Mercado de Vegueta
Cea mai veche piață din Canare, din jurul anului 1856, cu o curte centrală înconjurată de galerii. Sunt tarabe unde poți mânca tapas cu ce cumperi alături.

Soiuri de cartofi aduse din America în secolul al XVI-lea, făină prăjită mai veche decât cucerirea și brânzeturi de capră care aproape nu ies din arhipelag.
🎧 Pe traseul Vegueta: catedrala, Columb și cartierul fondatorBucătăria canariană nu seamănă cu nicio altă bucătărie spaniolă, iar motivul e geografic: insulele acestea au fost timp de secole mai aproape de America decât Peninsula și au fost escala obligatorie a tot ce traversa Atlanticul. Rezultatul e o cămară cu ingrediente care nicăieri altundeva în țară nu sunt de zi cu zi.
Papas arrugadas sunt felul-emblemă: cartofi mici fierți în coajă cu multă sare, până când apa se evaporă, iar coaja rămâne încrețită și acoperită de o crustă fină de sare. Se mănâncă întregi, cu coajă, înmuiați în sos.
Interesante sunt soiurile. Cartofii vechi din Canare descind din tuberculi aduși din America în secolul al XVI-lea, iar mulți au dispărut practic în locul lor de origine: aici se cultivă în continuare pe parcele mici, cu nume ca papa negra, bonita sau borralla.
Mojos sunt cele două sosuri care însoțesc aproape totul. Cel roșu, sau picón, are ardei uscat, usturoi, chimion, ulei și oțet și merge cu carnea și cu cartofii. Cel verde, cu coriandru sau pătrunjel, însoțește peștele. Se servesc separat, în castronel, iar regula e că în ele înmoi, nu le torni deasupra.
La pește, vieja e regina: un pește de stâncă cu carne fină, care aici se mănâncă fiert cu cartofi și mojo și care în afara arhipelagului practic nu se găsește. Mai sunt și cherne, sama și bocinegro.
Cea mai veche piață din Canare, din jurul anului 1856, cu o curte centrală înconjurată de galerii. Sunt tarabe unde poți mânca tapas cu ce cumperi alături.
Descarcă aplicația și descoperă Las Palmas offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Vegueta: catedrala, Columb și cartierul fondator cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Gofio e făină din boabe prăjite —grâu sau porumb— măcinată fin și e cel mai vechi aliment din Canare. Vechii canarieni, înainte să sosească cineva din Europa, mâncau o boabă prăjită asemănătoare pe care o numeau „ahoren”. O mâncăm de milenii.
Se folosește în o mie de feluri: frământat cu supă, presărat peste ciorbă, bătut cu lapte sau cu banană, în deserturi. La început te descumpănește, apoi devine destul de captivant. Să-l comanzi e calea cea mai rapidă de a mânca ceva cu adevărat prehispanic.
Brânzeturile sunt celălalt mare capitol. Cele canariene sunt mai ales de capră, cu denumiri proprii în mai multe insule, și se mănâncă proaspete, semimaturate sau afumate. Ies foarte puțin din arhipelag.
La tocănițe, rancho canario și puchero, cu năut, carne și legume. Iar la desert, bienmesabe, cu migdale și miere, și frangollo, tot pe bază de porumb. Toate acestea se găsesc la Mercado de Vegueta și în orice meniu local.
De băut, vinurile canariene, care trăiesc un moment excelent: se cultivă pe sol vulcanic, iar soiurile —listán negro, malvasía, marmajuelo— nu se găsesc nicăieri altundeva.
Mercado de Vegueta e prima oprire, și dimineața: acolo vezi toată cămara și te poți așeza să mănânci tapas cu ce tocmai s-a cumpărat de la taraba de alături. După prânz își pierde farmecul.
În Vegueta și Triana sunt destul de multe restaurante cu bucătărie canariană, pe străzile paralele cu Calle Mayor și în jurul Plaza de Santa Ana. E zona cu cel mai bun raport între calitate și atmosferă.
În zona de nord, Mercado del Puerto —din fier și sticlă, lângă Castelul La Luz— a devenit un centru gastronomic foarte viu, cu tarabe de tapas și destulă animație seara.
Iar la Las Canteras, promenada e plină de restaurante cu terasă spre mare. Prețurile urcă în prima linie, dar o cină privind apusul soarelui peste Atlantic merită măcar o dată.
O observație utilă: în Canare prețurile la restaurant sunt de obicei ceva mai mici decât în Peninsulă, printre altele pentru că IGIC, impozitul indirect local, e mai mic decât IVA din Peninsulă.
Pe străzile paralele cu ea e cea mai mare concentrare de bucătărie canariană din centru, cu prețuri rezonabile și, pe deasupra, fațade moderniste.
Promenada e plină de terase cu vedere spre Atlantic. Prețurile urcă în prima linie, dar o cină la apusul soarelui merită o dată.
Cartofi mici fierți în coajă cu multă sare, până când apa se evaporă, iar coaja rămâne încrețită și acoperită de o crustă fină de sare. Se mănâncă întregi, cu coajă, înmuiați în mojo. Multe dintre soiurile folosite descind din tuberculi aduși din America în secolul al XVI-lea, care aproape au dispărut în locul lor de origine.
Mojo roșu, sau picón, are ardei uscat, usturoi, chimion, ulei și oțet și însoțește carnea și cartofii. Mojo verde are coriandru sau pătrunjel și merge cu peștele. Se servesc separat, în castronel, iar regula locală e simplă: în el înmoi, nu-l torni peste mâncare.
Făină din boabe prăjite —grâu sau porumb— măcinată fin și cel mai vechi aliment din Canare. Vechii canarieni mâncau deja înainte de cucerire o boabă prăjită asemănătoare pe care o numeau „ahoren”. Se mănâncă frământat cu supă, presărat peste ciorbă, bătut cu lapte sau cu banană și în deserturi.
Vieja, regina mesei canariene: un pește de stâncă cu carne fină, care aici se mănâncă fiert cu cartofi și mojo și care în afara arhipelagului practic nu se găsește. Mai sunt și cherne, sama și bocinegro, toate din ziua respectivă dacă mănânci aproape de coastă.
Mercado de Vegueta dimineața, ca să înțelegi cămara și să mănânci tapas. Ca să stai la masă, străzile paralele cu Calle Mayor de Triana și împrejurimile Plaza de Santa Ana au bucătărie canariană bună la prețuri rezonabile. Iar Mercado del Puerto, în zona de nord, a devenit un centru gastronomic foarte viu.
Foarte mult, și trăiește un moment excelent. Se cultivă pe sol vulcanic, iar soiurile —listán negro, malvasía, marmajuelo— nu se găsesc nicăieri altundeva în lume. E unul dintre lucrurile care merită cel mai mult să le guști aici, pentru că în afara arhipelagului distribuția rămâne slabă.
De obicei e ceva mai ieftin decât în Peninsulă, printre altele pentru că IGIC, impozitul indirect local, e mai mic decât IVA din Peninsulă. În Las Palmas, în plus, majoritatea restaurantelor lucrează pentru localnici și nu pentru turiștii în trecere, cu excepția celor din prima linie a plajei.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Las Palmas offline, oricând vrei.

Continuă să citești



