Cel mai domestic dintre cele patru muzee romane din Zaragoza și cel care povestește cele mai multe despre cum se trăia. Ce se păstrează sunt rămășițele unor latrine publice și ale unei piscine cu portice, iar combinația aceasta — toaleta colectivă și baia — e ce te ajută să înțelegi că termele nu erau doar un loc unde te speli.
Termele ca instituție socială
Mersul la terme era o rutină zilnică pentru o bună parte din populația urbană romană, și nu în primul rând din motive de igienă: era locul unde se făcea viață socială, se încheiau înțelegeri, se făcea mișcare și se pierdea vremea. Intrarea costa foarte puțin sau era gratuită, subvenționată de magistrați care căutau popularitate.
Parcursul obișnuit trecea prin mai multe săli cu temperatură crescătoare și descrescătoare, cu o palestră pentru exerciții și spații pentru masaj și epilare. Ce se păstrează aici e o parte din ansamblu, mai exact zona natatio, piscina în aer liber înconjurată de portice.
Se văd bazele coloanelor care susțineau porticele acelea, traseul piscinei și canalizările. Scara ansamblului original era mult mai mare: ca aproape în tot subsolul roman al orașului, restul e încă sub clădiri.
Latrinele, de care îți amintești cel mai mult
Cealaltă piesă păstrată sunt niște latrine publice, și de obicei ele impresionează cel mai mult vizitatorii, pentru că demontează dintr-odată orice idee de intimitate. Erau o sală continuă cu bănci de piatră perforate, fără niciun fel de despărțituri, unde oamenii stăteau în șir și conversau.
Dedesubt curgea un canal cu apă continuă care ducea reziduurile spre canalul colector, iar în fața băncilor, un alt canal, mai mic, cu apă curată. Al doilea canal servea la clătirea buretelui fixat pe un băț cu care te ștergeai, care era ustensila de folosință comună.
Faptul că un asemenea spațiu era colectiv și cu conversație spune destul de multe despre diferența dintre noțiunile romane și cele moderne de intimitate. E unul dintre acele lucruri pe care le citești pe un panou într-un muzeu și nu le uiți.
De neratat
Latrinele erau colective
O sală continuă cu bănci perforate și fără despărțituri, unde oamenii stăteau în șir și conversau.
Două canale de apă
Unul sub bănci ca să ducă reziduurile și altul în față, cu apă curată, pentru clătirea buretelui de folosință comună.
Nu era doar igienă
Termele erau locul unde se făcea viață socială și se încheiau înțelegeri. Intrarea costa foarte puțin sau era gratuită.
Natatio cu portice
Se păstrează bazele coloanelor și traseul piscinei în aer liber. Restul e încă sub clădiri.
Cum se încadrează în vizita ta la Zaragoza
Se află în centrul istoric, la cinci minute de Plaza del Pilar și foarte aproape de teatrul roman. Face parte din Ruta de Caesaraugusta împreună cu forul și portul fluvial.
E cel mai scurt dintre cele patru, vreo douăzeci de minute, și cel care păstrează cele mai puține rămășițe fizice. Valoarea lui nu stă în ce a rămas, ci în ce explică, așa că e bine să citești panourile în loc să-l parcurgi în grabă.
Biletul combinat pentru cele patru muzee iese mult mai ieftin decât vizitele separate și se cumpără la oricare dintre ele. Toate sunt acoperite, așa că ruta completă funcționează foarte bine ca plan pentru o zi ploioasă sau pentru o după-amiază caniculară.
Întrebări frecvente
Și cum se ștergeau în acele latrine?
Aici vine partea care îi face pe toți să tresară. Nu exista hârtie: exista un burete natural înfipt într-un băț, tersorium, pe care îl foloseau în comun toți cei care se așezau pe bancă. Unul termina, îl clătea în canalul de apă care curgea la picioare și i-l dădea vecinului. Comunal, ca tot restul. De aceea stăteau la taclale atât de liniștiți: intimitatea, pur și simplu, nu fusese inventată. Data viitoare când te plângi de o toaletă publică, amintește-ți de buretele comun.
Cum încălzeau atâta apă și atâta abur?
Cu o invenție genială numită hipocaust. Podeaua sălilor calde nu atingea pământul: se sprijinea pe stâlpi de cărămidă, lăsând dedesubt o cameră goală. Un cuptor alimentat fără oprire de sclavi împingea aer fierbinte și fum prin acel gol și prin conducte ascunse în pereți, așa că căldura urca din podea și te învăluia în întregime. În camera cea mai caldă piatra frigea atât de tare încât trebuia să umbli cu saboți de lemn. Încălzire centrală acum două mii de ani, și funcționa.
