Plaza Mayor din Burgos
Centrul tapas-urilor: în jur sunt San Lorenzo, Sombrerería și Huerto del Rey, cele trei străzi unde se mănâncă în Burgos.

Un sângerete care a ajuns să aibă denumire proprie, o brânză proaspătă care se mănâncă cu miere și un oraș al tapas-urilor concentrat pe trei străzi.
🎧 Pe traseul San Lesmes, Sombrerería și tapasuriBurgos are două produse care și-au făcut singure un nume dincolo de provincie, sângeretele și brânza, și o bucătărie de platou gândită pentru ierni lungi la nouă sute de metri altitudine. Iar toate tapas-urile se concentrează pe trei străzi în jurul Plaza Mayor.
Morcilla de Burgos are sânge de porc, ceapă, untură, condimente și, ce o caracterizează, orez. Ingredientul acesta o separă de aproape toate sângeretele spaniole și îi dă o textură complet diferită când e prăjită.
Are indicație geografică protejată și se pregătește de obicei prăjită, în felii groase, simplă sau pe pâine. În barurile din centru e tapa implicită, iar în multe locuri e singurul lucru pe care trebuie să-l comanzi.
Queso de Burgos e opusul în toate privințele: proaspăt, alb, nematurat și practic nesărat, făcut în mod tradițional din lapte de oaie. Se mănâncă simplu, cu miere sau cu nuci, ca desert sau ca aperitiv.
E o brânză care îl surprinde pe cel care vine căutând ceva maturat, pentru că nu e deloc așa: farmecul ei stă în textură și în finețe, nu în intensitate. Într-o provincie cu ierni grele, un produs lactat proaspăt, de consumat imediat, avea tot sensul.
Centrul tapas-urilor: în jur sunt San Lorenzo, Sombrerería și Huerto del Rey, cele trei străzi unde se mănâncă în Burgos.
În inima zonei de baruri și oprirea culturală dintre două tapas: barocă, din 1684-1694, cu o cupolă octogonală foarte rară.
Descarcă aplicația și descoperă Burgos offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos San Lesmes, Sombrerería și tapasuri cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Felul cel mare e lechazo asado: miel de lapte din rasa churra, fript în cuptor cu lemne cu nu mult mai mult decât apă și sare, în vas de lut. E marea bucătărie castiliană de asador, iar în Burgos și în provincia lui se face deosebit de bine.
Olla podrida e mâncarea cu lingura emblematică: fasole roșie de Ibeas, cu denumire proprie, gătită cu coaste, chorizo, sângerete și ureche de porc. E sățioasă până la extrem, iar într-un oraș la nouă sute de metri, cu ierni lungi, se înțelege perfect.
Sopa castellana, cu pâine, usturoi, boia și ou poșat, e celălalt clasic de iarnă. Iar în sezon, racii de râu, vânatul și ciupercile, care în provincie sunt din belșug.
Ca vin, Ribera del Duero, a cărei zonă începe la mai puțin de o oră spre sud de oraș, în jurul localității Aranda de Duero. Tempranillo, aici numit tinta del país, cu vinuri foarte structurate, și una dintre denumirile cele mai cunoscute din Spania.
Iar la desert, pe lângă brânza cu miere, yemas și foietajele provinciilor castiliene, multe de origine mănăstirească.
Tapas-urile din Burgos se concentrează pe trei străzi lipite de Plaza Mayor: strada San Lorenzo, strada Sombrerería și piața Huerto del Rey. Totul e la cinci minute de mers pe jos de catedrală.
E o zonă densă, cu baruri mici specializate, iar obiceiul e să schimbi localul la fiecare rundă. În multe locuri fiecare bar are o tapa pe care o face mai bine decât oricine, și te duci acolo pentru ea.
Pe strada San Lorenzo e biserica barocă cu același nume, cu cupola ei octogonală, care merge foarte bine ca oprire culturală între două tapas.
Iar dacă vrei să scapi de aglomerația din centru, treci râul în Plaza de Vega: e o zonă de cartier, cu arcade, baruri bune și fără cozi, la zece minute de Espolón.
O notă despre program: în Burgos se mănâncă la prânz și se cinează destul de devreme pentru standardele spaniole, iar aperitivul de la prânz, mai ales în weekend, e ora de vârf a orașului.
Alternativa la centru: zonă de cartier cu arcade, baruri bune și fără cozi, la zece minute de Espolón, trecând râul.
Promenada de după masă, sub o boltă de platani împletiți. Terase, bănci de piatră și murmurul apei alături.
Faptul că are orez, pe lângă sânge de porc, ceapă, untură și condimente. Ingredientul acesta o separă de aproape toate celelalte sângerete spaniole și îi dă o textură complet diferită când e prăjită. Are indicație geografică protejată și se comandă prăjită, în felii groase, simplă sau pe pâine.
Nu, dimpotrivă: e proaspătă, albă, nematurată și practic nesărată, făcută în mod tradițional din lapte de oaie. Îl surprinde pe cel care vine așteptând ceva intens, pentru că farmecul ei stă în textură și în finețe. Se mănâncă simplă, cu miere sau cu nuci, ca desert sau ca aperitiv.
Pe trei străzi lipite de Plaza Mayor: San Lorenzo, Sombrerería și piața Huerto del Rey, toate la cinci minute de catedrală. E o zonă densă de baruri mici specializate, iar obiceiul e să schimbi localul la fiecare rundă, mergând după tapa pe care fiecare o face cel mai bine.
Mâncarea cu lingura emblematică din Burgos: fasole roșie de Ibeas, cu denumire proprie, gătită cu coaste, chorizo, sângerete și ureche de porc. E sățioasă până la extrem, ceea ce are tot sensul într-un oraș la nouă sute de metri altitudine, cu ierni lungi și grele.
Ribera del Duero, a cărei zonă de producție începe la mai puțin de o oră spre sud de oraș, în jurul localității Aranda de Duero, care ține de provincia Burgos. Strugurele e tempranillo, aici numit tinta del país, și dă vinuri foarte structurate. E una dintre denumirile cele mai cunoscute din Spania.
Da, și una bună: să treci râul până în Plaza de Vega, pe malul de sud. E o zonă de cartier, cu arcade, baruri bune și fără cozile din centru, la zece minute de Paseo del Espolón. Merge deosebit de bine în weekend, când San Lorenzo se umple.
Destul de devreme pentru standardele spaniole: prânzul pe la două și cina pe la nouă. Ora de vârf a orașului e aperitivul de la prânz, mai ales în weekend, când zona San Lorenzo și Sombrerería se umple complet.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Burgos offline, oricând vrei.

Continuă să citești



