Un deal deasupra meandrului, cu râul lingând stânca dedesubt: e locul cel mai vechi și cel mai strategic al satului, iar aici a fost ridicată fortăreața musulmană acum mai bine de o mie de ani. În secolul al XI-lea a fost sediul unei taife conduse de o familie berberă, Banu Razín. De la ei vine numele Albarracín.
Al Banu Razín, pământul celor din neamul Razín
Toponimul e transparent odată ce știi: Al Banu Razín, „pământul celor din neamul Razín”, s-a deformat în gura oamenilor până a devenit Albarracín. De fiecare dată când e rostit numele satului sunt pomeniți, fără să se știe, acei seniori berberi.
Regatul lor a fost una dintre taifele mai mici în care s-a fărâmițat al-Andalus după căderea califatului de la Córdoba, în secolul al XI-lea. Mic, muntos și greu de cucerit, a supraviețuit mai mult datorită geografiei decât forței.
Uită-te în jos și vei înțelege logica militară în două secunde: de aici controlezi râul, râpa și singura limbă de pământ pe unde se intră în sat. Cine stăpânea această stâncă stăpânea Albarracín.
Independența aceea a durat mult. Nici sub stăpânire creștină nu s-a supus: a fost o seniorie de sine stătătoare până când, în 1284, regele Petru al III-lea al Aragonului a asediat cetatea și a încorporat-o în Coroană. Mai bine de un secol fără să asculte nici de Castilia, nici de Aragon.
Un cartier din al-Andalus sub pământ
Săpăturile au scos la lumină un întreg cartier din al-Andalus în interiorul incintei: curtea centrală și încăperile de locuit ale palatului, un hammam cu hipocaustul lui — băile și sistemul lor de încălzire prin pardoseală — și vechea fântână.
Hipocaustul e deosebit de interesant pentru că e o tehnologie romană preluată și perfecționată de băile islamice: aer cald care circulă pe sub o pardoseală înălțată pe stâlpișori. Să vezi unul păstrat într-un castel de munte nu e un lucru obișnuit.
Toate acestea conviețuiesc cu transformările făcute mai târziu de creștini, când castelul și-a schimbat stăpânii. Incinta e așadar o suprapunere care se poate citi: fortăreața din al-Andalus dedesubt, adaptarea creștină deasupra.
Iar drumul de strajă a devenit un punct de belvedere extraordinar asupra meandrului și a munților. E probabil cel mai bun punct de observație al satului, după Torre del Andador.
De neratat
Aici a început satul
Fortăreață musulmană deasupra meandrului, acum mai bine de o mie de ani, în punctul cel mai strategic.
Numele vine de la o familie
Al Banu Razín, „pământul celor din neamul Razín”, seniori berberi ai unei taife din secolul al XI-lea.
Un hammam cu hipocaust
Băi cu încălzire prin pardoseală, tehnologie romană preluată de lumea islamică.
Independent până în 1284
Aici nu porunceau nici Castilia, nici Aragonul, până când Petru al III-lea a asediat cetatea.
Cum se potrivește în vizita ta la Albarracín
Se află deasupra meandrului, la capătul incintei opus intrării în sat. Ajungi plimbându-te pe străzile centrului istoric în vreo zece minute de la Plaza Mayor.
Vizita durează cam patruzeci și cinci de minute, cu tot cu partea arheologică. Verifică programul: se vizitează cu acces organizat și nu e deschis fără întrerupere.
Combină-l cu catedrala El Salvador și cu biserica Santa María, care sunt în aceeași porțiune a satului, și cu urcarea la Torre del Andador.
Întrebări frecvente
Și cum a încetat Albarracínul să mai fie independent?
A rezistat liber foarte multă vreme, dar în 1284 regele Petru al III-lea al Aragonului a asediat cetatea și a păstrat-o pentru el, încorporând-o în Coroana Aragonului. Se încheia astfel o poveste foarte neobișnuită: cea a unei mici seniorii care, timp de mai bine de un secol, nu s-a supus nici Castiliei, nici Aragonului.
