de lemn
Un balcon continuu pe stâlpi verticali de unde se strigau veștile.
Roșul vine de la rodeno
Gresia roșie a munților cu care au fost ridicate și îmbrăcate casele.
Cum se potrivește în vizita ta la Albarracín
E centrul geografic și social al satului și punctul din care pornesc toate traseele: spre castel și catedrală în sus, spre Santa María și râu în jos.
Oprirea durează cincisprezece sau douăzeci de minute, plus cât rămâi să bei ceva. Tot aici sunt barurile și restaurantele satului, așa că funcționează ca bază a zilei.
Și e locul unde să faci pauza înainte sau după ce urci la Torre del Andador, care e urcușul serios al traseului și cel mai bun punct de belvedere dintre toate.
Întrebări frecvente
Îți sună cunoscută, ca și cum ai mai fi văzut-o pe vreun ecran?
N-ar fi ciudat. Cu orașul vechi medieval intact și aproape fără urme moderne, Albarracínul a devenit un platou natural pentru cinema și televiziune. E de ajuns să pui o cameră în această piață ca să te întorci cinci secole în urmă fără să ai nevoie de decoruri.
